Nu din proprie voință (1)

«Nu prin voința ta te-ai născut, nu prin voința ta trăiești, nu prin voința ta vei muri.»[Învățăturile Părinților 4:22].

Esența nașterii este ca esența a ceea ce «un neevreu care a suferit giyur (conversie la iudaism), este considerat renăscut«Adică, de fiecare dată când cineva își recapătă credința, aceasta se numește «renaștere». Iar esența atingerii nivelului de moha (minte) este dincolo de minte. Întrucât corpul este incapabil să facă ceva împotriva minții, mintea este forțată să primească împotriva voinței sale, adică atunci când corpul nu este de acord. Dar dacă cineva lucrează de dragul primirii și al cunoașterii, corpul este gata să îndeplinească fiecare poruncă.”.

Și asta înseamnă că «Nu te-ai născut din proprie voință», întrucât nașterea în sfințenie are loc doar nu prin voința proprie. Până când cineva este vrednic de ea «a aduce (dorința cuiva) mai aproape de dorința Creatorului», cum au spus înțelepții: «Îl forțează până spune: «Îl vreau»” [Kiddușin 50:1].

Și prin dobândirea credinței, cuiva i se acordă viață spirituală prin Tora și muncă. Iar viața pe care o primește este una pe care este obligat să o trăiască în același mod. «nu din proprie voință». Adică, el nu vrea să primească plăcere, ci pentru că Creatorul vrea să-i facă pe plac, doar din acest motiv este obligat să primească, și nu pentru că el însuși o dorește.

«Nu vei muri de bunăvoie.», Când cineva se angajează în treburi pământești care sunt doar pentru sine, aceasta se numește moarte și trebuie să fie împotriva voinței sale. Aceasta înseamnă că omul s-ar bucura mai mult de lucruri dacă nu ar trebui să facă toate aceste lucruri banale.

Tatăl meu și profesorul meu a dat exemplul că, dacă cineva are un ulcer și se scarpină, simte plăcere, dar ar fi mai încântat dacă nu ar avea niciun ulcer și nu ar fi forțat să se scarpine și să simtă plăcere.