56. Tora este numită «învățătură»

Audiat pe 2 februarie 1941 (data ebraică: 1 a săptămânii Beshalach, 5701)

Tora este numită «învățătură» ‘yora’ din cuvintele «elevul va fi învățat» ‘yaro yiyare’ [Shemot, 19:13] și înseamnă că atunci când o persoană este implicată în Tora, în măsura sârguinței sale în Tora, ea simte distanța.

Adică, i se arată adevărul, ceea ce înseamnă că i se arată măsura credinței sale, care este întreaga temelie a adevărului. Și în măsura credinței sale, întreaga temelie a Torei și a poruncilor este construită pe ea. Căci atunci i se revelează că întreaga sa temelie este construită exclusiv pe educația pe care a primit-o. Căci această educație este suficientă pentru ca el să împlinească Tora și poruncile în toate subtilitățile și detaliile lor. Și tot ceea ce rezultă din această educație se numește: «Credință în cunoaștere».

Chiar dacă acest lucru contrazice rațiunea. Rațiunea dictează că, în măsura în care cineva adaugă la Tora, ar trebui să se simtă mai aproape de Creator. Dar, așa cum s-a menționat mai sus, Tora dezvăluie întotdeauna un adevăr mai mare.

Și când o persoană caută adevărul, Tora o aduce mai aproape de el și își dă seama de amploarea credinței sale în credința Creatorului. Acest lucru se face pentru ca aceasta să poată cere milă și să se roage Creatorului să o aducă cu adevărat mai aproape de El, ceea ce înseamnă că va fi considerată vrednică de credință în Creator. Și atunci va putea să aducă laudă și recunoștință Creatorului pentru că a fost considerată vrednică de a fi adusă mai aproape de El.

Pe de altă parte, dacă o persoană nu vede cât de departe se află și crede că este în continuă creștere, se dovedește că construiește pe o fundație șubredă și nu are cum să se roage Creatorului să o aducă mai aproape de El. Se dovedește că nu are cum să depună efort pentru a câștiga o credință deplină. La urma urmei, o persoană tinde doar pentru ceea ce îi lipsește.

Prin urmare, până când nu este vrednic să vadă adevărul, el [face] opusul: pe cât adaugă la Tora și la porunci, el adaugă la măsura perfecțiunii sale și nu vede nicio lipsă în sine.

Într-un astfel de caz, îi lipsește capacitatea de a depune efort și rugăciune pentru a atinge cu adevărat credința în Creator. Căci atunci când simte un defect, se poate vorbi despre corecție. Cu toate acestea, atunci când se angajează în Tora și porunci pe calea adevărului, Tora îl îndreaptă spre adevăr. Căci această calitate de ‘segul’ este prezentă în Tora - a vedea cu adevărat starea adevărată a propriei credințe (și aceasta se numește «dacă cineva este conștient» [Vayikra 4:23. Dacă este conștient de păcatul său, va sacrifica un țap fără cusur]).

Și când studiază Tora și vede adevărul, adică măsura în care se îndepărtează de spiritualitate și vede cât de josnică este creatura sa – că nu există o persoană mai rea pe pământ – atunci Sitra Achra vine la el cu un alt argument: că adevărul este că trupul său este foarte urât și că, de fapt, nu există o persoană în lume mai urâtă decât el – astfel încât ajungi să disperi, îți spune ea asta.

La urma urmei, se teme că el va lua asta în serios și va începe să-și corecteze starea. Prin urmare, ea este de acord cu afirmația bărbatului că este urât. Și îl anunță că, dacă s-ar fi născut cu talente mai mari și calități mai bune, ar fi putut să-și învingă «păcătosul» și să-l corecteze și ar fi putut realiza uniunea cu Creatorul.

Și la aceasta ar trebui să-i răspundem că ceea ce îi spune este adus în tratatul Taanit, 20, [unde se spune] că «R. Elazar, fiul lui R. Șimon din Migdal Gadur, a venit de la casa învățătorului său și ședea pe un măgar și mergea de-a lungul râului și s-a bucurat de mare bucurie. Și era mulțumit de sine însuși, căci studiase multă Tora. Și a întâlnit un anumit om care era extrem de urât. El i-a spus: «Salutări, Rabi!» Dar el nu i-a răspuns. El i-a zis: «Nenorocitul! Cât de urât este omul acesta! Sunt toți locuitorii orașului tău la fel de urâți ca tine?» El i-a zis: «Nu știu, dar du-te și spune-i Maestrului care m-a creat cât de urât este vasul pe care l-ai creat.» Când și-a dat seama că păcătuise, a coborât de pe măgar» [Tractatul Taanit, 20:1].

Și din cele de mai sus, înțelegem că, deoarece a studiat Tora pe larg, i s-a acordat adevărul: cât de mare era distanța dintre el și Creator. Adică, măsura proximității sale și măsura distanței sale. Și de aceea se spune: «El era mulțumit de sine» (literalmente, «părerea lui despre sine era grosolană»). Adică, a văzut imaginea completă a celui mândru, adică dorința sa de a primi. Și apoi i s-a permis să vadă adevărul - că el însuși era extrem de diform. Și cum a văzut adevărul? Pentru că a studiat Tora pe larg.

În acest caz, cum s-ar putea agăța de Creator dacă era atât de diform? Așa că a întrebat dacă toți oamenii erau diformi ca el sau dacă numai el era diform, în timp ce restul locuitorilor lumii nu erau. Și care a fost răspunsul? «Nu știu.» Aceasta înseamnă că ei nu simt și, prin urmare, nu știu. Și de ce nu simt? Motivul este simplu: nu au fost vrednici să vadă adevărul, deoarece le lipsește Tora - ca Tora să le reveleze adevărul.

Și Eliyahu i-a răspuns: «Du-te la Maestrul care m-a creat.» Când a văzut că se afla într-o situație în care nu se putea ridica din starea sa actuală, Eliyahu s-a revelat și i-a spus: «Du-te la Maestrul care m-a creat.» Explicație: din moment ce Creatorul te-a creat atât de diform, El știe cu siguranță că cu aceste vase poți atinge perfecțiunea. Prin urmare, nu-ți face griji; mergi mai departe și vei reuși.