Reveni

Articolul 27 din 1985.

---

În Zohar (Naso, «Sulam», punctul 28) este scris: «Și această poruncă - porunca întoarcerii - este Bina. Ce este Bina? Sunt literele «ben», «yud-hey» și acest «ben» - «vav», contopit cu el, primește de la el înțelepciunea lui «yud-hey» și fiecare care se corectează, ca să zic așa, returnează litera «hey» - malchut - la litera «vav», care provine din «yud-hey» și este completată de acest HaVaYaH.»

În paragraful 29 al comentariului Sulam, se afirmă: «Deoarece litera hey este, desigur, revelația și misterul a ceea ce se spune: »Ia cuvintele cu tine și întoarce-te la Creator și vorbește cu El, iar ascensiunea buzelor noastre se va împlini.«« Pentru că atunci când o persoană păcătuiește, ea provoacă separarea lui hey de vav și, prin urmare, Templul este distrus, iar Israelul este condus în exil printre națiuni și, prin urmare, oricine se corectează contribuie la întoarcerea lui hey la vav.

În paragraful 31 din Sulam este scris: «Această întoarcere este Malchut și »Hey«-ul numelui HaVaYaH și este numită viață, deoarece este scris că viața vine de la El, că acestea sunt sufletele lui Israel, iar sursa lor este Malchut, care este numită viață. Și această Malchut este «suflarea» care intră și iese din gura unei persoane, fără muncă sau efort; este secretul »Hey«-ului începutului Creației, căci litera »Hey« vine din gură mai ușor decât oricare alta.».

Și se spune despre ea: «Deasupra fiecărui «hei» care iese din gură, va fi un Om», deoarece Malchut este numită «hei» care iese din gură, iar ea este deasupra capului Omului, adică «și deasupra capului meu este Shechina - prezența Creatorului». Și despre ea se spune: «El va vedea chipul Creatorului». Deoarece Malchut este numită «chipul Creatorului». Și, de asemenea: «Numai în «asemănare» va umbla Omul».

În paragraful 32 al Sulamului se spune: «Și pentru că este deasupra capului unei persoane, îi este interzis să meargă patru coți cu capul descoperit. Căci dacă se îndepărtează de capul unei persoane, viața o părăsește imediat.».

Și în paragraful 34 din Sulam se spune: «Dar ei au stabilit cu certitudine în ceea ce privește forma literei »Hei«: Am un dar bun în cămările Mele, iar Shabbat este numele său. Căci Shabbat este Malchut atunci când se înalță la Bina. Și când acest Malchut, în calitatea de Shabbat, rămâne deasupra lui Israel, ei nu au nici efort, nici sclavie, iar în el sufletul care a muncit intens va rămâne în pace și odihnă.«.

Și trebuie să înțelegem toate aceste nume prin care Malchut este numită în Zohar:

a) Ce înseamnă că Malchut se numește «Hei» și este «abur fără muncă și efort» – la urma urmei, există o regulă: «găsit fără a depune niciun efort – să nu crezi!»?

b) Ce înseamnă că Malchut este numită «viață» și, în mai multe locuri din Zohar, Malchut este numită măsura dreptății din care provine proprietatea «moarte»?

c) Ce înseamnă că Malchut este numită «gura Creatorului»?

d) Cum putem explica faptul că este «deasupra capului unei persoane»?

d) De ce este Malchut numită «imaginea Creatorului», așa cum este scris (Bemidbar 12): «Și el va vedea imaginea Creatorului»?

e) Ce înseamnă că Malchut este numită TseLeM – asemănare, despre care este scris (Tehilim 39): «Numai în «asemănare» va umbla omul»?

Pentru a înțelege acest lucru, trebuie mai întâi să înțelegem sensul deplin al scopului Creației, adică întreaga conexiune pe care creația trebuie să o aibă pentru a se uni cu Creatorul. Această opoziție stă la baza întregii noastre munci și a pedepselor pe care le suferim dacă nu reușim să o corectăm. Iar această conexiune este întreaga noastră răsplată, pe care o primim în timpul uniunii noastre cu Creatorul.

Se știe că scopul Creației este de a acorda Binele creației, dar pentru a evita rușinea la primirea acestuia, a fost introdusă corecția, iar această corecție este o similaritate în proprietăți. Prin urmare, o diferență în proprietăți se numește distanță, în timp ce similaritatea în proprietăți se numește convergență. Prin urmare, deși dorința Sa de a acorda Binele creației este nemărginită, a apărut totuși o «comparație în proprietăți» - adică, de a primi Binele și plăcerea doar cu condiția ca această primire să fie în scopul mulțumirii Creatorului.

Și de aici provin eforturile noastre, adică nevoia de a crea un «ecran» - un «masach» - astfel încât să putem primi bunătate și plăcere exclusiv de dragul dăruirii. Aceasta este rădăcina, motivul principal al eforturilor noastre, așa cum este scris în Introducere (introducerea generală la cartea «Panim Meirot Umasbirot»): «Să știți că masach-ul, care se află în Kli Malchut, este cauza întunericului, adică puterea prezentă în masach de a restrânge Lumina Superioară, ca să nu se răspândească în calitatea de dalet.« Și este, de asemenea, rădăcina eforturilor »de dragul primirii unei recompense«, căci efortul este o acțiune care nu este prezentă în dorință, deoarece dorința acționează doar pentru a rămâne în pace, dar din moment ce »proprietarul« îi plătește un salariu, aceasta anulează dorința sa în fața dorinței proprietarului.

La urma urmei, tot ceea ce trebuie să facem, adică să muncim, ne este încredințat. După cum este scris: «Creatorul a creat pentru acțiune», unde «a creat» se referă la ceea ce aparține Creatorului - dorința de a face bine creațiilor Sale. Și din atributul «a creat», a apărut în noi o diviziune și o distincție a atributelor, dar prin «acțiune», adică prin munca noastră, atunci când ne străduim să atingem nivelul «de dragul dăruirii», ne apropiem din nou de Creator în comparație de atribute.

Și aceasta este lucrarea comună a creațiilor cu Creatorul, așa cum este scris în Zohar (Introducere la Zohar, Punctul 67): «Și spune-i Sionului: «Tu ești poporul Meu» și nu citi «tu ești poporul Meu» (AMI), ci «ești cu mine» (IMI), ceea ce înseamnă a fi partener cu Creatorul. Adică, Creatorul dă dorința de a primi - o deficiență pe care a creat-o, numită întuneric, așa cum se spune: «Și El a creat Întunericul», că aceasta vine din puterea dorinței Sale de a face Bine. Și creațiile trebuie să creeze un masach - un ecran prin care apare în noi o comparație cu El în calități și numai atunci vom avea kelim - dorințe potrivite pentru a primi plăcerea care vine din calitatea Creatorului de «a face Bine Creațiilor». Se pare că «creat» vine de sus, iar «a face» vine de jos.«.

În ceea ce privește aplicarea efortului, constatăm două lucruri:

a) că munca și recompensa sunt diferite, adică că munca nu este odată cu recompensa: timpul muncii este separat, iar timpul recompensei este separat;

b) că munca și recompensa sunt în același loc și în același timp.

Pentru că efortul este atunci când trebuie să faci un fel de mișcare, iar mișcarea se manifestă în trei forme: 1) efort fizic, 2) efort mental, 3) efort mental, atunci când trebuie să lucrezi cu mintea ta, iar a face acțiuni care merg împotriva înțelegerii și a minții tale este cel mai greu lucru dintre toate. Adică, în acest caz, o persoană trebuie să-și suspende mintea, ceea ce înseamnă că mintea sa o obligă să facă ceva în acest fel, dar face o mișcare și își suspendă mintea, chiar dacă înțelege cu mintea sa că acest lucru este 100% adevărat, și totuși o suspendă - acesta este adevăratul efort.

Să revenim la ce este efortul, de exemplu: o persoană face o anumită mișcare pentru a obține ceva în schimb, altfel ar rămâne într-o stare de repaus, deoarece o persoană este creată în așa fel încât își dorește odihnă.

Și se explică în «Contemplația interioară» (partea 1, paragraful 19) că aceasta se datorează faptului că în Rădăcina din care provenim nu există mișcare, ci predomină odihna, adică nu există mișcare în Ea.

Și vedem că, în funcție de magnitudinea, importanța și necesitatea a ceea ce trebuie să obțină, cineva este capabil să depună efort. Totuși, dacă cineva ar putea găsi o modalitate de a obține ceea ce are nevoie fără muncă, ar abandona imediat efortul, deoarece pentru cineva, acesta este doar un mijloc de a obține o recompensă. Și astfel, dacă cineva poate obține ceea ce are nevoie prin alte mijloace, adică fără a munci, se gândește: «De ce ar trebui să muncesc gratuit?». Deoarece cineva nu primește nicio plată pentru munca sa, iar ceea ce ar trebui să primească pentru munca sa poate fi obținut fără a munci. Rezultă că munca cuiva este neplătită și, din moment ce este imposibil să muncești gratuit, prin urmare refuză să muncească. Aceasta se numește faptul că munca și plata nu sunt în același loc și în același timp.

Pentru că munca este ca, de exemplu, într-o fabrică - se lucrează într-un singur loc, dar se primește un salariu la casa de marcat, iar în raport cu timpul - timpul de muncă este separat și timpul de primire a salariului este separat, pentru că se lucrează tot timpul, în fiecare clipă, și se primește plata doar la sfârșitul zilei, după terminarea muncii, așa cum este scris (Ki Tetse, 7): «Nu asupri pe lucrător, ci în aceeași zi întoarce-i ce a câștigat, ca să nu aibă vreme să răsară soarele peste el.».

Însă uneori munca și plata sunt în același loc și în același timp. Aceasta se întâmplă atunci când munca în sine este recompensa, iar persoana nu se așteaptă să fie răsplătită pentru munca sa, adică pentru fiecare mișcare pe care o face corpul său. După cum s-a spus deja, corpul este incapabil să facă nicio mișcare gratuită. Totuși, atunci când munca în sine este recompensa, rezultă că persoana primește plata în același loc în care lucrează. Aceasta înseamnă că nu trebuie să aștepte până la sfârșitul zilei, așa cum s-a menționat, ci primește o recompensă pentru fiecare mișcare imediat, pe loc.

Exemplu: Dacă un mare rabin vine în țară, hasidimii săi vin în mod firesc să-l întâmpine, iar el ține un mic pachet. El alege unul dintre hasidimi să ducă pachetul la un taxi. Apoi scoate un cec de o sută de dolari și îl dă rabinului pentru munca de portar - pentru că a dus pachetul la taxi. Hasidul va refuza, fără îndoială, să accepte banii. Și dacă rabinul îl întreabă: «De ce nu iei banii? Este un lucru atât de nesemnificativ. Nu ar fi foarte recunoscător un simplu portar, nu un hasid, care nu înțelege ce înseamnă un rabin și nu știe că sunt un om respectat, dacă i-aș da zece dolari? Dar îți dau de zece ori această sumă, iar tu refuzi să o accepți?».

Dar ce se poate spune despre faptul că Hassidul refuză să accepte ceva de la el în schimbul transportării sacului? Adică, el cunoaște măreția și importanța Rebbe-ului, iar Rebbe l-a ales pe el să-i slujească și consideră aceasta o mare recompensă, atât de valoroasă încât, dacă orice alt Hassid ar putea cumpăra acest serviciu de la el, Hassid-ul ar răspunde cu siguranță: «Toată bogăția din lume nu valorează nimic în comparație cu serviciul pe care mi l-a oferit Rebbe-ul și m-a ales doar pe mine.».

Aici vedem că efortul și recompensa se află în același loc și timp, deoarece, în timp ce lucrează, el poartă o povară și trebuie să primească o recompensă, întrucât este imposibil să muncești fără plată. El nu primește plată în altă parte, ca în cazul în care munca constă în purtarea unei sarcini, iar recompensa este în altă parte - în bani - sau în alt moment - la finalizarea muncii.

Însă aici, munca și recompensa sunt combinate. Munca constă în purtarea pachetului, iar recompensa constă în faptul că Rebbe-ul transportă pachetul. Nu ar trebui să i se dea nimic altceva care ar putea fi numit recompensă, ci munca în sine - purtarea pachetului Rebbe-ului - este recompensa sa. Și aceasta se mai numește „în același timp”, adică în timp ce lucrează, își primește recompensa în același timp. Este imposibil să spunem că își primește plata în același timp, deci nu există nicio distincție între timpul de muncă și timpul de plată. Deoarece întreaga sa recompensă este serviciul pe care îl face Rebbe-ului și obține mai multă plăcere din acesta decât din toate bogățiile din lume.

Ceea ce reiese aici este ceva ce nu există în realitate: primirea unei recompense pentru munca proprie în fiecare moment, pentru că cineva primește întotdeauna o recompensă la finalizare. După cum este scris: «Astăzi, muncește; mâine, primește o recompensă», dar aici este diferit: munca și recompensa se unesc, ca unul singur.

Și astfel se dovedește că o astfel de muncă nu se numește efort, pentru care se poate obține o recompensă, ci se numește astfel doar atunci când munca și recompensa nu sunt în același loc sau în același timp. Adică, atunci când munca este doar un mijloc pentru o recompensă, atunci se numește efort. Prin urmare, dacă ar fi posibil să scape de aceste mijloace și să atingă imediat scopul, de ce ar avea nevoie de ele?

La urma urmei, dacă întregul scop este o recompensă, atunci toate gândurile inimii sale sunt doar pentru recompensă și el caută mereu: cum să muncească mai puțin, să câștige mai mult.

Dar dacă munca și recompensa sunt în același timp, o astfel de muncă se numește efort, astfel încât se poate spune că cineva vrea să scape de muncă, deoarece munca și plata sunt în același loc și în același timp, deoarece cineva obține plăcerea de a servi o persoană importantă.

Și conform acestui fapt, se pare că eforturile în Tora și Porunci există doar atunci când o persoană poartă povara Torei și a Poruncilor precum un portar care cară bagajele rabinului, atunci când estimează și dorește constant mai mult decât ceea ce rabinul îi plătește pentru munca sa.

În exemplul Rebbe-ului Lubavitcher, Hassid-ul ia pachetul pe care i-l dă deoarece Hassid-ul cunoaște importanța și măreția Rebbe-ului și, prin urmare, nu dorește nicio recompensă de la el. Magnitudinea recompensei este măsurată prin gradul în care acesta înțelege măreția și importanța Rebbe-ului; recompensa crește. Deoarece, deși este natural pentru noi să obținem o plăcere imensă din servirea unei persoane importante, există, fără îndoială, diferențe în importanța însăși. Dacă o persoană servește cea mai importantă persoană din oraș, cu siguranță va obține plăcere, dar nu la fel de multă ca și cum ar ști că servește cea mai importantă persoană din țara sa. Și totuși, cea mai mare plăcere ar fi să știe că servește cea mai mare persoană din lume - atunci nu ar exista nicio limită a plăcerii sale.

Se pare că impulsul unei persoane de a depune efort în Tora și Mițvot se datorează lipsei de apreciere a importanței și măreției Creatorului. În limbajul Zoharului, aceasta se numește «ridicarea Șechinah din țărână», ceea ce înseamnă că tot ce este spiritual în noi este ascuns pentru că nu simțim importanța muncii noastre, adică nu simțim importanța Celui pentru care lucrăm și căruia îi slujim.

Prin urmare, atunci când o persoană muncește, depășindu-se pe sine, o astfel de muncă forțată se numește efort, deoarece recompensa nu este odată cu munca. Adică, pentru că lucrează sub constrângere, speră să primească recompensa mai târziu și în alt loc. Și, întrucât plata este îndepărtată de momentul muncii, are timp să se gândească că lucrează acum și își va primi câștigul mai târziu. Apoi există timpul în care are loc munca, numit efort.

Și este cu totul altceva atunci când simte Pe Cui slujește, atunci răsplata vine odată cu munca, iar o astfel de muncă nu se numește efort, deoarece munca și răsplata merg simultan și împreună.

Și putem înțelege că aici, atunci când munca și recompensa sunt combinate, se dovedește că munca în sine, în timp ce este făcută, este scopul. Prin urmare, o persoană nu va dori să renunțe la muncă - la urma urmei, în lumea noastră, nu este obișnuit să abandonezi un scop; oamenii renunță doar la mijloacele de a-l atinge. Prin urmare, atunci când recompensa și munca sunt combinate și în același timp, o persoană nu va renunța la muncă, pentru că a renunța la muncă înseamnă a renunța la recompensă, deoarece sunt combinate.

Dar dacă o persoană muncește, precum încărcătorul din exemplul nostru, atunci când eforturile sale sunt îngreunate deoarece recompensa și munca nu merg mână în mână, atunci vrea să scape de astfel de eforturi, deoarece acestea sunt doar un mijloc pentru a obține recompensa și asta este tot ce își dorește. De exemplu, o persoană muncește pentru a înțelege «lumea viitoare», dar ar fi dispusă să renunțe la muncă dacă i s-ar oferi oportunitatea de a face acest lucru fără ea, deoarece are nevoie doar de scop, nu de mijloace.

Aceleași distincții există și în cazul cadourilor. O persoană importantă oferă un cadou. Iar destinatarul cadoului discerne două lucruri despre acesta: a) faptul că persoana o iubește - altfel nu ar fi oferit cadoul; b) darul în sine. Și aici trebuie să facem aceeași distincție: care este scopul și care este mijlocul, și aici, importanța dăruitorului este crucială. Dacă este o persoană importantă, atunci dragostea este scopul, iar darul este mijlocul prin care se exprimă dragostea.

Se pare că, chiar și aici, o persoană este dispusă să refuze un dar, dar nu și iubirea. Și invers: dacă dăruitorul este o persoană obișnuită, atunci darul este scopul, iar iubirea este mijlocul. Atunci se poate refuza iubirea, pentru că principalul lucru este ca persoana să ofere daruri. Se pare că se face același calcul atât în raport cu dăruitorul, cât și în raport cu ceea ce primește: cât de importantă este persoana?.

Până acum am vorbit despre recompensă și muncă, dar există și pedeapsă. Adică, dacă o persoană nu îndeplinește Tora și poruncile, primește pedeapsă pentru asta. Dar aici trebuie să distingem dacă primește pedeapsă în același loc în care încalcă legile sau pedeapsă în alt loc și la un moment diferit.

Să luăm ca exemplu recompensele și pedepsele pentru încălcarea legilor statului: cineva care încalcă legile statului primește o pedeapsă, dar această pedeapsă nu este imediată și nu este aplicată în același timp. De exemplu, dacă cineva fură de la un prieten și se află că acesta a fost hoțul, primește pedeapsa: închisoare sau compensații bănești, dar nu în același timp sau loc. Dar dacă nu se știe că este hoțul, nu va primi niciodată pedeapsa.

Și deși același lucru se întâmplă și cu cei care încalcă legile Torei, există totuși o mare diferență între cei care încalcă legile Torei și cei care încalcă legile statului.

Din perspectiva părții revelate a Torei, adică a împlinirii Torei și a poruncilor, oricine poate vedea ce face o altă persoană. Nici aici, crima și pedeapsa nu sunt împreună sau în același timp. Dacă o persoană comite o crimă și există martori care au văzut-o, atunci primește pedeapsa pentru crima comisă. De exemplu, a mâncat carne de porc și există martori. După un timp, instanța o condamnă la biciuire. Se dovedește că crima și pedeapsa au loc în locuri diferite și în momente diferite, ca în cazul încălcării legilor statului.

Însă din perspectiva lucrării interioare a unei persoane, pentru a aborda Tora interioară, numită «partea ascunsă», trebuie să fim discreti, deoarece nimeni nu poate vedea lucrarea interioară a unei persoane, deoarece nimeni nu știe ce este în inima unui prieten. De exemplu, cineva vine și spune: «Vreau să donez unei yeshiva unde se studiază Tora, dar vreau să ridice o piatră mare în yeshiva cu o inscripție care să ateste că am donat banii și ca ziarele să publice că am făcut o donație atât de mare și să fiu venerat oriunde mă duc”. Atunci, desigur, se poate spune despre el că este un mare binefăcător, dar nu se poate spune că intenția lui este să sprijine studenții Torei.

Însă, în același timp, dorința de onoare, numită egoism, este prezentă în dorința de a «întări învățații Torei». Cu toate acestea, adevărata sa intenție ne este ascunsă, căci s-ar putea ca aceasta să dorească cu adevărat doar să sprijine învățații Torei. Pentru a-i împiedica pe cei care primesc bani de la ea să o onoreze, le arată că își dorește cu adevărat onoare pentru donarea acestei sume de bani. Și, din moment ce dorește să schimbe plăcerea banilor cu plăcerea onoarei, nu va fi respectată.

Și asta privește relația unei persoane cu un prieten, unde este necesar să se facă distincția între partea evidentă și cea ascunsă, și cu atât mai mult în relația dintre o persoană și Creator, unde, desigur, există o diferență uriașă.

Este bine cunoscut ce au spus înțelepții: «Omul să se angajeze întotdeauna în Tora și Porunci, în ciuda faptului că această activitate este «lo li shma» (de dragul său), deoarece de la «lo li shma» se va ajunge la «li shma» (de dragul Creatorului)” (Pesachim 50, 2k).

În îndeplinirea poruncilor și studierea Torei, există o distincție semnificativă între «partea revelată», acțiunea, și «partea ascunsă», intenția, deoarece nimeni nu poate vedea intențiile. Prin urmare, în acțiunile unei persoane față de Creator, nu există nimeni între ele care să-și poată controla intențiile, deoarece fiecare este de obicei preocupat de propriile treburi și nu are timp să ia în considerare planurile celuilalt. Se pare că o persoană se gândește doar la propriile intenții. Când o acțiune este de dragul cuiva, adică atunci când o persoană așteaptă o recompensă pentru acțiunile sale, atunci lucrarea și recompensa nu sunt simultane. Și când vorbim despre pedepse, nici crima și pedeapsa nu sunt simultane, deoarece o persoană primește pedeapsa după ce a comis o crimă, fie în această lume, fie în «viitor». Și acest lucru se aplică doar părții «lo li shema» - de dragul cuiva.

În același timp, cei care lucrează la intenția lor de a-și direcționa acțiunile «de dragul dăruirii» experimentează simultan atât recompensa, cât și pedeapsa, căci incapacitatea de a-și direcționa acțiunile spre aducerea bucuriei Creatorului este o pedeapsă pentru ei. Și nu trebuie să se aștepte la nicio altă pedeapsă, căci nu există suferință mai mare decât să vadă cât de departe rămân încă de Creator. Iar dovada este că nu simt suficientă iubire pentru Creator pentru a dori să-L onoreze, iar toate acestea se datorează stării lor de limitare și ascundere. Acest lucru le provoacă durere, iar aceasta este pedeapsa lor, dar recompensa lor este să simtă iubire pentru Creator și dorința de a-I aduce bucurie.

Însă acest lucru este adevărat doar pentru cei care doresc să realizeze o muncă «doar de dragul Creatorului» și nu de dragul lor, și se spune despre ei că pedeapsa și recompensa sunt în același loc și în același timp. Cu toate acestea, în lumea noastră, este în general acceptat faptul că pedeapsa și recompensa nu vin împreună. Astfel, de exemplu, se obișnuiește să numim împlinirea Torei și a poruncilor - adică partea «deschisă», explicită - doar actul în sine, deoarece actul în sine este deschis tuturor: ceea ce face o persoană și ceea ce spune.

Pe baza a tot ceea ce a fost spus, haideți să încercăm să răspundem la șase întrebări care au fost deja puse despre ceea ce este scris în Zohar. Se știe că Malchut este ultima literă din numele HaVaYaH și este a patra etapă a Luminii care sosește, iar calitatea sa este »recepția de dragul recepției«. Și toate corecțiile pe care le facem cu ajutorul Torei și Mitzvot sunt o corecție a lui Malchut, astfel încât calitatea sa inerentă de recepție devine »de dragul dăruirii«, care se numește »contopirea cu Creatorul«. Dar dacă o persoană nu își corectează intenția »de dragul dăruirii«, ea se distanțează de Creator.

Se știe că în tot ceea ce studiem despre Lumile Superioare, se vorbește doar în legătură cu sufletele, așa cum au spus înțelepții: «Rabinul Brachia a spus: «Cerul și Pământul au fost create prin meritele omului, așa cum este scris: «La început »Creatorul a creat…« – nu există alt început decât Israel, așa cum este scris (Ieremia 2): »Israel a dedicat Creatorului întâii născuți ai recoltei.» Prin urmare, tot ceea ce se studiază despre Lumile Superioare este pentru ca sufletele să poată primi cea mai înaltă plăcere, căci scopul Creației este de a face bine creațiilor.»

Și este necesar să se corecteze discrepanța dintre proprietăți care predomină în natura lui Malchut, numită proprietatea de «a primi de dragul primirii», deoarece această discrepanță duce la o ruptură spirituală. Și din Kli-ul lui Malchut, care este Kli-ul tuturor sufletelor, omul a fost creat, însărcinat cu această corecție, astfel încât toate dorințele de a primi să devină «de dragul dăruirii». Introducerea la Cartea Zohar (paragrafele 10 și 11) afirmă: «Și pentru a corecta această ruptură care s-a format în Kli-ul tuturor sufletelor, Creatorul a creat toate lumile și le-a împărțit în două sisteme - cele patru lumi pure ale lui ABYA și cele patru impure, așa cum este scris: »Creatorul a creat una opusă celeilalte«.».

Și a plasat dorința de a dărui în sistemul lumilor pure ale ABYA, pe care le-a eliberat de dorința de a primi pentru sine, plasând această dorință de auto-satisfacție în sistemul lumilor impure ale ABYA. Și lumile au culminat cu crearea acestei lumi materiale - un loc în care sufletul și corpul există împreună, unde există și un timp de corupție și corecție. La urma urmei, »corpul» - dorința de a «primi pentru sine» - provine din însăși designul Creației și își face drum prin sistemul lumilor impure ale ABYA (așa cum se spune: «Omul se naște măgar sălbatic»), rămânând sub controlul acestui sistem timp de »treisprezece ani«, numiți »timpul corupției«.

Prin îndeplinirea poruncilor, începând cu starea cunoscută sub numele de «13 ani» și continuând mai departe, atunci când o persoană le îndeplinește de dragul de a aduce plăcere Creatorului, ea începe să purifice dorința de a primi pentru sine din interiorul său și, treptat, foarte încet, să o transforme într-o dorință de a dărui, dobândind astfel un suflet pur (neîmpovărat de egoism), conținut în planul Creației. Și trece printr-un sistem de lumi pure, iar sufletul pur este îmbrăcat într-un corp (al dorințelor), și astfel persoana avansează tot mai departe, dobândind și înțelegând etapele lumilor pure din planul Creației, chiar și în Lumea Infinitului, până când acestea o ajută să-și transforme toate dorințele «pentru sine» în capacitatea de a primi de dragul plăcerii Creatorului Său.

Și din ceea ce este citat în introducerea la Zohar, vedem că tot ceea ce spunem despre Lumile Superioare este relativ doar la suflete și că spunem că litera «Hei», semnificând Malchut, s-a distanțat de numele HaVaYaH, fiind, de asemenea, relativă la suflete, care trebuie să o corecteze astfel încât să se poată uni cu numele HaVaYaH, deoarece s-a distanțat de ele. Dar atunci când o persoană acceptă povara Celei Mai Înalte Guvernări «deasupra rațiunii», de dragul dăruirii, numită unificarea proprietăților, acest lucru se face astfel încât Malchut, din care provine o persoană, să fie și ea dăruită, adică să devină egală cu proprietățile Creatorului.

Acum, când omul se angajează în dăruire, numită compararea proprietăților, Malchut, care a fost îndepărtată de la Dăruitor prin diferența de proprietăți, s-a apropiat de numele HaVaYaH - de Dăruitor. Aceasta explică »întoarcerea lui Hey« prin Vav. Yod, Hey și Vav sunt numite Tet Rishonot - primele nouă (Sefirot), iar acestea sunt proprietățile Dăruitorului, proprietățile Creatorului, în timp ce Vav dăruiește asupra lui Malchut însăși, deoarece Malchut dăruiește acum, devenind ca Vav.

Adică, pe de o parte, «Yud», «Hey» și «Vav» dau lui Malchut, care primește, dar primește pentru a da sufletelor, deoarece ceea ce primesc sufletele vine de la Malchut - rădăcina lor. Și, prin urmare, Zoharul o numește pe Malchut «Hey», iar acest lucru răspunde la prima noastră întrebare.

Pe de o parte, Malchut, la rădăcina sa – originea întregii creații – este numită «a primi de dragul de a primi», iar din această calitate provine calitatea «moartei», căci primirea o separă de «Dătătorul Vieții» – Creatorul. Prin urmare, Malchut este numită «pomul morții», așa cum este scris în Zohar (Behaalotcha, p. 33, punctul 96): «Rabbi Yehuda a spus, Rabbi Chiya a spus: «Scriptura mărturisește că oricine dă milostenie săracilor trezește «pomul vieții» și acesta – Zeir Ampin – va adăuga viață «pomului morții» – Malchut, iar apoi viața și bucuria de sus vor infuza Malchut.»”.

Și aici vedem că, pe de o parte - din partea rădăcinii sale (așa cum a fost creată) - Malchut este numită «copacul morții». Dar când creațiile îndeplinesc acte de dăruire, limitarea și ascunderea care existau în ea dispar, iar din Malchut întreaga lume primește viață, iar în această calitate, Malchut este numită viață. Aceasta explică a doua întrebare: de ce este Malchut numită viață, din moment ce este numită «copacul morții»? Răspunsul: «Lucrarea de jos inspiră lucrarea de sus». Adică, acțiunile efectuate de jos inspiră rădăcinile superioare și astfel apare unitatea Creatorului și a Shechinah-ului Său, iar din această unitate viața curge în lume.

Și a treia întrebare a fost: ce înseamnă că Malchut este numită «gura lui HaVaYaH»? Vedem în viața de zi cu zi că gura dezvăluie ceea ce se află în gândurile unei persoane. HaVaYaH este numită calitatea milei. Aceasta înseamnă că Creatorul dă Bunătate și Încântare creațiilor. Și în momentul în care Malchut este numită Viață, adică în momentul în care cei de jos sunt angajați în dăruire, atunci Viața Cea Mai Înaltă vine de la Malchut - Scopul Creației, numită Lumina Înțelepciunii, și este Lumina Vieții. Și când Malchut dezvăluie acest lucru, este numită »gura lui HaVaYaH», deoarece Malchut dezvăluie scopul Creației - de a dărui Bunătate creațiilor.

Și aceasta poate explica ceea ce s-a întrebat la a patra întrebare: ce înseamnă «deoarece este deasupra capului unei persoane, este interzis ca o persoană să meargă patru coți cu capul descoperit?» Deoarece se știe că Malchut se numește credință, iar credința este întotdeauna deasupra rațiunii, iar capul unei persoane se numește rațiunea sa. Rezultă, așadar, că Malchut superior, care trebuie presupus, trebuie să fie deasupra înțelegerii și rațiunii și rezultă că Malchut este «deasupra» capului unei persoane. Prin urmare, este interzis să «mergi patru coți cu capul descoperit», căci dacă își părăsește locul deasupra capului unei persoane, viața se îndepărtează imediat de ea.

«Descoperirea capului» înseamnă că Malchut, care este calitatea credinței, nu este deasupra minții și înțelegerii unei persoane și, din moment ce nu există Credință în ea, lumina Vieții emanată de Malchut o părăsește. Deoarece Malchut este numită Viață doar prin corectarea dorinței de a dărui și în dorința de a primi, Malchut este numită «pomul morții» și, prin urmare, viața se îndepărtează de ea.

Și a cincea întrebare: de ce este Malchut numită imaginea Creatorului? Pentru că o imagine, o imagine, înseamnă, ca atunci când spunem: «Vreau să înțeleg imaginea de ansamblu». Și când cineva vrea să cunoască imaginea de ansamblu a spiritualului, se spune: «Și va vedea imaginea Creatorului». Adică, capacitatea de a vedea imaginea de ansamblu a spiritualului depinde de măsura în care unei persoane i s-a acordat credința în Creator și de măsura în care această credință se manifestă în mintea și inima sa. Și în măsura credinței sale, ea primește o viziune a imaginii, a imaginii. Prin urmare, din moment ce Malchut este numită Credință, este numită și imaginea Creatorului. Adică, în conformitate cu credința sa, o persoană primește imaginea de ansamblu a spiritualului - o imagine spirituală.

Și în același mod, putem răspunde la a șasea întrebare: de ce este Malchut numită TzeLeM – asemănare, așa cum este scris: «Numai în asemănare (cu Creatorul) va umbla omul». Se știe că asemănarea este numită și o calitate a credinței, deoarece «soarele» este numit cunoaștere, iar TzeL (umbra) este calitatea care ascunde «soarele», iar această calitate a credinței este numită îmbrăcăminte, adică, dacă o persoană o are, atunci «Lumina Superioară» este îmbrăcată în ea, așa cum este scris în Zohar (Vayechi, p. 64, «Sulam», p. 201): «Dacă TzeLeM – umbra, asemănarea – dispare, atunci Înțelepciunea pleacă și, conform TzeLeM, adică, în ce măsură a devenit asemănătoare, așa Înțelepciunea este îmbrăcată în ea».

---