«Viața Sarei»

Articolul 7 din 1985.

În cartea Zohar, în capitolul săptămânal «Chayei Sarah» (Viața Sarei, p. 7, punctul 17), se spune: «"Înger - aceasta este o femeie care are frică de Creator, deoarece se spune că o femeie care se teme de Creator va fi binecuvântată de prezența Creatorului. Câmp cultivat «Aceasta este femeia străină, adică forțele întunecate despre care se spune: »Feriți-vă de femeia străină«. Dar există câmpuri diferite. Există un câmp care este binecuvântat în toate – »ca parfumul unui câmp unde este binecuvântarea Creatorului», prezența Lui. Și există un câmp unde sălășluiesc tot felul de distrugere, murdărie, distrugere, crimă și război, iar acest câmp este egoismul.”.

Acest lucru se explică prin faptul că avansarea spirituală are loc pe două căi: fie să urmezi calea care duce la Creator – și aceasta este calea altruismului – fie să urmezi calea care duce la oameni, ceea ce se numește egoism, întrucât creațiile sunt numite create doar în funcție de prezența în ele a unei proprietăți create de Creator – dorința de a primi plăcere și iubire pentru sine, care este încorporată în ele odată cu fundamentul creației.

Întrucât această proprietate a creației este supusă unei «reduceri» și ascunderi, este, prin urmare, necunoscut celui care se află în interiorul ei că «întregul pământ (al dorințelor) este plin de Creator». Prin urmare, numai atunci când o persoană este eliberată de proprietatea de a «primi pentru sine» poate el înţelege, «, că »întregul pământ» – adică toate dorințele sale – sunt împlinite de Creator.« Dar până când o persoană nu este eliberată de proprietatea egoistă de a »primi”, ea poate doar a crede (dar a nu vedea), că așa este.

Și pentru ca o persoană să poată simți acest lucru, i se dă un sfat: părăsește «locul primirii», adică nu mai primește pentru autosatisfacție, care este «locul întunericului și al morții», deoarece lumina Vieții nu poate fi revelată într-o astfel de dorință. Deși este acolo, este ascunsă persoanei însele.

Și oricine ajunge în acest «loc», care cade sub puterea dorinței de a primi, se separă de Sursa Vieții - Creatorul. De aceea, se spune că aceste dorințe aduc întuneric și moarte și tot felul de nenorociri sălășluiesc acolo, iar acestea sunt numite «forțe întunecate» - forțe opuse altruismului.

Dorințele altruiste sunt numite locul sfințeniei, deoarece acestea sunt calități care corespund calităților Creatorului și în ele se revelează toată Bunătatea și Plăcerea, căci acesta este locul binecuvântării și al sfințeniei. Toată munca noastră constă în atingerea calității fricii de Creator, care semnifică acceptarea Controlului de Sus.

De aici înțelegem ce au spus înțelepții despre pasajul «negru ca un corb» (Eruvin, 22): «În cine găsești AcestRaba a zis: «Cine este crud cu fiii săi și cu cei ce locuiesc în casa lui este ca un corb.».

Un alt loc oferă o definiție diferită: «Prin cine stabilești ordinea și consecvența Torei?» Iar RaSh’I explică: »Corbul, care este nemilos cu copiii săi, căci se spune: «...când fiii corbului strigă«.».

Corb provine din cuvântul ebraic «garant» (corb și «garant» sunt cuvinte din aceeași rădăcină), așa cum este scris: „Căci glasul Tău este o garanție”. Este opusul unui porumbel, așa cum se explică în pasajul: „Și un porumbel a venit la el și iată că avea în cioc frunze de măslin culese din pământ”.

Este scris (Eruvin, 18): «R. Ieremia, fiul lui Eleazar, a spus: «Iată, are frunze de măslin culese în ciocul lui». Porumbelul i-a spus Creatorului: «Mâncarea mea să fie amară ca măslinele, dar date de mâna Ta, decât dulce ca mierea, dar din mâna omului».”

Căci se știe că atunci când o persoană lucrează de dragul câștigului și întreaga sa concentrare este exclusiv pe iubirea de sine, această muncă se numește dulce. Iată ce a spus porumbelul: «Mai bine ar fi ca mâncarea mea să fie amară, ca măslinele, dar din mâna Creatorului...» ceea ce înseamnă hrană, adică câștigul unei persoane, ceea ce își asigură singură și din acest câștig trăiește.

Dacă munca unei persoane este îndreptată către Creator, adică altruistă, atunci chiar dacă «această mâncare este amară», persoana trebuie să dorească totuși să se apropie de Creator și să prefere doar acest lucru. Se numește «amar» deoarece corpul nu consimte să fie hrănit în numele Creatorului. Corpul s-a născut cu dorința de a primi și dorește doar ceea ce îi poate oferi dragostea pentru sine - aceasta se numește hrană din mâinile creației. Corpul se bucură de această hrană, prin urmare este «dulce» pentru el - aceasta este calitatea «corbului» și numai hrana din carne și sânge garantează o astfel de persoană.

Și invers, în cazul existenței dependente de Creator: dacă existența provine doar din ceea ce cineva poate face pentru Creator, el încearcă să scape de aceasta, deoarece în acțiunile altruiste simte gustul amărăciunii.

Se pare că «corb» este denumirea pentru munca depusă pentru sine și, din moment ce dorința de a primi a fost interzisă, este o ascundere și lumina superioară nu este revelată acolo, prin urmare, munca unui corb este «neagră» și, prin urmare, se spune «negru ca un corb».

Așadar, cui poruncește Tora? Cui poate străluci lumina Torei? Doar cuiva care a înțeles deja că «corbul» este opera egoismului, care este cauza întunericului - că cineva poate primi doar întunericul, nu și lumina. Și înțelepții au vorbit despre asta, că Tora poruncește doar cuiva «care este crud cu fiii și membrii familiei sale, ca un corb».

Se știe că tatăl și fiul sunt cauză și efect. Prin urmare, cel care înțelege că lucrează de dragul cărnii și sângelui lucrează pentru sine, iar această muncă este «dulce», adică este «ca un corb». Mai mult, el cunoaște rezultatele acestei munci, adică știe că dintr-o astfel de muncă se va naște doar întunericul, numit «negru».

Atunci știe că a devenit «crud cu copiii săi», adică nu mai regretă consecințele care vor urma. Se pare că, dacă știe că a devenit mai crud, înseamnă că avansează pe calea «ciorilor».

Apoi își schimbă calea și începe să urmeze calea «porumbelului», adică este de acord să lucreze în numele Creatorului, chiar dacă răsplata este «amară ca măslinele». Dar rezultatele, adică «copiii», se vor bucura de munca sa, deoarece munca altruistă are ca rezultat coborârea asupra ei a întregii bunătăți pregătite de Creator.

Israel este comparat cu un porumbel deoarece calitatea lui «Israel» este străduința: «Isra» înseamnă drept, «El» înseamnă Creator, adică calitatea de «drept către Creator». Adică, «poporul lui Israel» își îndreaptă intențiile direct către Creator. Opusul acestui fapt, «națiunile lumii», este calitatea unei persoane care «nu dorește să lucreze în conformitate cu Creatorul».

Aceasta explică pasajul: «El dă hrană fiarei, puilor corbului care I-L cer». Care este corespondența dintre fiară și corb? Acest lucru este explicat prin zicala: «Creatorul mântuiește atât omul, cât și fiara» (Chullin, 5). «R. Yehuda a spus: «Acești oameni au cunoștințe, dar se pun în locul animalelor»”, ceea ce semnifică calitatea credinței mai presus de cunoaștere, a cărei bază o constituie calitățile altruiste.

«Copiii Corbului» – când o persoană vede rezultatele născute din iubirea de sine, ea începe să-L invoce pe Creator pentru a-i acorda calități altruiste și calitatea «credinței mai presus de cunoaștere». Dar acest lucru se întâmplă numai după ce a ajuns să înțeleagă rezultatele iubirii de sine, cunoscută sub numele de calitatea «corbului». De aceea, se spune: «Creatorul este aproape de toți cei care Îl cheamă, de toți cei care Îl cheamă cu adevărat».

Și aceasta este în conformitate cu zicala: «Arată-ți mila celor ce Te cunosc, o, Creator gelos și răzbunător». Întrucât o persoană și-a dat seama că, dacă nu urmează calea altruismului, va dobândi imediat calitatea de «răzbunare», ea este deja încrezătoare că se va proteja de eșec și nu va rătăci pe calea iubirii de sine, căci știe că sufletul său va cădea atunci într-un loc al întunericului și al morții.

Prin urmare, el îi cere Creatorului să-i dea milă - altfel știe că este pierdut, că numai cu mila Creatorului poate obține calități altruiste, calitatea unui «porumbel».

Iar opusul acestuia este «corbul», adică din «dulceața» numită «garant», pe care o cere ca o condiție a muncii sale – din aceasta devine crud, își ucide toți copiii, adică își pierde întregul viitor din cauza «dulceaței», întrucât dorința de a primi îl călăuzește.

Și explicația cuvintelor «a da animalului pâinea sa»: când dă Creatorul pâine, numită credință? El dă pâine doar «copiilor corbului care vor striga». Când o persoană înțelege că rezultatele muncii sale, numite «copiii născuți ai corbului», sunt sortite morții, deoarece sunt separați de viață, atunci va striga către Creator. într-adevăr, după cum se spune: «Creatorul este aproape de toți cei care Îl cheamă, de toți cei care Îl cheamă.” adevărat».