Și Ezechia și-a întors fața spre perete

Articolul 15 din 1985.

Și Ezechia s-a întors cu fața spre perete și s-a rugat Creatorului. (Zohar, Vaikhi). Același comentariu, Sulam, spune: O persoană trebuie să se roage aproape de zid, astfel încât să nu existe nicio barieră între ea și zid, motiv pentru care se spune: «Și Ezechia și-a întors fața spre zid».

Trebuie să înțelegem: ce este acest zid lângă care trebuie să ne rugăm și ce este această barieră care nu ar trebui să existe? Și mai departe, comentariul Sulam explică faptul că zidul este Domnul întregului Pământ - Creatorul - și aceasta este Shechinah.

Din aceasta putem înțelege că «a te ruga aproape de perete» înseamnă a te ruga în cea mai mare apropiere posibilă (a propriilor calități) de Shechinah. Dar trebuie să clarificăm: ce înseamnă «aproape» și care este măsura acestei apropieri. Și apoi ni se spune - atât de aproape încât nu există nicio barieră între tine și «zid». Dar ce este această barieră?

Un astfel de obstacol este dorința de a primi. Așa cum Shechinah este dorința de a-i mulțumi pe «cei inferiori», tot așa o persoană, după ce a renunțat la dorința de a primi, trebuie să ajungă la punctul în care toate aspirațiile și dorințele sale sunt îndreptate exclusiv către dăruirea către Creator. Atunci aceasta va fi numită «aproape», «aproape de perete» - adică de Shechinah.

Totuși, mai întâi de toate, trebuie să știm, sau cel puțin să încercăm să înțelegem cât mai bine putem, pentru ce ar trebui să ne rugăm. Adică, dintre tot ce ne lipsește, trebuie să evidențiem ceva ca fiind cel mai important pentru noi înșine, atât de mult încât, dacă am putea umple această lipsă, am fi complet satisfăcuți.

Este bine cunoscut faptul că rugăciunea principală este pentru «Șehinta be-galuta» (pentru Șehina în exil). Dar și acest lucru necesită o explicație. Este scris în multe locuri că principalul lucru pentru care ar trebui să ne rugăm este «ridicarea Șehinei din țărână». Și există multe interpretări diferite ale acestui lucru.

Ceea ce putem înțelege puțin este că Shechina este numită «Împărăția Creatorului», «Împărăția Cerurilor» («Malchut Shamayim»). Aceasta înseamnă că atunci când o persoană decide că de acum înainte singurul său scop este să-L slujească pe Rege, fără dorința de recompensă, atunci este considerată demnă de unirea cu Creatorul și dobândește capacitatea de a-L mulțumi, deoarece calitățile sale au devenit similare cu cele ale Creatorului. Și o astfel de persoană este capabilă să îndeplinească planul Creației - dorința Creatorului de a-Și încânta creațiile.

Însă calitatea de «a aduce plăcere Creatorului» lipsește ființelor create, deoarece din momentul creării lor, acestea sunt impregnate doar de dorința de a primi. Prin urmare, conceptul de «dăruire» este complet de neînțeles pentru ele. Este ca ceva care zace în țărână și, prin urmare, o persoană nu-i acordă atenție și nu crede că merită să fie ridicat. Aceasta se numește «Șechinah în țărână». După cum se spune în rugăciunea Selichot: «Orașul pe care l-am creat - a fost construit în întregime pe ruine, dar orașul Creatorului este umilit și ca un iad negru ca smoala».

«"Oraş"» – se spune despre el: «Un oraș mic și puțini oameni în el» (Kohelet 9). Ibn Ezra explică acest lucru astfel: «Primii comentatori spuneau că, în limbajul pildei, «un oraș mic» este trupul (dorințele) unei persoane, «...și puțini oameni în el» – cei care sunt capabili să nască, care slujesc sufletului.».

«Orașul Creatorului» - Când trupul tânjește după Creator să locuiască în el, toate organele sale încep să se opună. Și atunci munca spirituală - munca în numele Creatorului - își pierde orice sens pentru o persoană, părând josnică și necinstită, dobândind gustul de țărână. De aceea, Șarpele a fost blestemat cu cuvintele (Geneza): «Și țărână vei mânca în toate zilele vieții tale». Aceasta înseamnă că orice va mânca va avea gust de țărână pentru el.

La fel este și aici: când o persoană începe să lucreze spiritual, să lucreze pentru Creator și nu reușește să vadă că egoismul său va câștiga ceva din asta și nu poate obține plăcere pentru sine, atunci o astfel de muncă pare josnică și lipsită de valoare. Și tot ceea ce face în această muncă are gust de praf pentru ea. Și aceasta este ceea ce se numește «cetatea Creatorului este coborâtă până în adâncurile iadului».

Aceasta înseamnă că, dacă există o barieră între o persoană și Shechinah, adică dacă munca spirituală a unei persoane se bazează pe egoism, atunci aceasta începe să creadă că se află deja în perfecțiune completă, în «Înălțimile Cerești». Dacă o persoană vrea să înlăture această barieră, adică dacă vrea ca munca sa spirituală să se bazeze pe dorința de a dărui, atunci se simte «umilită până în adâncurile iadului». Deoarece egoismul său nu vede că poate primi ceva în schimb și, prin urmare, toate dorințele sale - «organele» egoismului său - rezistă, împiedicându-l să lucreze.

Și acum ne este clar că principala noastră rugăciune ar trebui să fie ca Șechina din noi să fie ca praful. Aceasta înseamnă că munca spirituală - de a-L încânta pe Creator - se simte josnică și murdară și Îi cerem Creatorului să ne «ilumineze» (să dezvăluie spiritualul), astfel încât «vălul întunericului» (dorința de plăcere personală) să cadă de pe ochii noștri. Și asta este ceea ce trebuie să cerem - ca «Creatorul să ridice pe sărac din praf, să ridice pe nevoiaș din gunoi», așa cum se spune în Tehilim.

Se știe că Șechina este numită «săracă și nevoiașă», deoarece se spune în Zohar că «Ea este în țărână». «Cel care ridică pe sărac din țărână» Vorbește despre cei care se străduiesc să se contopească cu Șehina și, prin urmare, își percep starea ca fiind joasă și grea și nu văd nicio modalitate de a scăpa singuri din această mlaștină. Și astfel, ei Îi cer Creatorului să-i ridice, să-i înalțe.

Dacă munca spirituală se bazează pe dorința de a primi, atunci trupul (egoismul) este de acord și nu se opune, pentru că nu are nicio idee despre ce este dorința de a dărui. O astfel de muncă duce o persoană la vanitate și aroganță, iar aceasta se laudă că «slujește» Creatorului. O astfel de persoană simte că ceilalți sunt inferiori și mai răi decât ea, pentru că își văd doar defectele.

Lucrurile stau complet diferit pentru cei care avansează spre Adevăr, adică pentru cei care doresc să atingă calitatea dăruirii. Acești oameni își văd propriile neajunsuri și, prin urmare, nu se consideră superiori altora. «Ashpaa» poate fi găsită doar la cei care și-au suprimat și smerit egoul. Astfel de oameni sunt numiți «cei umiliți».

Când astfel de oameni urmau calea obișnuită, considerau că toată munca spirituală pe care o făceau era o întreprindere măreață și importantă; era o sursă de mândrie. Dar acum, că începuseră să meargă pe calea Adevărului, se simțeau rușinați că făcuseră totul doar pentru propriul lor beneficiu, satisfăcându-și propriul egoism. Dar erau capabili să realizeze acest lucru doar cu ajutorul Creatorului.

Într-o etapă ulterioară, o persoană care merge pe calea Adevărului începe să înțeleagă că, din moment ce Creatorul însuși l-a ajutat în acest sens, atunci munca sa spirituală este cea mai importantă dintre tot ceea ce există în lume.

Acum, despre conceptul de «Șechina în galut» (exil, înrobire). O persoană trebuie să simtă că Șechina – adică spiritualul – este în «exil» în interiorul său. Se știe că o persoană este o lume în miniatură, iar în interiorul ei se află cele 70 de națiuni principale ale lumii (suma totală a dorințelor sale egoiste), în timp ce Israelul (dorința pentru spiritual), care se află în interiorul unei persoane, este în galut, adică înrobit de aceste 70 de națiuni. Și, prin urmare, o persoană este incapabilă să facă ceva pentru binele Creatorului, iar toată munca sa este spre propriul său de drag.

Proprietățile și dorințele unei persoane îndreptate către Creator se numesc «poporul lui Israel» «Yashar-k-el», adică direct către Dumnezeu. Când o persoană se află în ele, vrea să-I fie pe plac Creatorului. Dar al său «popoarele lumii» Ei vor să-L slujească pe Creator doar primind o plată, adică de dragul obținerii propriului beneficiu - tocmai acest tip de primire egoistă este numit «popoarele lumii».

Conform acestui fapt, se poate explica ceea ce se spune în Talmud (Megillah): «Israel, care este în Galut...» adică atunci când poporul Israelului este în exil și, prin urmare, o persoană nu poate face nimic pentru proprietatea sa «yashar-k-el», atunci «...Șechina rămâne cu ei» - o persoană simte că și Șechina este exilată împreună cu el și, prin urmare, nu poate conduce asupra lui, deoarece se află sub puterea «națiunilor lumii» - o persoană simte că se află sub puterea propriului egoism.

Și regele David a vorbit despre aceasta: «Nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă, pentru îndurarea Ta și pentru dreptatea Ta. De ce zic neamurile: «Unde este Dumnezeul lor?» Dar Făcătorul nostru este în ceruri; El face tot ce vrea.».

Să explicăm acum cele de mai sus. Când Îi cerem Creatorului să ne ajute să scăpăm de sclavie (egoism), spunem: «Nu noi» – adică nu de dragul dorinței noastre de a primi. Aceasta înseamnă că vrem ca toate gândurile, dorințele și acțiunile noastre să nu se bazeze pe dorința de a primi de dragul nostru (și acesta este nivelul popoarelor lumii), ci «Dă slavă numelui Tău» pentru ca Șehina să nu fie în galut, să nu fie în praf, adică pentru ca Măreția Creatorului să ne fie revelată, despre care se spune: «Măreția Numelui Său să fie mărită și sfințită».

Și acest lucru se explică prin cuvintele: «De ce zic neamurile: «Unde este Dumnezeul lor?»Aceasta înseamnă că calitățile egoiste ale «națiunilor lumii», care se află în interiorul unei persoane, se opun calităților altruiste ale «Israelului», care se află în ea. Adică, în loc de o muncă spirituală bazată pe minte și inimă (calitatea «Israelului»), egoismul unei persoane (calitatea «națiunilor lumii») o împinge spre o muncă bazată exclusiv pe propria cunoaștere («be toch ha-daat»). «Dar Creatorul nostru este în ceruri» – Tocmai înaintarea deasupra rațiunii, deasupra propriei cunoașteri, este numită «cer», iar aceasta înseamnă că Creatorul este deasupra înțelegerii noastre.

De ce a făcut ca munca noastră spirituală să necesite o credință mai presus de cunoaștere? Ar fi putut face orice, totuși Creatorul a decis că aceasta era cea mai potrivită cale pentru ca omul să atingă scopul Creației - să primească Bunătate și plăcere, rămânând în același timp un dătător, adică, asemenea Creatorului, și nu să primească pentru câștig personal.

Când Îi cerem Creatorului să «dea slavă numelui Său...» – atunci «pentru mila Lui...» – înseamnă că proprietatea «chesed» ne va fi revelată, dându-ne putere pentru avansare spirituală, deoarece aceasta este proprietatea dorințelor de dăruire – «kelim aspa'ah». Astfel, vom deveni egali în proprietăți cu Creatorul, ceea ce ne va permite apoi să primim plăcere. Această stare se numește «o măsură a adevărului». Așa cum se explică în Talmud Eser Sefirot: «Revelația Conducerii Creatorului este numită «"adevăr"», căci aceasta este adevărata Lui dorință. La urma urmei, toate ascunzișurile existente în lumi au fost create de El doar pentru ca această Adevărată Gestionare a Lui - dorința de a încânta creațiile Sale - să fie dezvăluită. Prin urmare, numele acestei corecții din «Zeir Anpin» este »adevăr«. Și de aceea spunem în rugăciune: »De dragul adevărului Tău”.