59. Despre toiag și șarpe

Audiat la 23 februarie 1948 (data ebraică: 13 Adar, 5708)

«Și Moise a răspuns și a zis: «Dar nu mă vor crede...» Și Domnul i-a zis: «Ce ai în mâna asta?» Și el a răspuns: «Un toiag.» Și El a zis: «Aruncă-l la pământ!» …Și toiagul s-a prefăcut într-un șarpe, și Moise a fugit de el» [Șemot, 4:1-3. Și Moise a răspuns și a zis: «Dar nu mă vor crede și nici nu mă vor asculta, căci vor zice: Domnul nu ți S-a descoperit!» (2) Și Domnul i-a zis: «Ce ai în mâna asta?» Și Moise a răspuns: «Un toiag.» (3) Și Domnul a zis: «Aruncă-l la pământ!» Și Moise l-a aruncat la pământ, și toiagul s-a prefăcut într-un șarpe, și Moise a fugit de el].

Și ar trebui explicat că există doar două niveluri: fie sfințenia, fie Sitra Achra. Nu există o stare intermediară. La urma urmei, chiar acest toiag, dacă este aruncat la pământ, devine un șarpe. Pentru a înțelege acest lucru, să cităm mai întâi afirmația înțelepților noștri: «El Și-a așezat Shechinah-ul peste copaci și pietre». Unde «copaci și pietre» se referă la lucruri care au o importanță mai mică. Exact așa și-a așezat El Shechinah-ul.

Și acesta este scopul întrebării: «Ce ai tu?” în mână? " La urma urmelor, "»mână»înseamnă «înțelegere», din cuvintele «dacă mâna ajunge» [Vayikra, 25:47]. Personal ‘pereche’ - adică toate înțelegerile sale sunt construite pe proprietatea de a fi «sub ‘pereche’ ca importanță», ceea ce înseamnă că credința este deasupra cunoașterii.

(Căci calitatea credinței este considerată în ochii omului o calitate de importanță scăzută, o calitate josnică. Dar omul prețuiește acele fenomene care sunt îmbrăcate în cunoaștere. Altfel, dacă mintea omului nu le înțelege și ele contrazic cunoașterea omului, atunci omul trebuie să spună că credința este de o importanță mai mare decât cunoașterea sa. Se pare că atunci își minimalizează cunoașterea și spune că ceea ce înțelege în cadrul cunoașterii contrazice calea Creatorului - în acest caz, credința este de o importanță mai mare pentru el decât cunoașterea sa.).

La urma urmei, toate concluziile care contrazic calea Creatorului sunt motivate de faptul că această minte este lipsită de valoare, căci «au ochi, dar nu văd; au urechi, dar nu aud» [Psalmul 115:5-6]. Adică, anulează tot ce aude și vede. Aceasta se numește a depăși cunoașterea. Și așa percepe omul calitatea josniciei și a katnutului.

În același timp, Creatorul nu consideră calitatea credinței josnică. Pentru o persoană care nu are alt sfat și trebuie să urmeze calea credinței, credința pare josnică. Totuși, în raport cu Creatorul, care ar fi putut să-și pună Shechinah-ul nu pe copaci și pietre, ci să aleagă tocmai această cale, numită credință, El cu siguranță a ales-o pentru că este mai bună și mai reușită. Rezultă că pentru Creator, credința nu este considerată inferioară ca importanță; dimpotrivă, această cale are numeroase virtuți, dar în ochii creației, este considerată «de jos».

Și dacă își aruncă toiagul pe pământ și vor să lucreze cu o calitate superioară, adică în cadrul cunoașterii, și neglijează calitatea «mai presus de cunoaștere», iar această muncă pare inferioară, atunci din Tora și din lucrarea lor reiese imediat calitatea unui șarpe, care este numit «șarpele original».

Și acesta este sensul cuvintelor: «Cel arogant», îi spune Creatorul, „Eu și el nu putem locui în același loc” [Tractatul Sotah, 5:1]. Iar motivul pentru aceasta, așa cum s-a menționat mai sus, este că El Și-a așezat Shechinah-ul pe copaci și stânci. Prin urmare, dacă aruncă calitatea toiagului la pământ și se înalță pentru a lucra cu o calitate superioară, el este deja un șarpe. Și nu există o stare intermediară; este fie un șarpe, fie sfințenie. Căci toată Tora și lucrarea Sa, care erau în calitatea toiagului, au intrat acum în calitatea șarpelui.

Se știe că Sitra Achra nu are lumini. Prin urmare, în lumea materială, dorința de a primi are doar hissaron, dar nicio împlinire a hissaron-ului. Iar Kli-ul primitor rămâne întotdeauna în hissaron, fără împlinire. La urma urmei, «cine are o sută își dorește două sute... și nimeni nu moare după ce a realizat [măcar] jumătate din ceea ce și-a dorit» [Kohelet Rabbah, 1:13]. Și aceasta vine din rădăcinile superioare. Iar rădăcina Klipei este calitatea Kelim-urilor primitoare. Și timp de 6.000 de ani, acestea nu au avut nicio corecție. Au fost restricționate. Prin urmare, le lipsesc luminile și binele suprem.

Prin urmare, ele ispitesc o persoană să atragă lumina la nivelul său. Și există multe lumini pe care o persoană le-a primit în timp ce se află în uniune cu sfințenia, căci în sfințenie strălucește cel mai înalt bine. Prin urmare, atunci când ele ispitesc o persoană să atragă binele către calitatea sa, ea primește această lumină. Și datorită acestui fapt, ele au putere asupra unei persoane; adică o hrănesc în starea sa actuală, astfel încât să nu se miște de acolo.

Prin urmare, din cauza acestei puteri, o persoană nu poate avansa, căci nu are nevoie de un nivel superior. Și, din moment ce nu are nevoie, nu se poate mișca din locul său - nici măcar cea mai mică mișcare. Și atunci este incapabil să discearnă dacă lucrează în sfințenie sau nu, deoarece Sitra Achra îi dă puterea de a lucra cu mai multă energie și putere, căci acum se află în cunoaștere. Prin urmare, are oportunitatea de a lucra fără calitatea josniciei și, prin urmare, această persoană ar putea rămâne sub puterea Sitrei Achra.

Și pentru ca omul să nu rămână în strânsoarea Sitrei Achra, Creatorul a instituit o corecție: dacă omul abandonează calitatea de «toiag», el cade imediat în calitatea de «șarpe» și intră imediat într-o stare de eșec. El nu are puterea de a se întări decât dacă dobândește din nou calitatea credinței numită «josnicie».

Conform acestui fapt, se pare că eșecurile în sine sunt motivul pentru care o persoană își va asuma din nou proprietatea personalului, adică proprietatea credinței mai presus de cunoaștere.

Acesta este sensul cuvintelor lui Moise: «Dar ei nu mă vor crede» [Shemot 4:1], adică nu vor dori să întreprindă calea lucrului în calitatea credinței deasupra rațiunii. Atunci Creatorul i-a spus: «Ce ai în mână?» «Un toiag.» «Aruncă-l la pământ!» Și imediat apoi «s-a transformat într-un șarpe». Adică, nu există o stare intermediară între toiag și șarpe. Aceasta este pentru a determina dacă cineva este în sfințenie sau în Sitra Achra.

Se pare că, fie cum ar fi, ei nu au alt sfat decât să-și asume calitatea credinței mai presus de cunoaștere, numită «toiagul». Și acest toiag trebuie ținut în mână și nu trebuie aruncat. Și de aceea este scris: «Toiagul lui Aaron a înflorit» [Bamidbar, 17:23], adică toată înflorirea care a avut loc în lucrarea sa cu Creatorul a avut loc tocmai pe baza toiagului lui Aaron.

Și aceasta pentru că El a vrut să ne dea un semn ca să putem ști dacă este pe calea adevărului sau, înfricoșător de gândit, nu. Ne-a dat un semn ca să putem recunoaște doar temelia lucrării, adică pe ce bază lucrează. Dacă temelia ei este toiagul, aceasta este sfințenia. Dar dacă temelia ei este [calitatea] «în interiorul cunoașterii», aceasta nu este calea care va duce la sfințenie.

Totuși, în lucrarea în sine, adică în Tora și rugăciune, nu există nicio distincție între cei care lucrează pentru El și cei care nu o fac. Căci este opusul: dacă temelia se află în cunoaștere – adică pe baza cunoașterii și a receptării – atunci corpul furnizează energia pentru lucrare, iar cineva poate studia și se poate ruga cu o perseverență mai mare și o inspirație mai mare, deoarece se bazează pe cunoaștere.

Pe de altă parte, atunci când o persoană urmează calea sfințeniei, iar temelia acesteia este credința și dăruirea, aceasta necesită o mare pregătire pentru ca sfințenia să strălucească asupra ei. Fără pregătire, corpul pur și simplu nu oferă puterea pentru muncă. Și necesită întotdeauna un efort mai mare, deoarece rădăcina omului este calitatea primirii și a «cunoașterii interioare».

Prin urmare, dacă lucrarea sa se bazează pe o temelie pământească, el poate fi întotdeauna în ordine. Totuși, dacă temelia lucrării sale se bazează pe calitatea dăruirii și «deasupra cunoașterii», el trebuie întotdeauna să se străduiască să evite căderea în rădăcina sa de recepție și «în interiorul cunoașterii». Și nu trebuie să fie distras nici măcar o clipă, altfel cade în rădăcina sa pământească, numită calitatea «țărânei», așa cum este scris: «Căci din țărână ai ieșit și în țărână te vei întoarce» [Bereshit 3:19]. Și aceasta a fost după păcatul Pomului Cunoașterii.

Și [omul] are ocazia să determine dacă lucrează în sfințenie sau, este înfricoșător să ne gândim, opusul, pentru că «un alt zeu este castrat și nu va aduce rod» [Zohar, Mishpatim, 166]. Cartea Zohar ne oferă această indicație - că tocmai pe baza credinței, numită calitatea toiagului, suntem considerați vrednici de rodnicie și înmulțire în Tora, așa cum s-a menționat mai sus. Și aceasta se numește: «Toiagul lui Aaron a înflorit» [Bamidbar, 17:23], adică înflorirea și creșterea apar tocmai datorită toiagului.

Prin urmare, în fiecare zi, când o persoană se ridică din pat și se spală pentru a-și curăța corpul de murdăria corporală, ar trebui să se spele și de murdăria Klipei. Ar trebui să se examineze pentru a vedea dacă «toiagul» său este în stare perfectă. Și această examinare trebuie să fie constantă. Dacă este distras de la aceasta chiar și pentru o clipă, cade imediat sub puterea Sitrei Achra, numită a primi pentru sine. Și devine instantaneu sclavul ei. La urma urmei, se știe că Lumina creează Kli-ul. Prin urmare, în măsura în care lucrează de dragul primirii, în aceeași măsură are nevoie doar de dorința de a primi pentru sine și se distanțează de ceea ce ține de dăruire.

Și din aceasta vom înțelege zicala înțelepților noștri: «Fiți foarte, foarte modești» [Tractat Avot, 4:4]. Și ce fel de entuziasm i-a făcut să spună: «Foarte, foarte»?

Și, așa cum s-a menționat mai sus, aceasta se datorează faptului că omul a început să aibă nevoie de creații, deoarece acestea i-au arătat odată respect, iar la început a acceptat acest respect nu pentru că, e înfricoșător să spunem, dorea să se bucure de acest respect, ci din alte motive - din respect pentru Tora și așa mai departe. Și este încrezător în acest calcul, pentru că el însuși știe că nu are nicio dorință de onoare. Și, prin urmare, există o opinie că i se permite să accepte acest respect. Dar totuși, [lui] îi este interzis să accepte [onorurile], deoarece lumina creează Kli-ul.

Prin urmare, după ce a primit respect, a început să aibă nevoie de acest respect. Și el se află deja sub controlul său și este dificil să se elibereze de această vanitate. Și din această cauză, el a devenit o realitate independentă și este dificil să se anuleze în fața Creatorului, deoarece prin vanitate a devenit o realitate independentă. Și pentru a fi demn de fuziune, o persoană trebuie să-și anuleze întreaga existență. Prin urmare, «foarte, foarte»: «foarte» înseamnă că nu se pot accepta onoruri pentru sine, iar al doilea «foarte» înseamnă că, chiar dacă nu se are nicio intenție pentru sine, tot nu se pot accepta [onorurile], așa cum s-a spus mai sus.