1. Nu există nimeni altcineva decât El

Auz din 6 februarie 1944. Data evreiască: prima zi a săptămânii lui Yitro, 5704.

---

Este scris: «Nu este altul afară de El», adică nu există nicio altă forță în lume capabilă să facă ceva împotriva Creatorului. Faptul că omul vede lucruri în lume care neagă puterile superioare (literalmente, «suita superioară») se datorează faptului că aceasta este voința Creatorului. Acesta este un tip de corecție numită «mâna stângă respinge, iar mâna dreaptă se apropie» [Tractat Sanhedrin, 107:2]. Cu alte cuvinte, ceea ce mâna stângă respinge face parte din corecție. Cu alte cuvinte, există lucruri în lume care sunt inițial menite să-l conducă pe om pe calea cea dreaptă, a căror acțiune îl îndepărtează de sfințenie.

Beneficiul acestor repulsii este că îi dau unei persoane nevoia și dorința perfectă ca Creatorul să o ajute, pentru că altfel se vede pierdută. Nu numai că nu face progrese în munca sa, dar se vede mergând înapoi. Adică, chiar și în «lo lishma» [adică, de dragul său], îi lipsește puterea de a împlini Tora și poruncile. Și numai prin depășirea cu adevărat a tuturor obstacolelor dincolo de rațiune poate împlini Tora și poruncile. Dar nu are întotdeauna puterea de a depăși dincolo de rațiune. Altfel, este sortit, este înfricoșător să ne gândim, să se abată de la calea Creatorului, chiar și de la calea «lo lishma».

Și el are întotdeauna «mai multe străpungeri decât stări în picioare» [o expresie derivată din hotărârile halahice privind validitatea unei împărțiri]. Adică, există mult mai multe căderi decât ridicări. Și el nu vede că aceste stări [se vor] sfârși vreodată. Și va rămâne pentru totdeauna în afara sfințeniei. La urma urmei, el vede că este chiar și puțin dificil pentru el să împlinească [Tora și poruncile], [și poate lucra] doar în depășirea cunoașterii superioare. Dar nu este întotdeauna capabil să depășească. Și cum se va termina asta?

Și apoi ajunge la concluzia că nu există nimeni care să-l poată ajuta în afară de Creatorul Însuși. Și acest lucru îl conduce la stabilirea în inima sa a unei adevărate cerințe: ca Creatorul să-i deschidă ochii și inima și să-l aducă cu adevărat mai aproape de unirea cu El pentru totdeauna. Prin urmare, rezultă că toate respingerile pe care le-a experimentat au fost toate de la Creator. Adică, nu pentru că ar fi fost deranjat și i-ar fi lipsit capacitatea de a depăși. Ci pentru cei care doresc cu adevărat să se apropie de Creator și pentru ca El să nu se mulțumească cu puțin, cu alte cuvinte, pentru ca El să nu rămână în starea unui copil mic și nesăbuit, i s-a dat ajutor de sus, pentru ca să nu poată spune că, din fericire, are Tora, poruncile și faptele bune. Și ce altceva îi lipsește? Și acest lucru [se întâmplă] tocmai atunci când această persoană are cu adevărat o dorință adevărată. Atunci această persoană primește ajutor de sus și i se arată constant cât de deranjată este în starea sa actuală. Adică, i se trimit gânduri și opinii [îndreptate] împotriva lucrării. Și așa se face pentru ca el să vadă că nu este în perfecțiune cu Creatorul. Și indiferent cât de mult depășește, el vede întotdeauna că se află într-o stare mai departe de sfințenie decât [toți] ceilalți lucrători, care simt că sunt în perfecțiune cu Creatorul. Între timp, el are întotdeauna cerințe și plângeri și nu poate justifica comportamentul Creatorului - modul în care îl tratează. Și acest lucru îi provoacă durere: de ce nu este în perfecțiune cu Creatorul? Până la punctul în care ajunge la sentimentul că nu are cu adevărat nicio parte din sfințenie. Și deși uneori primește un fel de trezire de sus, care îl reînvie temporar, el cade imediat într-un loc josnic. Totuși, acesta este motivul pentru care ajunge la realizarea că numai Creatorul îl poate ajuta, apropiindu-l cu adevărat. O persoană trebuie să se străduiască întotdeauna să urmeze calea care o unește cu Creatorul. Cu alte cuvinte, trebuie să se concentreze întotdeauna asupra Lui. Aceasta înseamnă că, chiar dacă se află în cea mai rea stare posibilă și nicio cădere mai mare nu este posibilă, nu trebuie să scape de puterea Creatorului, adică [să gândească] că există o altă putere care îl împiedică să intre în sfințenie și care este capabilă să facă bine sau rău. Aceasta înseamnă că nu trebuie să gândească că există o putere a Sitra Achra care împiedică o persoană să facă fapte bune și să urmeze calea Creatorului, ci că totul este făcut de Creator.

Și acest lucru, așa cum a spus Baal Shem Tov, este adevărat: oricine spune că există o altă putere în lume, adică Klipot, se află în starea «și veți sluji altor dumnezei» [Devarim 11:16]. Nu comite o crimă gândindu-se că îl neagă pe Creator, ci gândindu-se că există o altă autoritate și putere în afară de Creator, comite o crimă. Mai mult, oricine spune că omul are propria autoritate - adică spune că ieri el însuși nu a vrut să urmeze căile Creatorului - este considerat, de asemenea, a comite crima necredinței. Cu alte cuvinte, el nu crede că doar Creatorul guvernează lumea.

Totuși, atunci când a comis o crimă – și, fără îndoială, ar trebui să se pocăiască și să regrete că a comis-o – și aici trebuie construită o secvență de suferință și durere: până la ce punct leagă cauza care a dus la crimă și acest punct ar trebui regretat. Și atunci o persoană ar trebui să regrete și să spună: că am comis o crimă pentru că Creatorul m-a aruncat din sfințenie într-o groapă de gunoi, într-o latrină unde se aruncă gunoiul. Cu alte cuvinte, Creatorul i-a dat dorința și impulsul de a se juca și de a respira aerul într-un loc murdar. (Și se poate spune că în cărți se menționează că uneori, în ciclurile sale, o persoană se întrupează ca un porc. Și acest lucru ar trebui explicat așa cum el [adică Baal Shem Tov] spune că o persoană primește dorința și aspirația de a primi forță vitală din lucruri pe care deja le-a numit gunoaie, iar acum vrea să primească hrană din ele.) Și, în mod similar, atunci când o persoană simte că se află acum într-o stare de înălțare și simte un anumit gust în muncă, să nu spună: „Acum sunt într-o stare în care înțeleg că merită să fiu un lucrător al Creatorului”. În schimb, ar trebui să știe că acum a găsit favoare în ochii Creatorului, prin urmare, Creatorul îl apropie și, prin urmare, simte acum gust în muncă. Și să fie atent să nu părăsească niciodată puterea sfințeniei spunând că există altcineva care acționează în afară de Creator. (Totuși, rezultă de aici că găsirea favoării în ochii Creatorului, sau invers, nu depinde de persoana în sine, ci totul depinde de Creator. Și de ce a găsit favoare în ochii Creatorului acum, și nu mai târziu? O persoană nu este capabilă să înțeleagă acest lucru cu mintea sa exterioară.) Și astfel, atunci când regretă că Creatorul nu îl apropie, ar trebui să fie atent ca acest lucru să nu fie pe cheltuiala sa, adică pentru că este departe de Creator, căci în acest fel devine un destinatar în propriul său beneficiu. Și destinatarul este separat [de Creator]. Și ar trebui să regrete expulzarea Shechina, adică faptul că provoacă suferința Shechina. Și o persoană ar trebui să-și imagineze: la fel cum dacă o persoană are durere într-un organ mic, durerea este încă simțită în principal în creier și inimă, căci inima și creierul sunt centrul unei persoane. Și, desigur, este imposibil să compari senzația unui anumit organ cu centrul întregii persoane, unde durerea este simțită în primul rând. Același lucru este valabil și pentru durerea pe care o persoană o simte din cauza faptului că este departe de Creator. Și, din moment ce o persoană este doar un organ particular al sfintei Șechina, căci sfânta Șechina este sufletul colectiv al lui Israel, senzația unei dureri particulare nu poate fi comparată cu senzația durerii universale. Cu alte cuvinte, suferința Șechina este cauzată de faptul că organele sale sunt îndepărtate de ea și nu le poate hrăni.

(Și trebuie spus că există o zicală a înțelepților: «Când o persoană suferă, ce spune Șechina? Am o greutate în cap» [Tractatul Sanhedrin, Mișna, 6:5].) Și neatribuind suferința de la distanță sieși, o persoană este salvată de la căderea în plasa dorinței de a primi pentru sine, care este o stare de separare de sfințenie.

Același lucru este valabil și atunci când o persoană simte că s-a apropiat de sfințenie. Când experimentează bucurie pentru că a meritat să găsească favoare în ochii Creatorului. Apoi, de asemenea, ar trebui să spună că cea mai mare bucurie a sa va fi cauzată de faptul că acum există bucurie sus, în sfânta Shechina, deoarece a avut ocazia să-și atragă organul particular mai aproape de ea însăși și nu ar trebui să arunce acest organ particular în exterior. Și din faptul că o persoană a meritat să fie pe placul Shechinei, ea experimentează bucurie. Și acest lucru se referă și la același calcul menționat anterior, căci bucuria unui anumit element este doar o parte din bucuria întregului. Și datorită acestui calcul, își pierde propria individualitate și nu este prins în plasa Sitra Achra, adică dorința de a primi pentru propriul beneficiu.

Și deși dorința de a primi este necesară, întrucât «acesta este omul întreg» [Kohelet 12:13], căci ceea ce posedă o persoană în afară de dorința de a primi nu aparține creației, ci îl atribuim Creatorului. Cu toate acestea, dorința de a primi plăcere trebuie corectată de dragul dăruirii. Cu alte cuvinte, plăcerea și bucuria pe care le primește dorința de a primi trebuie să fie cu intenție, căci există plăcere sus din experiența creației. La urma urmei, acesta a fost scopul creației - să încânte creaturile Sale. Și aceasta se numește «bucuria Shechinah-ului sus».

Și astfel, omul este obligat să găsească modalități de a aduce plăcerea sus. Și, fără îndoială, propria sa plăcere va aduce și ea plăcere sus. Prin urmare, el se străduiește întotdeauna să locuiască în Palatul Regal, astfel încât să se poată juca în Tezaurul Regal. Și acest lucru va aduce, fără îndoială, plăcere sus. Rezultă că orice strădanie ar trebui să fie doar de dragul cerului.

---