Cearta lui Iacov cu Laban

Articolul 11 din 1985.

Tora ne spune că, într-o dispută cu Iacov, Laban i-a spus: «Fiicele sunt ale mele, vitele sunt ale mele, tot ce ai este al meu!» În disputa lui Iacov cu Esau, Esau a spus: «Am din belșug; tot ce este al tău să fie al tău».

Atât Esau, cât și Laban sunt klipot, forțe impure, adică dorințe necorectate ale unei persoane, dar și gânduri necorectate, deoarece gândurile apar la o persoană doar în măsura în care ar trebui să ajute dorințele să atingă ceea ce este dorit.

Aceste gânduri și dorințe îi hărțuiesc constant pe cei care își doresc creștere spirituală. Sunt trimise special de Creatorul Însuși, pentru a forța o persoană să lupte împotriva lor ca și cum ar fi ale lor. Dar, ca urmare a acestei lupte, o persoană își dă seama că îi lipsește puterea de a depăși aceste dorințe pe cont propriu, iar singura soluție este să-I ceară Creatorului să le rezolve.

Și cu aceasta Creatorul își atinge scopul - astfel încât omul să aibă nevoie de El!!! - și numai atunci El va putea da unei persoane intenții altruiste dorințelor sale egoiste, adică El va ajuta la corectarea lor și va da plăcere dorințelor deja corectate.

Omul însuși este o ființă neutră, simțind doar ceea ce i se insuflă de sus. Mai mult, omul nu simte că cineva îi insuflă dorințele, aspirațiile și gândurile - își imaginează că el însuși gândește, dorește și aspiră. Și asta pentru că nu simte sursa a tot ceea ce i se întâmplă, nu-L simte pe Creator.

Un Cabalist începător, la fel ca o persoană obișnuită, încă nu are simțul Creatorului și, prin urmare, percepe obstacolele care se apropie de el, gândurile despre inutilitatea studierii Cabalei etc., ca fiind ale sale și nu trimise de Creator.

Dacă apare o interferență precum «Lavan», aceste gânduri îi spun unei persoane că oricum nu poate îndeplini nicio faptă spirituală, că doar câțiva ating spiritualitatea, că este mai slabă decât alții, că nici familia, nici împrejurimile și nici locul de muncă nu îi vor permite să atingă spiritualitatea, că trebuie să întrețină familia - și astfel aceste gânduri o chinuie constant. Această klipă o ține pe persoană pe loc și o împiedică să se angajeze în ceea ce este etern și esențial.

O persoană trebuie să răspundă la aceasta, corpului și gândurilor sale, că toate obiecțiile la adresa muncii spirituale sunt valide, că trupul, familia și întreaga lume au absolută dreptate când afirmă că nu are rost să se angajeze în Cabala. Într-adevăr, așa apare în conceptele egoiste umane, iar acestea nu pot înțelege mai mult din cauza lipsei de calități spirituale din interiorul lor. Această klippa este numită «nesemnificanță», după gândurile pe care le evocă.

Dar — el răspunde la obiecțiile corpului — el crede că Creatorul îi trimite în mod deliberat obstacole pentru a putea risipi aceste gânduri și a se înălța spiritual. Și, în plus, dacă trebuie să atingă scopul de a face totul de dragul Creatorului, atunci ce-l interesează care este rezultatul eforturilor sale? Nu este deloc interesat de rezultat, ci doar de acțiunea în sine, de dragul Creatorului.

Dar dacă, după ce a depășit aceste obstacole precum «Lavan», o persoană studiază Cabala, se gândește la chestiuni spirituale, face eforturi să participe la cursuri etc., atunci apare un alt tip de klipah - obstacole precum «Esav». În ea apar gânduri: «Cât de special sunt, am reușit să depășesc totul și cât de superior sunt altora, în comparație cu oamenii nesemnificativi din jurul meu, chiar și cu cei cu care studiez - ei nu au voința pe care o am eu pentru a depăși toate obstacolele; nu merită să mă apropii de ei.» Această klipah se numește «Mândrie», după gândurile pe care le evocă.

Dar dacă o persoană răspunde că nu este deloc mai bună decât alții și că ceea ce a făcut a fost pentru sine, atunci este mai rea decât alții care nu știu dacă acționează pentru ei înșiși sau nu.

Calea corectă de a scăpa de puterea oricărui obstacol constă în nevoia de a apela la Creator pentru ajutor. Și așa este, la fiecare treaptă a scării spirituale, adică în fiecare stare, o persoană trebuie să-și controleze gândurile și să discearnă dacă starea actuală a lumii din interiorul ei este cea care îi dictează gândurile și acțiunile.

În general, intenția, adică gândurile și acțiunile de dragul Creatorului, pot exista doar în măsura în care o persoană Îl glorifică pe Creator. Și acest lucru necesită un simț al Creatorului. Prin urmare, toate eforturile unei persoane ar trebui să fie îndreptate exclusiv către experimentarea măreției Creatorului. Apoi, în această măsură, vor începe să-și schimbe intențiile și să intre în lumea spirituală.

Dar problema este că o persoană poate face orice, cu excepția faptului de a depune eforturi pentru a-L înălța pe Creator în propriii ochi. Pentru că, de îndată ce se simte într-o stare de înălțare spirituală, înțelege imediat că merită să se angajeze în lucruri spirituale, deoarece simte importanța spiritualului față de material.

Prin urmare, urcarea și coborârea scării nu este o chestiune de sentimente ale unei persoane, ci de importanța spiritualului, adică a dorinței de a dărui. Iar testul pentru a stabili dacă dorințele unei persoane sunt spirituale sau materiale - fie că acționează pentru Creator sau pentru sine - este că, dacă o persoană acționează spiritual, aceasta nu este interesată de rezultat, ci de acțiunea în sine și, prin urmare, nu îi poate spune că efortul nu merită și nici nu o poate convinge să urmeze o acțiune mai potrivită. Deoarece, în cazul muncii spirituale, o persoană se gândește doar la efortul personal, nu la câștig. Și, din moment ce nu există nicio legătură cu sine însuși, nu există loc pentru interferență.