Acuzatori

Articolul 18 din 1985.

În Zohar se spune: «Fericit este poporul care știe să proclame. Cât de mult trebuie omenirea să umble pe căile Creatorului, respectând legile Torei, pentru ca, cu ajutorul ei, să fie vrednici de lumea viitoare și pentru ca aceasta să-i elibereze de toți acuzatorii, sus și jos. Căci, așa cum există acuzatori jos, în lume, tot așa există și sus, stând mereu gata să acuze omul.».

De ce există acuzatori în vârf? Când vor să dea ceva unei persoane, imediat apar cei care o urăsc, acuzând-o și convingându-o că nu ar trebui să i se dea ceea ce vor ei să-i dea.

Dar jos, ce acuzații pot exista, de cine poate fi acuzată o persoană în lume, unde există ascundere, ce fel de dușmani sunt aceștia jos?

Totul din Tora vorbește doar în raport cu individ. Dacă o persoană dorește să avanseze pe calea dăruirii, care duce la aducerea plăcerii Creatorului, atunci apar cei care îi urăsc din interior: «Calea altruismului nu este pentru tine«, spun ei. »Este destinată doar indivizilor remarcabili, oamenilor cu calități speciale și abilități unice, celor curajoși și puternici, capabili să reziste dificultăților. Dar cum poți urma acest lucru, din moment ce îți lipsesc toate calitățile posedate de cei aleși dintre oameni? Pentru tine este scris: «Eu sunt printre poporul Meu», adică, mișcă-te pe aceeași »cale» cu masa generală a oamenilor și să nu existe nicio dorință de a fi o excepție.”

De aceea, Zoharul ne spune, prin intermediul rabinului Yehuda, că «fericiți sunt oamenii care știu să proclame», iar RaSh'I explică faptul că aceștia sunt cei care »știu cum să-l convingă pe Creatorul lor«. Cum poate cineva să-l convingă pe Creator să-i facă plăcere? Iar rabinul Yehuda adaugă că, pentru a realiza acest lucru, trebuie să avansezi pe calea Creatorului și să respecti legile Torei.

Dar care sunt aceste căi ale Creatorului și cum le poate urma cineva, când se spune despre ele că «gândurile omului sunt diferite de gândurile Creatorului său și căile omului de căile Creatorului?» Prin urmare, cineva poate avansa pe calea Creatorului doar acceptând această cale pe credință, plasând-o deasupra propriei înțelegeri și rațiuni. Dar dacă cineva încearcă să se bazeze pe propria rațiune, atunci însuși corpul (dorințele cuiva) începe să se răzvrătească, să reziste, să calomnieze și să acuze pe cineva că sugerează că calea dăruirii, calea Creatorului, nu este pentru el.

Astfel, atunci când o persoană începe să înțeleagă natura muncii sale interioare și vede condițiile care îi sunt puse în față, decide că nu există nicio modalitate prin care să poată urma această cale a dăruirii. Acest lucru este imposibil, cred ei, din două motive:

1) Pentru că nu este complet încrezător în salariul său – în obținerea a ceea ce își dorește – pentru că nu a văzut încă pe nimeni primind ceea ce a muncit din greu. Adică, deși a încercat să înțeleagă oamenii care, din câte vede el, îndură cu blândețe condițiile de muncă și vede că depun un efort enorm, nu-i vede primind nimic pentru munca lor.

Și dacă se întreabă: «Atunci de ce nu au obținut ceea ce își doreau?», atunci reușește să găsească cea mai frumoasă explicație pentru aceasta: cel care îndeplinește Toate, Cu siguranță primește o recompensă pentru ceea ce i se cere. Dar cei care au depus mult efort, dar nu și-au îndeplinit încă pe deplin, 100%, potențialul maxim, se găsesc într-o stare care îi scoate din muncă, deoarece, în mintea lor, munca de dragul Creatorului nu este pentru ei.

2) Și atunci apare a doua întrebare: cine poate ști dacă el este mai potrivit decât ei pentru această lucrare, dacă va putea da tot ce i se cere, dacă va putea îndeplini pe deplin toate condițiile puse în fața lui, că, în urma acestui fapt, va putea ajunge la o contopire cu Creatorul?

Și ambele motive îl conduc la concluzia că are sută la sută dreptate când nu vrea să îmbrățișeze această cale, care este construită pe credință mai presus de rațiune și bazată pe dăruire totală. Înțelege acest lucru atât de bine încât este sigur că nu există o singură persoană în lume care să-i poată demonstra contrariul.

Dar atunci apare întrebarea: ce se întâmplă cu acei oameni care au pornit deja pe această cale, acceptând toate condițiile acesteia și hotărând să lucreze pentru Creator? Cum au reușit să depășească toate aceste probleme și întrebări? La urma urmei, dacă cuiva i se spune să meargă și să depună un efort enorm, dar nu va primi nimic în schimb, toate aceste întrebări apar imediat în interiorul lui, bântuindu-l pentru o clipă. Așadar, ce putere îi poate ajuta să iasă din această stare, rezolvând aceste întrebări interioare cunoscute sub numele de «ape turbulente»?

Și nu există alt sfat decât să depășești propria minte, spunându-ți: «Ceea ce văd eu – că adevărul este de partea mea și că ar trebui să merg mai departe pe aceeași cale ca toți ceilalți – nu este adevărat. Doar cei care «văd» spiritualul pot percepe adevărata stare de lucruri. Dar cei cărora spiritualul nu le-a fost încă revelat nu au cum să înțeleagă Adevărul.».

Însă, deoarece persoana care își pune toate aceste întrebări se află în acel moment sub influența egoismului său și, prin urmare, se îndreaptă doar către ceea ce îi poate aduce un anumit beneficiu personal, ea nu este capabilă să vadă adevărul. Și de aceea se spune despre această stare: «Fii incoruptibil (la rugămințile egoismului tău), căci cel care acceptă această mită se transformă din vedere în orbire».

Și atunci nu există nicio modalitate de a-i spune că are dreptate, pentru că se bazează pe ceea ce vede și vede pe baza punctelor de vedere ale egoismului său și, prin urmare, tot ce vede este o minciună. O persoană trebuie pur și simplu să-i spună egoismului său: «Am auzit toate întrebările tale, dar nu sunt în măsură să le răspund acum. Abia atunci când mi se va acorda o dorință spirituală, altruistă, mi se vor «deschide» ochii (voi putea separa altruistul de egoist), iar dacă vei veni atunci cu toate întrebările tale, atunci, desigur, îți voi răspunde, iar acele răspunsuri vor fi corecte. Deocamdată, te pot sfătui doar un lucru: mergi dincolo de cunoștințele tale, pentru că toată înțelegerea mea actuală, toată rațiunea mea, vine la mine doar din partea egoismului.

Și, deși mi se pare că toate calculele mele sunt corecte, tot nu sunt capabil să disting adevărul de falsitate. Aceasta înseamnă că tot ce se spune despre a lucra pentru Creator nu se spune despre mine. Sunt ca orice credincios obișnuit, pentru care simpla respectare a poruncilor Torei este suficientă și spun: «Ceea ce ar trebui să fac, fac; intenția depinde de cei care simt nevoia, dar eu nu am o astfel de nevoie - să fiu mai deștept decât toți ceilalți.» Aceste invenții «înlocuiesc» spusele celor drepți, dar eu vreau să avansez dincolo de acestea, dincolo de ceea ce îmi spune rațiunea mea.

Și de aceea, este scris în toate cărțile că o persoană trebuie să fie pură înainte de a împlini fiecare poruncă. Baal HaSulam a vorbit despre această puritate: în tot ceea ce face o persoană, trebuie să fie atentă să nu permită ca falsitatea să se amestece cu faptele sale și să se asigure că fiecare pas pe care îl face rămâne de partea Adevărului. El a mai spus: «Așa cum există o diferență în respectarea curățeniei printre oameni: unii își păstrează hainele curate, în timp ce alții le curăță doar atunci când murdăria este clar vizibilă. Adică, depinde de cât de dezgustată este o persoană de propria murdărie.”.

În mod similar, în domeniul spiritual, nu există doi oameni la fel: în măsura în care o persoană este dezgustată de starea sa falsă (egoistă), în aceeași măsură nu poate tolera această minciună și, în această măsură, o persoană se apropie de realizarea adevăratei sale stări.

«O persoană trebuie să știe că această murdărie (egoismul său) aduce un rău real sufletului. Și, din moment ce sufletul este etern, o persoană trebuie să-l protejeze de minciuni, astfel încât adevărata sa stare să fie pură de toată impuritatea egoismului.»

Acum să încercăm să înțelegem ce a spus rabinul Chiya bar Aba din cuvintele rabinului Yochanan, că un elev al unui înțelept care și-a pătat hainele trebuie să moară.

Cum este posibil ca o persoană să merite moartea pentru că și-a stricat hainele? Și de ce se spune că «oricine urăște iubește moartea»? Dacă o persoană urăște ceva, de ce ar trebui să fie acesta un semn al iubirii sale pentru moarte?

Explicația pentru aceasta este aceeași puritate: dacă o persoană vrea să avanseze pe calea spirituală, trebuie să se curețe de minciunile egoismului, astfel încât această stare de minciună să nu se amestece cu faptele sale.

Adevărata muncă este starea de a lucra de dragul Creatorului. Rambam a spus despre ea: »Cel care lucrează pentru Creator din iubire se ocupă cu Tora și cu împlinirea Mițvot-urilor, înaintând pe căile înțelepciunii, nu pentru că lumea din jurul său o dorește, nu de teama răului egoismului și nu de dragul de a dobândi ceva. Mai degrabă, el face binele pur și simplu pentru că este bine, iar apoi actul în sine aduce plăcere.«.

Deci, ce înseamnă «pete murdare pe haine»? Hainele sunt acele calități ale unei persoane în care aceasta primește plăcere spirituală și în care simte viața. Trebuie să fie pure de orice urmă de egoism și îndreptate doar spre dăruirea Creatorului.

Dar de ce se spune că «orice dușman iubește moartea»? Poate cineva să fie cu adevărat un dușman doar pentru că iubește moartea? Ce înseamnă moartea?

Cel care este unit cu Creatorul – Sursa Vieții – are viață în el. Dar cel care este separat de El este separat de viață. De aceea se spune «urăște», adică cel căruia îi lipsește dragostea pentru Creator, cel care nu se străduiește să lucreze doar de dragul Lui, ci cel care își amestecă propriul egoism cu munca sa spirituală. Și din moment ce egoismul este o calitate a morții, căci duce la distanțare de Creator datorită diferenței sale de calități, el «iubește moartea» – adică propria sa natură egoistă – și astfel devine un adversar, un urător al calităților Creatorului.

RaSh"I explică sensul cuvântului »uratori« astfel: »Aceștia sunt cei care evocă dezgust în creație. Și oamenii spun despre ei: «Vai de acei studenți ai Torei care evocă ură și mustrare, căci aceasta incită la ură față de Tora însăși.»”.

Cum ar trebui să înțelegem acest lucru: dacă veșmântul unei persoane (calitățile sale altruiste) este întunecat de o pată (calitățile egoismului sunt amestecate), devine ea urâtă de oameni? Îi face acest lucru cu adevărat pe cei din jurul ei să urască Tora, într-atât încât să fie pedepsită cu moartea? După cum au spus înțelepții: «Oricine studiază sub îndrumarea unui înțelept și îi pătează veșmintele este supus morții.».

Să încercăm să explicăm, pe baza principiilor muncii interioare, ce a spus Rashi despre cei »care trezesc dezgust în ființele create«. Aceste creații sunt dorințele și gândurile individului, căci, după cum știm, o persoană este o lume separată, independentă. Iar aceste componente ale unei persoane îi spun: »Vai de acei studenți ai Torei care trezesc ură și condamnare. La urma urmei, se spune despre ei că ar trebui să fie «mai frumoși decât aurul și mai dulci decât mierea«, așa că de ce nu vedem acest lucru și în cazul nostru?»

Motivul pentru care calitățile valoroase ale celor care studiază Tora (aspirațiile lor interioare pentru realizare spirituală) nu sunt văzute este acela că există «pete murdare pe hainele lor». Adică, aspirațiile noastre interioare de a-L atinge pe Creator sunt amestecate cu egoismul în timpul lucrării de avansare spirituală. Aceste «pete murdare» duc la faptul că bucuria și împlinirea vieții care vin de la Creator nu sunt primite în aceste haine «pătate» de egoism, deoarece aceste aspirații din noi nu au fost încă suficient corectate pentru a se potrivi cu calitățile Creatorului, adică pentru a fi pe deplin dăruitoare. Și apoi creațiile din interiorul unei persoane, gândurile și dorințele lor, disperă, determinându-i să urască Tora și toată această muncă interioară.

Asta înseamnă că atunci când o persoană își folosește aspirațiile spirituale pentru a dezvălui cel mai prețios, cel mai valoros lucru din Tora, se întâmplă exact opusul! Și care este motivul pentru aceasta? Se întâmplă pentru că o persoană nu își păstrează hainele (dorințele spirituale) «curate» și le «întinează».

Și astfel devine clar de ce o persoană care și-a pătat «veșmintele» dorințelor sale spirituale (cu egoism) este considerată a fi supusă morții. Căci acest egoism, pe care îl amestecă cu aspirațiile lor spirituale, duce la o discrepanță între proprietățile lor și cele ale Creatorului, separându-i de Sursa întregii vieți. De aceea, se spune despre ei că «se împing spre o stare numită moarte».

Toate acestea se întâmplă deoarece o persoană nu își menține puritatea în munca sa interioară și își amestecă munca spirituală cu calitățile sale egoiste, care sunt numite «muncă neîndreptată către Creator». Ceea ce este necesar este ca tot ce se află în interiorul unei persoane să convergă către o singură aspirație - de dragul Creatorului.