Și Iacov s-a așezat

Articolul 12 din 1985.

«Și Iacov s-a stabilit în țara reședinței tatălui său, în țara Canaanului.» Cartea Zohar (Vayeshev) spune: «Omul drept care se teme de Stăpânul său - câte calamități suferă în această lume! Și toate acestea pentru a nu cădea pradă egoismului și a deveni părtaș la el, iar apoi Creatorul îl va salva.».

Și aceasta este similar cu ceea ce este scris: «Multe sunt necazurile celui drept, dar Creatorul îl mântuiește de toate». Aceasta înseamnă că cel drept suferă de multe nenorociri pentru că Creatorul îl iubește, întrucât aceste necazuri îl îndepărtează de egoism. În asta constă dragostea Creatorului; asta se numește «a-l salva de toate».

Aici apar mai multe întrebări:

1. Dacă o persoană dreaptă este una care suferă mult, atunci înseamnă că cineva care nu suferă mult nu este dreaptă?
2. De ce trebuie o persoană să sufere mult pentru a nu fi complice egoismului?
3. De ce se spune că Creatorul mântuiește persoana pe care o iubește? Ca și cum Creatorul nu ar mântui o altă persoană?
4. De ce se spune, pe de o parte, că nenorocirile îndepărtează o persoană de natura sa egoistă, în timp ce, pe de altă parte, se spune că Creatorul o salvează de ele? Dacă suferința care a îndepărtat o persoană de egoismul său încetează, se va apropia ea din nou de el?

Să clarificăm acum aceste întrebări. În Kiddushin, rabinul Șimon ben Levi afirmă că egoismul îl învinge pe om în fiecare zi și îi cere moartea, așa cum este scris: «Păcătosul privește spre cel drept și îi cere moartea». Dar, din moment ce Creatorul îl ajută pe om, acesta nu-l poate învinge, așa cum este scris: «Creatorul nu ne va abandona puterii egoismului».

Tratatul «Suka» spune și acesta: «Principiul egoist are șapte nume...» Regele Solomon îl numea «urătorul»: «Dacă celui ce te urăște îi este foame, hrănește-l cu pâine, iar dacă îi este sete, dă-i apă să bea. Și atunci vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui, iar Creatorul îți va răsplăti.».

Acum trebuie să înțelegem ce s-a spus mai sus. Este important să înțelegem că dorința de a primi este cel mai important lucru în creație. Creatorul a creat-o din nimic, adică este ceva nou în relație cu Creatorul, deoarece El are totul în afară de această dorință. Și toată lucrarea spirituală a omului constă în schimbarea naturii sale - dorința de a primi - astfel încât să dezvolte dorința de a dărui.

Însă această dorință – dorința de a dărui – este contrară naturii umane. Natura umană susține că o persoană ar trebui să aibă grijă doar de sine și nu ar trebui să aibă nicio dorință de a avea grijă de ceilalți. Dacă vedem uneori pe cineva făcând ceva pentru alții, înseamnă că speră să primească ceva pentru munca depusă. Cu alte cuvinte, o fac pentru a-și satisface dorința de a primi. Plata pentru munca lor ar trebui să le potolească egoismul. Altfel, nu au nicio modalitate de a scăpa de strânsoarea dorințelor lor egoiste.

Dacă o persoană poate face ceva de dragul de a da și nu primește nimic în schimb, atunci acest lucru este nefiresc, adică contrazice natura umană. Dacă vedem oameni care își dau viața pentru patria lor fără a cere nimic în schimb, înseamnă că patria lor este foarte importantă pentru ei. Dar această dragoste pentru patrie tot nu depășește limitele naturii umane.

Înțelepții spuneau că oamenii au un concept precum dragostea pentru locul în care trăiesc, dar diferiți oameni iubesc locuri diferite în mod diferit. Mulți voluntari se înrolează în armată pentru că patria lor este importantă pentru ei, dar o fac pentru că știu că nu există un pericol mare în a face acest lucru, deoarece experiența le spune că mulți oameni se întorc din război vii și sănătoși.

Dacă oamenii se văd îndreptându-se spre o moarte sigură, doar foarte puțini, cei care își prețuiesc patria, sunt dispuși să facă acest lucru. Și chiar și pentru acești oameni, speranța că, dacă vor muri pentru patria lor, numele lor nu vor fi uitate și că toată lumea îi va onora, joacă un rol semnificativ.

Dar când vine vorba de munca spirituală, o persoană trebuie să fie foarte umilă, ca nu cumva forțe întunecate, egoiste să prindă teren. Pentru a preveni acest lucru, ceilalți nu trebuie să știe despre munca sa spirituală.

Trebuie să înțelegem că, dacă o persoană se sacrifică pentru ceva, de exemplu, pentru țara sa, pentru poporul său, atunci chiar dacă «primește» ceva în schimb (amintirea urmașilor săi, de exemplu), aceasta este deja o realizare semnificativă. Pentru că primește «recompensă» nu pentru satisfacerea dorințelor egoiste, ci din dragoste pentru aproapele său, pentru care se sacrifică, pentru a le aduce beneficii.

Dar dacă poate atinge același scop fără a recurge la sacrificiu de sine, atunci, desigur, va încerca să-l evite și să-l realizeze prin alte mijloace. Pentru el, cel mai important lucru nu este actul în sine (sacrificiul de sine), ci beneficiul pe care dorește să-l aducă Patriei, și speră să primească ceva în schimb, iar acest lucru îi dă putere. Prin urmare, atunci când alege mijloacele pentru atingerea acestui scop, o persoană este gata să cânte. Suprimarea propriului egoism este scopul autoperfecționării unei persoane, iar acesta este tocmai sacrificiul de sine în numele Creatorului.

Când vorbim despre iubirea aproapelui în lumea materială, care este, de asemenea, un nivel înalt, și nu toată lumea poate face ceva în beneficiul societății, adică pentru ceilalți, vedem că sacrificiul de sine este doar un mijloc pentru a atinge un scop, nu scopul în sine. Și toată lumea ar dori să-i salveze pe ceilalți cu un preț mai puțin enorm decât sacrificiul de sine.

Dacă îi întrebați pe oamenii care se oferă voluntari să meargă la război în numele Patriei lor dacă doresc ca aceasta să fie salvată fără propria lor moarte, ar răspunde, desigur, afirmativ. Dar, din moment ce nu există altă cale de ieșire, ei sunt pregătiți să-și ducă moartea pentru a-i salva și proteja pe alții. Acest lucru necesită o forță colosală, dar, cu toate acestea, nu are nicio legătură cu sacrificiul de sine în numele Creatorului, unde sacrificiul de sine în sine este scopul, iar rezultatele sunt neimportante.

Prin urmare, sacrificiul de sine în sens material este incomensurabil inferior sacrificiului de sine în numele Creatorului, deoarece este doar un mijloc, nu un scop.

Acum trebuie să înțelegem ce înseamnă «a primi pentru a da». Aceasta înseamnă că unicul scop al unei persoane este să dea Creatorului, adică să-și unească calitățile cu cele ale Creatorului. Când o persoană atinge nivelul de sacrificiu de sine în numele Creatorului, adică dorește să-și elimine egoismul pentru a-L mulțumi pe Creator, atunci începe să vadă scopul urmărit de Creator și care a stat la baza Ideii de Creație - să încânte creația.

Și aceasta se numește a primi pentru a oferi. Dar există un alt nivel - a oferi de dragul de a primi, adică o persoană își dorește obţine Plăcere spirituală, iar în acest scop începe să dăruiască. Dar, așa cum s-a spus deja, dacă scopul unei persoane a fost să dăruiască și nu are dorința de a primi pentru propriul beneficiu, ci doar de dragul Creatorului, atunci poate atinge nivelul de a primi de dragul dăruirii.

Am auzit de la Baal HaSulam, de binecuvântată amintire, că o persoană ar trebui să se apropie de sacrificiu de sine, asemenea rabinului Akiva (Berachot), care le-a spus discipolilor săi că a regretat întreaga viață că nu a putut îndeplini ceea ce este scris în pasajul: «Cu tot sufletul tău, chiar dacă Creatorul îți ia sufletul». El a spus: «Când va apărea ocazia să o îndepliniți? Și acum a apărut o astfel de ocazie, iar eu nu o îndeplinesc.».

Desigur, dacă o persoană are o asemenea dorință de a dărui încât vrea să primească bine și plăcere, deoarece acesta este scopul creației, atunci singura sa dorință este să primească pentru a-I oferi plăcere Creatorului.

Și acum este momentul să înțelegem cele patru întrebări de mai sus.

1. De ce este considerat drept cineva care suferă mult, în timp ce cineva care nu suferă mult nu? Se pare că cuvântul «suferință» («raot» în ebraică) înseamnă dorința de a primi («yetzer ra» – aceeași rădăcină). Aceasta înseamnă că tocmai persoana respectivă simte că egoismul său îi aduce multă suferință, că o împiedică să se apropie de Creator, care este considerat drept.

Dacă o persoană nu simte cât de departe este de Creator și nu simte suferința din cauza acestui lucru, atunci o astfel de persoană nu este dreaptă, pentru că încă nu și-a dat seama de egoismul său ca fiind rău pentru sine, adică nu îl deranjează, nu îi provoacă durere.

2. De ce trebuie o persoană să sufere atât de mult pentru a evita să fie complice la dorința de a primi? Răspunsul este foarte simplu. După cum am menționat deja, prin cuvântul «suferință» ne referim la principiul egoist. Și dacă o persoană nu simte că dorința sa de a primi îi provoacă suferință, atunci nu se consideră egoistă, lucru la care nimeni nu vrea să fie complice.

Și ceea ce este în realitate un principiu egoist, omul îl consideră unul bun, altruist, și din moment ce, în opinia sa, îi aduce bine, de ce nu ar participa la el? Dacă ar vedea dezastrele pe care i le aduce egoismul său, nu l-ar ajuta, nu i-ar fi complice.

3. De ce se spune că Creatorul salvează persoana pe care o iubește? Ca și cum Creatorul nu ar salvează o altă persoană? Dacă o persoană simte că egoismul său îi provoacă suferință, ea strigă către Creator, cerând ajutor, iar Creatorul iubește o astfel de persoană. Dacă o persoană nu simte că egoismul său îi provoacă suferință, atunci Creatorul o tratează complet diferit. Pentru că nu are nicio dorință ca Creatorul să o salveze.

4. De ce se spune că dezastre a scoate o persoană din egoismul său, iar pe de altă parte se spune că Creator îl salvează de ele? Dacă suferința care a separat o persoană de egoism încetează, se va apropia omul din nou de ea?

Mântuirea care vine de la Creator este fundamental diferită de mântuirea care există în lumea materială. Răul se manifestă în timpul «ascunderării» Creatorului, atunci când omul percepe această ascundere. Căci este bine cunoscut faptul că «micul» este anulat în raport cu «marele». Firește, o persoană angajată în lucrare spirituală trebuie să-și suprime, să-și anuleze esența în raport cu Creatorul, devenind «o lumânare împotriva Torței». Dar este dificil pentru om să-și subjuge corpul, dorința de a primi, care refuză să pună credința mai presus de cunoaștere.

Și atunci o persoană simte că «corpul» dorințelor sale îi provoacă suferință pentru că refuză să se supună autorității Autorității Superioare și, din această cauză, se distanțează de spiritualitate. Dar când o persoană trebuie să creadă că Creatorul a creat lumea, fiind Binele Absolut și creând doar binele, atunci răul care sălășluiește în corpul său - egoismul său - o distanțează de binele pe care Creatorul l-a intenționat pentru ea.

De exemplu, o persoană începe să studieze Tora și nu simte «gustul» acesteia, sau începe să se roage și, de asemenea, nu simte niciun «gust». Sau începe să îndeplinească o poruncă și, de asemenea, nu o simte deloc și nu vede niciun sens în ea. Acest lucru se întâmplă deoarece egoismul din interiorul ei împiedică cu forța o persoană să creadă în Creator cu o credință mai presus de cunoaștere și, astfel, privează de tot ce este legat de sensul spiritual.

Când o persoană începe să se angajeze în activități spirituale, totul pare sec și lipsit de viață. Considerând că o persoană și-a început munca spirituală, i s-a spus, și a crezut, că Tora este Tora Vieții, așa cum este scris: «Căci aceasta nu este ceva deșartă pentru tine, ci viața ta și prin ea îți petreci zilele pe pământ etc.» (Devarim), și, de asemenea: «Sunt mai de dorit decât aurul și mult aur curat și mai dulci decât mierea și fagurele de miere.».

Și când o persoană reflectă asupra acestui lucru, vede că egoismul său este de vină pentru tot și începe să înțeleagă răul pe care i-l provoacă. Și apoi începe să înțeleagă ce se spune în Tehilim: «Multe sunt necazurile celui drept». Își dă seama că acest lucru se spune despre el și apoi analizează cum se termină pasajul: «Și de toate acestea îl mântuiește Creatorul».

Apoi începe să strige către Creator, cerându-I ajutor, pentru că a făcut deja tot ce a putut și nu i-a adus niciun beneficiu. Deja crede că versetul din Kohelet se referă la el: «Orice găsește mâna ta să facă, fă-o cu măsura puterii tale». Și atunci vine momentul eliberării, iar Creatorul îl salvează de egoism. Și din acel moment, dorința egoistă este supusă și nu-l mai poate provoca să comită nicio încălcare.

Introducerea la Talmudul Eser Sefirot afirmă: «Dar după ce Creatorul vede că o persoană și-a folosit toată puterea și a finalizat ceea ce era obligată să facă, că această persoană a făcut alegerea corectă și și-a întărit credința în Creator, atunci El îi dă un semn, adică, Creatorul Însuși garantează că nu se va întoarce la dorința de a primi pentru sine. Aceasta înseamnă că o persoană este considerată demnă de revelația deplină a controlului Creatorului.».

Și acesta este răspunsul la a patra întrebare. Adică, Creatorul îl salvează pe om de puterea egoismului, astfel încât acesta să nu-i mai provoace suferință. Cartea Zohar afirmă că nenorocirile care îl afectează pe cel drept sunt necesare pentru ca acesta să nu fie complice dorinței egoiste. Rezultă că, dacă Creatorul îl salvează, el poate deveni din nou complice - poate începe din nou să dorească să primească pentru sine.

Însă, așa cum am explicat, mântuirea care vine de la Creator este revelația Sa către om, adică, Creatorul Însuși garantează că omul nu va mai păcătui - nu va mai dori indulgență de sine. Prin urmare, calamitățile pe care le-a suferit omul drept au fost pentru ca el să se poată întoarce sincer către Creator. După cum se spune: «Dacă nu există ascundere a Creatorului, atunci nu există revelație a Lui». Rezultă că revelația Creatorului către om este cel mai bun semn pentru om.