Scrisoarea 43

(despre Hanuka, despre shofar, despre dragostea Creatorului)

Către prietenul meu…

Vă transmit salutările mele de Hanuka. Fie ca voia Lui să fim considerați vrednici să simțim lumina Hanuka în inimile noastre, pentru ca ochii noștri să fie luminați și inimile noastre să se bucure.

Voi scrie și despre ce am spus despre Hanuka. Este bine știut că lumânările nu se pot aprinde până nu sunt îndeplinite trei condiții:

1. Lumânare – vas în care se toarnă ulei.
2. Ulei.
3. Fitil.

Numai atunci când aceste trei lucruri se reunesc este posibil să ne bucurăm de lumina lor.

Și aceste trei aspecte trebuie explicate din punctul de vedere al muncii spirituale și al sistemului de învățătură morală.

Vasul în care se pun uleiul și fitilul este corpul numit lumânare.

Efortul din Tora și porunci, precum și contradicțiile pe care o persoană le simte în guvernarea Creatorului în chestiuni care nu i-au fost revelate, sugerează că lumea este guvernată de categoria «Bunității și facerii binelui». Căci, conform înțelegerii și opiniei sale, Creatorul ar trebui să guverneze lumea diferit, adică, astfel încât buna Sa guvernare să fie revelată tuturor. Se dovedește că toate acestea contrazic rațiunea umană - iar aceasta se numește fitil, de la cuvântul «rău» (pervers) și de la cuvântul «rău». Și se dovedește că astfel de gânduri sunt rele (nepotrivite).

Iluminarea și inspirația care dau naștere dorinței pentru Tora și muncă spirituală și care fac pe cineva să simtă dulceața și plăcerea care se află în Tora și muncă se numesc ulei.

Și dacă lipsește chiar și unul dintre ele, atunci nu există nicio modalitate de a te bucura de lumina lor.

Tot așa și aici, în momentul în care corpul depune eforturi și iluminarea apare în el, atunci cineva este vrednic să înțeleagă lumina Creatorului, care este revelată doar între doi.

Și după ce s-au stins uleiul și fitilul, nu mai există nicio posibilitate de lumină și se instalează întunericul, și tot așa, după ce puterea și sentimentul de iluminare s-au sfârșit, nu mai există lumină și se instalează din nou întunericul.

Dar dacă vrea să obțină mai multă lumină, trebuie să depună un efort suplimentar, care se numește fitil, și o energie suplimentară, care se numește ulei, deoarece lumina nu are energie cu care să se aprindă și să înceapă să se ridice din nou. Iar sensul acestui lucru este că există o regulă: «după suferință, plata».

Esența iluminării se numește „ulei”, care vine prin credință. Aceasta se întâmplă atunci când cineva își învinge natura rea, care aduce dificultăți și contradicții minții exterioare. Și aceasta se numește testare în lucrarea Creatorului.

După o astfel de întărire, o persoană este considerată demnă să primească lumina Creatorului, care luminează sufletul, și atunci nu mai există loc pentru contradicții, iar aceasta se numește lumina Hanuka. Adică, este considerată demnă de Îndrumare manifestă, atunci când Îndrumarea Creatorului se manifestă ca Bine și face bine creațiilor Sale.

Și aici trebuie să explicăm ce au spus înțelepții despre lumânarea de Hanuka: «Și soarele a apus înainte ca ultimul picior să plece din piață» (Șabat, 21), ceea ce ne face aluzie la această cale.

Iar soarele este numit lumina strălucitoare. Cuvântul «picior» (regel) provine din cuvântul „spioni” (meraglim), ceea ce înseamnă că ei merg să verifice Administrația Creatorului. După cum au spus spionii: „Și au văzut țara, dacă era bună sau rea”. Ideea este de a vedea Administrația Supremă a lumii ca fiind bună și aducând bunătate.

Piața este putere, domeniul celor mulți. Căci tocmai sub puterea celor mulți există spioni. Dar dacă o persoană este considerată demnă să intre sub puterea Unului, atunci când nu mai există nicio putere în lume în afară de Unicul Creator, pentru că El singur face și va face totul, atunci nu mai este loc pentru spioni.

Și iată ce s-a sugerat: lumina Hanuka trebuie atrasă, astfel încât guvernarea să se manifeste ca fiind bună și făcând bine - de la apusul soarelui până când ultimul picior părăsește piața. Adică, din momentul în care sunt încă în întuneric și până când toți spionii ies de sub puterea celor mulți, când nu mai este loc pentru spioni și toți dispar din lume.

Și astfel putem explica ceea ce se spune în cântecul «Cetatea mântuirii mele»: «Grecii s-au adunat împotriva mea... și au spart zidurile turnului și au stricat tot untdelemnul». Zidurile (khumot) sunt aceleași litere ca și în cuvintele pecete (khotem) și teritoriu (tkhum). Turnurile sunt un turn plin cu toate lucrurile bune (Midrash Rabbah, 88). Iar zidurile sunt o pază, o barieră, pentru a împiedica străinii să intre în oraș și să-l jefuiască.

La fel și aici: pentru a împiedica pătrunderea gândurilor străine și a dorințelor nepoftite, este necesar să se ridice și perete, care ar proteja de tot ce este exterior. Și acest zid se numește prin credință, cu ajutorul căruia o persoană are ocazia să se salveze de toate cele de mai sus. Și aceasta se numește teritoriu limitat (tkhum) și este posibil ca cei din afară să intre în ea. Și dacă văd că o persoană iese din această limitare, atunci ei (cei din afară) pleacă și se întorc la locurile lor.

Ideea este că credința este mai presus de rațiune, iar puterea Sitra Achra (înclinația rea) rezidă în rațiune și în rațiunea externă. Și, bineînțeles, nu există nicio legătură sau contact cu omul.

Klipa greacă s-a manifestat prin faptul că poporul lui Israel era ghidat tocmai de rațiunea exterioară - filosofia notorie. Iar aceasta este contrară credinței, numită zid de sus. Și în măsura în care au reușit să impună filosofia asupra lui Israel, se consideră că au făcut o breșă în zid.

Aceasta explică sintagma: «Și au spart zidul turnului», - adică un zid în jurul unui turn plin de toate binecuvântările, cu ajutorul căruia cineva este vrednic să înțeleagă Conducerea deschisă, că Creatorul guvernează lumea ca fiind bună și făcând bine.

Din cauza spărturii din perete, așa cum s-a menționat mai sus «Au stricat tot petrolul», adică, toată iluminarea și vitalitatea pe care le primiseră prin credință le-au fost închise și deteriora au venit din monotonie și izolare, până când s-a întâmplat o minune, iar Creatorul i-a ajutat și nu au fost onorați cu lumina nou revelată, numită lumina Feței.

***

Și ce întreabă prietenul meu despre semnificația cornului (șofar) – aceasta înseamnă că Creatorul se ridică de la măsura judecății la măsura milei. Și din mai multe surse rezultă că atunci când se sugerează măsura judecății, – aceasta este ca atunci când sunetele shofarului se opresc etc.

Explicat în cartea «Ayarot Dvash» (lit. păduri de miere), Așa cum shofarul (cornul) trezește judecata, tot așa o face și o persoană care se judecă pe sine – adică îi spune Creatorului că dorește să fie pedepsită doar cu condiția de a fi eliberată de păcat și purificată de el – trezind astfel mila asupra sa. Și, fără îndoială, nu ar trebui să se îndoiască de cuvintele sfinte ale autorului «Ayarot Dvash».» (Rabinul Yonatan Aivshitz).

Și citește cu atenție în Cartea Zohar, în capitolul Emor (p. 99) că Israel nu sună în shofar în Ziua Judecății, ceea ce se va întâmpla în viitor, deoarece aceasta este calitatea milei și se va contopi cu judecata... Rezultă că shofarul este calitatea milei.

Și trebuie să explicăm ce citează el referitor la suflarea shofarului: atunci când excomunică, excomunică sub autoritatea judecății. Și pentru ca calitatea judecății să nu aibă putere asupra lor, trebuie să trezească mila asupra lor înșiși, care este măsura combinației dintre judecată și milă, iar shofarul este mijlocul de a trezi mila.

Același lucru este valabil și pentru sintagma: «Suflați șofarul în Sion», – aceasta îi avertizează pe oameni despre întoarcerea lor. Și, din moment ce, dacă vedem manifestarea, Doamne ferește, a calității judecății, trebuie să suflăm în shofar pentru a trezi mila. Șofarul are puterea de a trezi mila, iar acest lucru le va da oamenilor puterea de a se întoarce la Creator.

Este ca un străjer pe un turn, care vede de departe o armată venind la război cu locuitorii orașului și distrugând totul. El sună din cornu pentru a chema oamenii și a se alătura luptei pentru a salva orașul. Se pare că shofarul este aici o măsură a judecății. Acest lucru este evident și din Cartea sfântă Zohar.

***

Și a doua întrebare, despre care mi-a scris îngrijorări iubirea Creatorului. În ceea ce privește iubirea Creatorului: oricine iubește un prieten își dorește să se conecteze cu el, să fie apropiat, să fie prieten cu el. La fel, în iubirea pentru Creator, o persoană ar trebui să aibă dorința de a fi aproape de Creator, de a simți plăcerea apropierii Sale într-o asemenea măsură încât să nu vrea să se despartă de El.

Rabinul Șimon Raphael Hirsch explică faptul că iubirea Creatorului este o dorință de a oferi daruri din inimă, de a «da daruri Creatorului». Așa cum în iubirea obișnuită dintre oameni, atunci când cel care iubește dorește să dăruiască celui iubit, tot așa iubirea Creatorului semnifică o dorință profundă de a dărui din inimă și de a aduce bucurie Creatorului.

Și aș dori să adaug că ambele sunt adevărate, dar trebuie să le distingem în timp. Și trebuie să distingem întotdeauna între realitate și existența realității. Nu vedem noi că atunci când se naște un copil, vedem perfecțiunea completă: copilul este viu și există și are totul. În același timp, dacă nu oferim nou-născutului nutriția necesară, atunci, desigur, toată realitatea este anulată, pentru că fără ea, copilul va muri. Așadar, pentru ca realitatea să fie realizată, nutriția este necesară, cu ajutorul căreia copilul poate crește și se poate dezvolta. Și dacă primește o nutriție deficitară sau dacă i se administrează o nutriție insuficientă, atunci va fi foarte slăbit.

Prin urmare, în iubirea Creatorului sunt necesare două lucruri:

1. Scopul realității explorate este, în esență, iubirea și această unitate și fuziune, atunci când cineva dorește să se anuleze în fața Creatorului și nu are alte preocupări în viață, decât să-și îndrepte întreaga inimă și toate gândurile zi și noapte către Creator. Și pentru unul, nu există o suferință mai mare în lume decât dacă, Doamne ferește, cineva ar fi separat de această unitate, așa cum se spune: «E.”Dacă un om dă toate averile casei sale pentru dragoste, va fi înfierat cu dispreț.» (Cântarea Cântărilor, 8:7).
2. Existența realității. Pentru ca iubirea să nu se estompeze, ci să crească și să se întărească în timp, avem nevoie de hrană. Acest lucru se realizează prin hrana numită porunci și fapte bune. Și pe măsură ce faptele bune se înmulțesc, cu atât iubirea dintre sine și Creator crește mai puternică. Apoi, Creatorul oferă daruri, așa cum este obișnuit între îndrăgostiți. Darurile Creatorului semnifică revelarea secretelor Torei, numite Maase Merkavah (Actul Creației) și Maase Bereshit (Actul Primordial).

Conform acesteia, ambele interpretări sunt corecte. Și după aceasta, cineva este ridicat la un nivel superior, numit iubire independentă.

Fie ca Creatorul să ne ajute să fim demni de iubirea Creatorului.

De la prietenul tău, îți urează