61. Și în jurul Lui este o furtună puternică

Audiat la 18 aprilie 1948 (data ebraică: 9 Nisan, 5708)

Referitor la versetul: «Și în jurul Lui este o mare furtună de ‘nis’ara’ [Psalmii, 50:3], înțelepții noștri au explicat că Creatorul este pedant cu cei drepți până la grosimea unui fir de păr de ‘pârjolire’ [tractatele Bava Kama, 50:1; Yevamot, 121:2]. Și [Baal HaSulam] a întrebat: «De ce au ei dreptul la o mare pedeapsă dacă sunt, în general, drepți?»

Ideea este că toate limitele despre care se vorbește în realitatea lumilor sunt relative la cei care le primesc. Adică, deoarece cel inferior își stabilește un fel de limitare și restricție, acesta rămâne jos. Întrucât cei de sus sunt de acord cu tot ceea ce fac cei inferiori, în această măsură, binele suprem este atras în jos. Prin urmare, cel inferior, prin gândurile, vorbirea și acțiunile sale, face ca binele suprem să fie atras în jos [exact].

Rezultă că, dacă cel inferior consideră un gând, o vorbă sau o acțiune nesemnificativă ca și cum ar fi comis o faptă majoră - de exemplu, o întrerupere momentană a uniunii cu Creatorul este considerată ca și cum ar fi încălcat cea mai strictă interdicție a Torei - atunci și cei de sus sunt de acord cu opinia celui inferior. Și acest lucru este considerat superior ca și cum ar fi încălcat de fapt o interdicție strictă. În consecință, rezultă că cel drept spune că Creatorul este meticulos cu el până la grosimea firului de păr. Și, așa cum vorbește cel inferior, așa sunt de acord cu el superior.

Și când cel de jos nu simte o interdicție slabă la fel de strictă ca o interdicție puternică, nici cei de sus nu consideră lucrurile minore pe care le încalcă drept interdicții majore. Se pare că o astfel de persoană este tratată ca și cum ar fi o persoană mică. Adică, poruncile sale sunt considerate mici, dar și încălcările sale sunt considerate mici. La urma urmei, ambele sunt cântărite pe aceeași balanță și, în general, sunt considerate o persoană mică.

În același timp, cel care socotește lucrurile neînsemnate și spune că Creatorul este pedant cu ele până la grosimea firului de păr este considerat un om mare, și așa cum păcatele lui sunt mari, așa sunt mari și poruncile lui.

Și după plăcerea pe care o simte o persoană atunci când îndeplinește o poruncă, în aceeași măsură poate simți suferință atunci când săvârșește un păcat.

Și [Baal HaSulam] a spus o parabolă despre aceasta: despre un om care a comis o crimă gravă împotriva autorităților regale. Și a fost condamnat la douăzeci de ani de închisoare cu muncă silnică. Locul închisorii a fost hotărât în afara țării, într-un loc îndepărtat din lume. Și sentința a fost executată imediat și a fost trimis într-un loc îndepărtat, la marginile pământului.

Și acolo a găsit alți oameni, condamnați de autoritățile regale să fie acolo, exact ca el. Cu toate acestea, a fost lovit de boala uitării și a uitat că are o soție, copii, prieteni și cunoștințe. Și a început să creadă că întreaga lume nu era nimic mai mult decât ceea ce vedea: un loc îndepărtat cu oameni care locuiau acolo și așa s-a născut el acolo. Și nu știa nimic altceva.

Se pare că adevărul său corespunde senzației pe care o experimentează acum și nu ia în considerare adevărata realitate, [conformându-se] doar cunoștințelor și senzației sale.

Acolo i s-au predat legi și reguli pentru a se asigura că nu va mai încălca legile și că va evita toate crimele descrise în aceste legi și va ști cum să-și corecteze acțiunile pentru a fi eliberat de acolo. Și, studiind cărțile legilor regale, a văzut că oricine comitea o astfel de crimă, de exemplu, era trimis într-o țară a judecății, departe de lumea populată. Și a fost impresionat de o pedeapsă atât de severă și s-a simțit enervat că [oamenii] primeau pedepse atât de severe.

Dar nu i-a trecut niciodată prin minte că el însuși era unul dintre cei care încălcaseră legea statului, că fusese deja condamnat pe deplin și că sentința sa fusese deja executată. Și pentru că căzuse în uitare, nu avea să experimenteze niciodată adevărata realitate.

Și acesta este sensul [versetului]: «Și în jurul Lui era o furtună mare» [Psalmii, 50:3], adică o persoană trebuie să-și dea socoteală pentru fiecare pas al său, pentru că el însuși a încălcat porunca Împăratului și a fost deja izgonit din lumea locuită.

Dar datorită înmulțirii faptelor bune, memoria lui începe să funcționeze. Și începe să simtă cât de mult s-a îndepărtat de părțile locuite ale lumii. Și începe să se pocăiască, până când este eliberat de acolo și se întoarce în locul locuit. Și acest sentiment vine tocmai datorită muncii unei persoane. Și începe să simtă cât de mult s-a îndepărtat de locul sursei și rădăcinii sale, până când este socotit vrednic de unirea cu Creatorul.