214. Cunoscut la porți

Auz de Shavuot, 1939 (data ebraică: 5699), Ierusalim

[Este scris în Scriptură:] «Eu sunt Creatorul vostru, Cel Atotputernic» [Shemot 20:2] și, de asemenea, în Cartea Zohar: «Cunoscut la porți» [Zohar, Vaera, pp. 151-153]. [Baal HaSulam] întreabă: De ce au schimbat înțelepții noștri cuvintele Scripturii, numind Sărbătoarea Adunării «Dăruirea Torei noastre»? La urma urmei, în Tora această sărbătoare este numită în mod emfatic «Ofranda Primelor Roade», așa cum este scris: «Și în ziua Primelor Roade» [Bamidbar 28:26], dar învățătorii noștri au început să o numească Dăruirea Torei noastre.

Ideea este că învățătorii noștri nu au schimbat nimic; ei doar au explicat ce sunt «pârgile întâi». La urma urmei, este scris: «Să se bucure câmpurile și tot ce este în ele; să cânte toți copacii pădurii» [Psalmul 96:12]. Diferența dintre un câmp și o pădure este că un câmp rodește, în timp ce o pădure este alcătuită din copaci sterili care nu rodesc. Explicația pentru aceasta este că un câmp se referă la calitatea lui Malchut, adică acceptarea poverii lui Malchut superior, care semnifică credința mai presus de rațiune.

Dar care este măsura credinței? Există o măsură pentru aceasta. Anume, trebuie să fie la fel de împlinitoare ca și cunoașterea. Atunci se numește «un ogor pe care Creatorul l-a binecuvântat» [Bereshit 27:27], adică aduce roade. Aceasta înseamnă că numai în acest fel se poate atașa cineva de Creator. Cu alte cuvinte, nu trebuie să-I fie impuse nicio limită, căci El este mai presus de orice cunoaștere.

Cunoașterea, însă, este o chestiune diferită, deoarece este limitată: întinderea cunoașterii sale îi determină măreția. Aceasta se numește: «Și un alt zeu va fi castrat și nu va aduce rod» [Zohar, Mishpatim, 166]. Prin urmare, se numește «pădure». Totuși, fie cum ar fi, ambele sunt numite «margini». Dar trebuie să existe și calitatea liniei de mijloc. Adică, el are nevoie și de cunoaștere, dar numai cu condiția ca aceasta să nu-i corupă credința mai presus de cunoaștere.

În același timp, dacă lucrează chiar și puțin mai bine prin cunoaștere decât prin credință, totul dispare imediat pentru el. Pentru el, nu ar trebui să existe nicio diferență. Și apoi: «Să se bucure câmpiile..., apoi să cânte toți copacii pădurii.» Căci atunci există o corecție chiar și pentru «celălalt zeu», adică calitatea pădurii, care este întărită [variant: corectată] prin credință.

Și de aceea este scris despre Avraam: «Umblați înaintea Mea și fiți fără prihană» [Bereshit 17:1]. Și Rași explică faptul că nu a avut nevoie de ajutor sau sprijin. Și despre Noe este scris: «Noe a umblat înaintea Celui Atotputernic» [Bereshit 6:9], adică a avut nevoie de ajutor și sprijin [Bereshit 6:9, comentariul lui Rași]. Deși, cu toate acestea, avea nevoie de sprijinul Creatorului. Dar mai rău - și nu există nimic mai prejos decât acesta - este atunci când oamenii au nevoie de sprijin. Și există două tipuri [de sprijin]: 1) un dar, 2) un împrumut.

Un dar luat de la oameni este atunci când cineva acceptă sprijin. Și nu vrea să-l dea înapoi, ci vrea să-l folosească în toate zilele vieții sale. Un împrumut, pe de altă parte, este atunci când îl ia temporar. Adică, până când are propria putere și energie. Dar speră că prin muncă și efort pur și sfânt, își va dobândi propria putere. Și atunci va întoarce sprijinul pe care l-a acceptat. Și nici asta nu este bine, pentru că dacă cineva nu este vrednic să dobândească [putere], atunci, desigur, va cădea.

Și să revenim la subiectul nostru, și anume că denumirea de «a da Tora» și nu de «a primi Tora» se datorează faptului că ei au fost considerați demni de atributul de «Dătător al Torei», așa cum este scris: «Dorința noastră este să-l vedem pe regele nostru» [Shemot 19:9, comentariul lui Rashi]. Prin urmare, principalul lucru este că au fost considerați demni de atributul de «Dătător al Torei». Și apoi acesta este numit atributul unui câmp pe care Creatorul l-a binecuvântat, adică un câmp care aduce roade. Și acesta este numit «primele roade», adică [oferta] din primele roade ale câmpului. Și acesta este un semn că el a fost considerat demn de «Dătător al Torei» și de conștientizare deplină. Prin urmare, este scris: «Tatăl meu a fost un om aramaic» [Devarim 26:5]. Adică, înainte de aceasta, el căzuse și fusese viclean, dar acum este într-o stare de «conexiune constantă». Prin urmare, profesorii noștri au explicat că «primele roade» sunt «Dăruirea Torei», atunci când li s-a acordat calitatea de «Dătător al Torei».