Scrisoarea 59

Pentru sărbătoarea Shavuot (Scrisoarea nr. 59 este numărul 27 în ediția din 1998.)

Dragă prietenă...

Referitor la întrebarea dumneavoastră referitoare la ce au spus înțelepții (Sanhedrin 71), că «Nu a existat și nu va exista niciodată un fiu încăpățânat și criminal» [care ar fi pedepsit pentru aceasta printr-o hotărâre judecătorească] - dar [aceasta este o chestiune care] trebuie învățată [prin studierea Torei] pentru a primi o recompensă pentru aceasta. Și întrebați: nu este Tora «foarte lungă» - atunci de ce sunt date aceste cuvinte doar pentru «studiu și primirea unei recompense» și nu ca ceva real?

Se aplică și problema plății: la urma urmei, nu ar trebui să-l slujim pe Rav de dragul recompensei, adică a «lișmei». Și este bine cunoscut faptul că scopul creației este de a-și încânta creaturile, adică de a se asigura că acestea primesc toate plăcerile și desfătările. Faptul că creaturile ar trebui să se angajeze în Tora și mitzvot fără plată este doar o corecție din partea creaturilor, deoarece creaturile nu pot experimenta bucuria de a primi plăcere fără rușine. Aceasta se numește, în limbajul Cărții sfinte Zohar: «Cine mănâncă ceva ce nu este al lui se rușinează să-l privească în față.» — adică, atunci când primim plăcere, simțim «hisaron» (o lipsă) și, prin urmare, ni se dă «segula» (un remediu miraculos) — Tora și poruncile, prin care o persoană este pregătită astfel încât să aibă mijloacele de a primi toate plăcerile pe care Creatorul le-a intenționat pentru noi. Și nu va exista niciun rău din cauza rușinii, căci ea [acționează] doar în numele Cerului.

Și prin urmare, ceea ce este necesar este o corecție prin care să putem primi «plată», și aceasta nu va fi pentru noi înșine, ci în numele Celui Preaînalt, altfel este imposibil să primim plată, adică plăcere, pentru că plăcerea se numește plată.

În ceea ce privește faptul că «nu a fost și nu va fi...»: Există lucruri care sunt date spre înțelegere pe parcursul a șase mii de ani și, din moment ce ni se dă capacitatea de a înțelege acest mister, ni se dă capacitatea de a realiza acest lucru în domeniul material, la nivelul împlinirii, și așa este acceptat în lumea acțiunii. Cu toate acestea, există lucruri care pot fi înțelese doar în al șaptelea mileniu, deoarece, deși sunt sugerate în acțiunea materială a poruncii, cum ar fi «fiul încăpățânat și criminal», ele nu operează pe parcursul a șase mii de ani și, prin urmare, aceasta nu poate fi sub forma unei acțiuni reale, ci doar sub forma unei cereri (studiu) și a primirii unei recompense [pentru aceasta]; căci studiul operează pe parcursul a șase mii de ani, iar primirea unei recompense, adică înțelegerea celei mai înalte, va avea loc în al șaptelea mileniu. Și aceasta se numește «nu a fost la începutul celor șase milenii și nu va fi la sfârșitul celor șase milenii, ci numai la începutul celui de-al șaptelea mileniu va fi revelată».

Și din punct de vedere moral, ne-am putea întreba: Uneori, o persoană ajunge la o stare de declin – într-o asemenea măsură încât nu mai simte gustul Torei sau gustul rugăciunii și, deși studiază, el însuși știe și simte că principalul motiv pentru care continuă să studieze nu este frica de Creator, ci obișnuința. Și cel mai important [pentru el] este ceea ce vor spune oamenii, adică cercul său, când vor vedea că este neglijent în studierea Torei; și va fi perceput de ei ca un vas gol, fără teamă de Creator, și nu-l vor mai respecta în măsura în care îl respectau înainte. Prin urmare, dacă abandonează studiul Torei, va suferi pentru că cercul său și familia sa îl vor face de rușine.

La fel și în rugăciune: el se roagă doar din obișnuință și nu din frică de Creator și continuă să facă acest lucru din același motiv pentru care studiază Tora.

Și cel mai important, el nu vede scopul vieții sale și nu este capabil să continue [să rămână] în această stare pentru o lungă perioadă de timp; și există o corecție pentru aceasta, numită «stăpânul uitării»: adică o persoană uită scopul, adică motivul care o obligă să continue să se angajeze în Tora și în rugăciune.

Și când uită motivul care îl obligă, continuă să studieze Tora și poruncile doar din obișnuință, iar dacă are vreo ocazie să părăsească mediul său, o face imediat.

Și într-un astfel de moment este nevoie de mare milă pentru a îndura până când trece mânia, adică căderea.

Și, întrucât suferința «purifică» crimele unei persoane, prin urmare, prin suferință, i se arată milă de sus și i se dă iluminarea fricii înaintea Creatorului, și se întoarce la viață din nou, iar totul revine la cum era înainte de a ajunge la starea de cădere.

Și perioada de toamnă menționată mai sus se numește «nu a fost și nu va fi», adică nu a fost în planul creației și nu va fi, deoarece o astfel de stare se numește oprire intermediară, căci există o stare de sfințenie și o stare de impuritate; și în starea de impuritate el poate spera că se va întoarce la Creator; în timp ce starea indicată mai sus [intermediară] se numește moarte. Adică, tot ceea ce face este lipsit de viață, iar aceasta se numește moarte, iar aceasta «nu a fost și nu va fi» în scopul creației. Atunci de ce este necesar acest lucru? În scopul «cerinței și primirii unei recompense»: astfel încât, în starea menționată anterior, omul să-i ceară Creatorului...

Adică, o astfel de stare este dată omului pentru ca acesta să aibă loc pentru cerere – adică să ceară de la Creator, astfel încât Acesta să-l aducă mai aproape de sfințenie. În același timp, atunci când omul îndeplinește poruncile, el însuși simte că Creatorul îl va aduce mai aproape. Tocmai în momentul menționat anterior, numit stația intermediară, există loc pentru cerere [și] rugăciunea și cererea devin clare.

Fie ca binecuvântatul Creator să ne lumineze ochii cu Tora Sa.

Baruch Shalom ha-Levi Ashlag, fiul tatălui său și învățător Baal HaSulam.

P.S.:

În ceea ce privește numărarea Omerului [49 de zile între prima zi de Paște și sărbătoarea Shavuot]: Se știe că principala sarcină a unei persoane este conectarea cu Creatorul. Cuvântul «omer» provine din cuvântul care înseamnă «legarea snopilor», precum și «a amuți» (comentariul lui Rashi). Adică, o persoană devine mută și nu-și deschide gura să se plângă de Creator; și pentru ea, «tot ce face Cel Milostiv, o face spre bine» (Berachot 9) și își spune că toate gândurile și dorințele sale vor fi doar de dragul Ființei Supreme și atunci este un «omer», adică, prin aceasta, își leagă ferm gândurile și dorințele astfel încât acestea să aibă un singur scop - să-i facă pe plac Creatorului. Și atunci o persoană este numită «omer», iar calculul Omerului - comentariile spun că provine din «Și sub picioarele lui este alb ca safirul, iar cerurile sunt pure» - iar explicația este aceasta: prin conectarea cu Creatorul, o persoană merită revelația luminii Creatorului asupra sa. Se pare că, în acest fel, o persoană devine ca un «omer» («snop», de asemenea, «vorbește»), legând toate dorințele într-o singură legătură, adică cu un singur scop: în numele Creatorului. Și atunci acest «omer» strălucește, iar acesta este secretul numărării Omerului (și Sefira lui Omer) - atunci când o persoană strălucește cu lumina Creatorului.

Și din moment ce un evreu este alcătuit din șapte calități («măsuri»), și acestea trebuie corectate astfel încât să fie de dragul Creatorului, și există o regulă conform căreia orice calitate le include pe celelalte, rezultă că șapte ori șapte este egal cu 49 de zile și, prin urmare, numărăm 49 de zile până la primirea Torei, deoarece snopul (omerul) este făcut din orz («s'orim»), adică din nivelurile («shiurim») pe care o persoană plasează măreția Creatorului în inima sa, așa cum comentează Sfântul Zohar. Zoharul spune: «Fiecare - în măsura în care prețuiește [măreția Creatorului] în inima sa - în acea măsură lumina Creatorului rămâne în el, într-o persoană - și aceasta se numește credință. Când o persoană este considerată demnă de calitatea credinței, atunci este numită »animal«. Prin urmare, un omer era numele măsurii pentru hrănirea animalelor și înseamnă că cineva nu a fost încă considerat demn să cunoască Tora.».

Întrucât de Shavuot, când cineva este considerat vrednic să primească Tora, primește cunoașterea Torei (înțelegerea Torei). Prin urmare, ei aduc o jertfă de grâu, adică hrană umană - nivelul de «vorbire».

Întrucât, înainte ca cineva să atingă nivelul Torei, care este nivelul «vorbirii» (nivelul unei ființe umane), se numește sacrificiu de orz, care este hrană pentru animale. Și, prin urmare, se numește legarea snopilor, deoarece este calitatea muțeniei, care reprezintă ceva viu, dar care nu vorbește. Numai prin Tora atingem calitatea vorbirii, așa cum s-a menționat mai sus.