87. Șabatul «Șkalim»

Audiat la 7 martie 1948 (data ebraică: 26 Adar, 5708)

De Shabbat Shekalim [numele capitolului săptămânal, pluralul cuvântului «șekel»], când intra să facă kiddush [binecuvântarea peste vinul care sfințește Shabatul și sărbătorile], [Baal HaSulam] spunea că admorii [adică șefii instanțelor hasidice] din Polonia aveau un obicei conform căruia toți oamenii bogați veneau la ravii lor de Shabbat Shekalim pentru a primi șekeli de la ravul lor.

Și [Baal HaSulam] a spus că aceasta indică faptul că distrugerea lui Amalek nu poate fi realizată fără șecheli. Deoarece înainte ca ei să primească șecheli, nu există o Klipa a lui Amalek. Dar când primesc șecheli, apare o Klipa mai mare, numită Amalek. Și atunci începe lucrarea de distrugere a lui Amalek, în timp ce înainte nu era nimic de distrus.

Și a adăugat la aceasta explicația a ceea ce a spus Maggidul din Kozhenitz [Maggidul din Kozhenitz, R. Israel din Kozhenitz (1733 – 1814), un proeminent profesor hasidic, un elev al Maggidului din Mezritch] despre cuvintele recitate în timpul rugăciunii Neilah [rugăciunea de încheiere a Yom Kippur, lit.: «încuierea [porților]»]: «Ai separat un om de capul »rosh«-ului și l-ai învățat să stea înaintea Ta.‘ Și Maggidul a întrebat despre aceasta: ’Cum poate cineva să stea fără cap? La urma urmei, sensul acesteia este că El a separat capul de om. Cum este posibil acest lucru?» Și explicația acesteia: «Când numeri capetele »rosh«-ului copiilor lui Israel‘ [Shemot 30:12]. Adică, ei atrag proprietatea ’rosh»-ului prin aceasta, cu condiția să dea jumătate de șekel [Shemot 30:12. Comentariu al lui Rashi]. Când intenționezi să le determini numărul, pentru a ști câți sunt, atunci nu-i număra «pe cap», ci lasă fiecare să dea jumătate de șekel și numără șekelii pentru a le cunoaște numărul], atunci datorită acestui fapt li se acordă proprietățile de «rosh».

Apoi [cineva] a întrebat de ce se pregătește mai multă băutură pentru kiddush decât mâncare. Acest lucru nu este în conformitate cu ordinea cerută. Ordinea ar trebui să fie «mâncarea întrece băutura», căci băutura ar trebui doar să completeze mâncarea, așa cum este scris: «Și veți mânca și vă veți sătura și veți binecuvânta» [Devarim 8:10]. Este diferit când băutura întrece mâncarea. El a explicat că mâncarea indică hasadim, iar băutura indică chochma.

El a mai spus că Sabatul care precede luna Adar include întreaga lună Adar. Prin urmare, «când începe luna Adar, bucuria crește» [Taanit, 29:1]. El a mai spus că există o diferență între Sabat și sărbătoare. Sabatul este numit calitatea iubirii, iar sărbătoarea este numită calitatea bucuriei. Diferența dintre bucurie și iubire este că iubirea este esența, în timp ce bucuria este doar un rezultat, născut dintr-o cauză. Iar cauza este esența, în timp ce rezultatul este doar un produs al esenței. Prin urmare, Sabatul este numit «iubire și dorință», iar sărbătoarea este numită «bucurie și jubilație».

De asemenea, el a explicat cum rabinul Yochanan, fără Zakkai, i-a răspuns soției sale: «Sunt ca un ministru în fața regelui, iar el, rabinul Hanina ben Dosa, este ca un sclav în fața regelui» [Tractatul Berakhot, 34:2]. Prin urmare, el are capacitatea de a se ruga. Și, la prima vedere, ar trebui să fie invers - un ministru are o putere mai mare de a-l influența pe rege cu opinia sa decât un sclav.

Totuși, un «predicator» este cineva căruia i s-a acordat deja control personal. Și atunci nu vede loc de rugăciune, căci totul este bine. Un «sclav», pe de altă parte, este cineva care se află la nivelul recompensei și pedepsei - atunci are loc de rugăciune, căci vede că mai are multe de îmbunătățit.

Și a adăugat la aceasta o explicație dintr-un articol citat [în Talmud] [Tractatul Bava Metzia, 85:1]. Este scris acolo că un vițel, care era dus la tăiere, și-a îngropat capul în tivul veșmântului rabinului [adică al rabinului Yehuda HaNasi] și a început să plângă. Rabinul i-a spus: «Du-te, căci pentru asta ai fost creat.» Ei au spus: «Pentru că nu a arătat milă, suferința l-a abătut.» Iar cuvintele «căci pentru asta ai fost creat» semnifică o guvernare personală și nu este nimic de adăugat sau de scăzut, căci acolo chiar și suferința este considerată o virtute. Prin urmare, el și-a adus suferința. Iar Gemara mărturisește că a fost eliberat de suferință prin acțiune, așa cum este scris: «Și mila Lui este peste toate făpturile Sale» [Psalmii, 146:9]. Într-o zi, servitoarea rabinului mătura casa (adică, servitoarea rabinului respecta această casă) și a aruncat puii unui șobolan care era acolo. El i-a spus: «Părăsește-i.» Este scris: „Și mila Lui este peste toată creația Lui.” Și atunci și-a dat seama că calitatea rugăciunii rămâne pentru totdeauna. Prin urmare, avea deja un loc pentru rugăciune. Prin urmare, suferința l-a părăsit.

Și la sfârșitul Sabatului [Baal HaSulam] a explicat ceea ce se spune în cartea Zohar [Zohar, Va'etze, p. 307] cu privire la versetul: «Căci în Iacov este alegerea Domnului» [Psalmii, 135:4] – cine a ales pe cine? Și Zoharul răspunde că Domnul l-a ales pe Iacov. Și a spus că întrebarea din Zohar este dacă Domnul l-a ales pe Iacov. Rezultă că Iacov nu a făcut nimic și totul se întâmplă prin control personal. Și dacă Iacov a ales, asta înseamnă că Iacov este cel care îndeplinește acțiunea, adică recompensa și pedeapsa.

El a răspuns că omul trebuie să-și înceapă mai întâi călătoria cu recompensă și pedeapsă. Și când termină această etapă de recompensă și pedeapsă, atunci suntem răsplătiți și vedem că totul se întâmplă prin guvernare personală, căci «El singur... face și va face toate acțiunile» [Cele Treisprezece Principii de Credință ale lui Rambam. Principiul 1]. Dar până când omul nu și-a terminat lucrarea de recompensă și pedeapsă, este imposibil să înțelegi guvernarea personală.

Și duminică seara, după curs, el a explicat natura vicleniei lui Iacov, așa cum este scris despre Iacov: «Fratele tău a venit cu viclenie» [Bereșit 27:35]. Și nu există nicio îndoială că nu a fost implicată nicio minciună aici, altfel Scriptura nu ar fi spus despre Iacov: «Ales dintre patriarhi», dacă ar fi fost un mincinos. Viclenia este înțeleasă atunci când o persoană săvârșește o acțiune înțeleaptă, dar intenția sa nu este de dragul înțelepciunii, ci de a obține un beneficiu de care are nevoie. Și vede că realizarea acestui lucru în mod direct este imposibilă. Prin urmare, el săvârșește o acțiune înțeleaptă pentru a realiza ceea ce are nevoie. Aceasta se numește înțelepciune.

Și acesta este sensul versetului: «Fii viclean în pricepere» [Proverbe 13:17], adică înțelepciune prin rațiune. Aceasta înseamnă că ceea ce vrea să realizeze nu este de dragul înțelepciunii, ci de dragul a altceva care îl obligă să atragă înțelepciunea ‘chohma’. Adică, trebuie să o atragă pentru a finaliza hassadim-ul.

Căci înainte ca Hassadim să dobândească Hochma, ei se află într-o stare de Katnut. Ulterior, când el atrage Hochma și încă îl preferă pe Hassadim în locul Hochmei, este evident că Hassadim sunt mai importanți decât Hochma. Aceasta se numește proprietatea «Gar de Bina», adică utilizarea Hassadim este prin alegere. Aceasta se numește Hochma prin Daat (înțelepciune prin rațiune), căci în Yishut, Hochma este revelată în proprietatea Vak, iar în Aba ve Ima, Hochma este revelată prin exaltarea Hassadim și rămânerea lor în Hassadim. Deși Bina este corecția «Chafetz Hesed», alegerea - atunci când el alege Hassadim - nu este evidentă datorită celui de-al Doilea Țimtzum, deoarece nu există Hochma. În același timp, în Gadlut, când apare Hochma, atunci Hasadim pe care le folosește sunt rezultatul alegerii.