19. Ce înseamnă că Creatorul urăște trupurile, în lucrare

Auzit în 1943, Ierusalim (data ebraică: 5703)

---

Cartea Zohar spune că Creatorul urăște trupurile.

[Baal HaSulam] a spus că ar trebui explicat faptul că ceea ce se înțelege este dorința de a primi, numită trup. Și din moment ce Creatorul a creat lumea Sa spre slava Sa, așa cum este scris: «Pe oricine este chemat după Numele Meu, spre slava Mea, l-am creat, l-am creat, l-am făcut» [Isaia 43:7], acest lucru contrazice ceea ce pretinde trupul - că totul este spre sine, adică numai spre propriul său beneficiu. Dar Creatorul spune opusul, că totul trebuie să fie spre Creator. Și de aceea, înțelepții noștri au spus că Creatorul a spus că «eu și el nu putem locui în același loc» [Tractatul Sotah 5:1].

Prin urmare, rezultă că principalul lucru care ne separă de unirea cu Creatorul este dorința de a primi. Acest lucru este evident atunci când vine un păcătos – adică, dorința de a primi pentru sine – și întreabă: «De ce vrei să lucrezi pentru Creator?» Credem că vorbește într-un mod care amintește de pretenția umană, adică vrea să înțeleagă cu mintea sa. Totuși, acest lucru este neadevărat, deoarece nu întreabă pentru cine lucrează o persoană, căci aceasta este, fără îndoială, o pretenție a minții, căci o astfel de pretenție se trezește în cel care posedă rațiune.

Însă pretenția păcătosului este o întrebare trupească. Adică, el întreabă:«Ce fel de muncă este aceasta?»Cu alte cuvinte, ce beneficiu vei primi pentru efortul pe care îl depui?”, întreabă el, dacă nu muncești pentru propriul tău beneficiu, ce se va întâmpla cu corpul numit dorința de a primi pentru sine?”

Și, din moment ce aceasta este o cerere fizică, nu ar trebui să i se dea alt răspuns decât unul fizic: «Tocește-i dinții... dacă nu ar fi fost acolo, nu ar fi fost mântuit» [Hagada de Paște. - Răspuns către Păcătos]. De ce? Pentru că dorința de a primi pentru sine nu are răscumpărare, nici măcar în timpul răscumpărării. Căci răscumpărarea va consta în faptul că toți banii câștigați vor intra în vasele dăruirii și nu în vasele primirii.

Dorința de a primi pentru sine trebuie să rămână întotdeauna în hisaron, căci împlinirea dorinței de a primi este cu adevărat moartea. Iar motivul pentru aceasta, așa cum s-a menționat mai sus, este că scopul principal al creației a fost pentru Numele Său. (Și acesta este un răspuns la ceea ce este scris că dorința Lui este să încânte creațiile Sale și nu, este înfricoșător să ne gândim, pe Sine Însuși.) Iar explicația pentru aceasta - că scopul principal al creației este de a dezvălui tuturor că scopul creației este de a încânta creațiile Sale - este realizată tocmai în momentul în care omul spune că a fost creat pentru a-L onora pe Creator. Și apoi, în aceste Kelim, este revelat scopul creației, și anume: să încânte creațiile Sale.

Prin urmare, o persoană trebuie să se examineze întotdeauna pe sine - scopul muncii sale. Adică, în toate acțiunile sale - dacă Creatorul va primi plăcere din ele. La urma urmei, el își dorește o asemănare în formă cu Creatorul, ceea ce se numește:«Toate acțiunile tale vor fi spre binele cerului.»[Tractatul Avot, Mișna, 2:12]. Adică, orice face o persoană, ea dorește ca Creatorul să se bucure de acel lucru, așa cum este scris: «Să aducem plăcere Creatorului». Și odată cu dorința de a primi, trebuie să o gestionăm [corect] și să-I spunem: Am luat deja decizia că nu doresc nicio plăcere, din moment ce tu îți dorești bucurie. La urma urmei, din cauza dorinței tale, trebuie să fiu separat de Creator, căci diferența de formă provoacă separare și distanță de Creator.”.

Și speranța omului trebuie să fie că, din moment ce omul nu se poate elibera de puterea dorinței de a primi și, prin urmare, se află mereu în suișuri și coborâșuri, el așteaptă ca Creatorul să-i acorde lumină în ochi și să dobândească puterea de a depăși și de a lucra doar de dragul Creatorului. După cum se spune: «Îi cer Creatorului un singur lucru, acesta îl caut»[Psalmii, 27:4].«Acest»– aceasta este sfânta Shechina. Și el cere ca aceasta să fie: «Ca să pot locui în casa Creatorului în toate zilele vieții mele».”⁶. Aici, sfânta Șehină este numită «casa Creatorului».

Și din cele spuse vom înțelege explicația înțelepților despre versetul: ««Și ia-l pentru tine în prima zi»[Vayikra, 23:40] – primul în numărarea păcatelor» [Midraș Tanchuma, cap. Emor, siman 22]. Și ar trebui să înțelegem în ce constă bucuria atunci când există un loc pentru numărarea păcatelor aici.

Și [Baal HaSulam] a spus că trebuie să știm că există un concept de importanță eforturi, căci atunci există contact între om și Creator. Cu alte cuvinte, omul simte că are nevoie de Creator, căci vede atunci, într-o stare de efort, că nu există nimeni în lume care să-l poată salva din starea în care se află, în afară de Creatorul Însuși. Și atunci vede, că «nu există nimeni în afară de El», care l-ar putea salva din starea în care se află și din care nu poate scăpa.

Și aceasta se numește a avea o legătură strânsă cu Creatorul. Și omul nu reușește să aprecieze această conexiune. Cu alte cuvinte, omul trebuie să creadă că este una cu Creatorul, cu alte cuvinte, că toate gândurile sale sunt doar despre Creator, adică pentru ca El să-l ajute. Altfel, se vede pierdut.

Întrucât cel căruia i se acordă conducerea privată, adică vede că Creatorul face totul, așa cum se spune: «El singur a făcut și face și va face toate acțiunile»[Cele treisprezece principii de credință ale lui Rambam. Principiul 1] – o persoană, desigur, nu are nimic de adăugat și, desigur, nu există loc pentru ea să se roage ca Creatorul să-l ajute. La urma urmei, el vede că, chiar și fără rugăciunea sa, Creatorul face totul. Prin urmare, el nu are nicio ocazie să facă fapte bune, deoarece vede că, chiar și fără el, totul este făcut de Creator. În acest caz, el nu are nevoie ca Creatorul să-l ajute să facă ceva. Și, desigur, el nu are niciun contact cu Creatorul, astfel încât are nevoie de El într-o asemenea măsură încât, dacă Creatorul nu-l ajută, este pierdut.”.

Se pare că contactul pe care l-a avut în timpul eforturilor sale a dispărut. Și [Baal HaSulam] a spus că este ca un om prins între viață și moarte care își roagă prietenul să-l salveze de la moarte. Cum își roagă prietenul? Desigur, cu toată puterea de care dispune, încearcă să-l implore pe prietenul său să aibă milă de el și să-l salveze de la moarte. Cu siguranță nu uită să-și implore prietenul nici măcar o clipă, căci altfel, se vede pierzându-și viața.

Pe când cineva care cere unui prieten lucruri de lux care nu sunt atât de necesare nu cere atât de insistent încât prietenul său să-i dea ceea ce își dorește, într-atât încât să nu fie distras de la cererea sa nici măcar o clipă. Se pare că în chestiuni care nu au legătură cu salvarea vieții, cel care cere nu este atât de unit cu cel care dăruiește.

Prin urmare, atunci când o persoană simte că trebuie să-I ceară Creatorului să o salveze de la moarte, în sensul că «păcătoșii sunt numiți morți în viață» [Tractatul Berachot, 18:2], atunci contactul persoanei cu Creatorul este intim. Prin urmare, celui drepț i se dă un loc unde să lucreze, astfel încât să aibă nevoie de ajutorul Creatorului; altfel, este pierdut. Acesta este scopul celui drepț - un loc unde să lucreze, astfel încât să poată avea un contact intim cu Creatorul.

Și din cele spuse, rezultă: dacă Creatorul oferă un loc pentru muncă, acești drepți se bucură foarte mult. Prin urmare, [înțelepții] au explicat: «Mai întâi în numărarea păcatelor», căci ei se bucură pentru că acum au un loc de muncă. Adică, acum au ajuns să aibă nevoie de Creator și acum pot intra în contact strâns cu Creatorul, căci oamenii vin la Palatul Regal doar din necesitate.

Și de aceea se spune: «Și ia-l pentru tine»... Tocmai pentru sine. Iar motivul pentru aceasta este că «totul este în mâinile cerului, cu excepția fricii cerului» [Tractatul Berachot, 33:2]. Cu alte cuvinte, Creatorul poate da lumina binelui suprem, din moment ce El o are, în timp ce întunericul și locul lui hisaron nu se află în limitele Sale.”.

Și există o regulă, că numai din locul lui Hisaron poate fi venerație înaintea cerurilor. Și locul lui hisaron se numește dorința de a primi. Adică, doar atunci există loc de efort atunci când el se opune că trupul întreabă: «Ce este această lucrare?» Și omul nu are răspuns la întrebarea sa. Și omul trebuie să accepte jugul lui Malchut superior cunoașterii, «ca un bou sub jug și un măgar sub povară» [Tractatul Avoda Zara, 5:2], fără niciun argument, ci «a vorbit și dorința Lui a fost împlinită». Aceasta se numește «pentru mine însumi», adică«Această lucrare este pentru tine și nu pentru mine.»Cu alte cuvinte, o muncă pe care te obligă să o faci dorința ta de a o primi.”.

Întrucât, dacă Creatorul îi acordă o iluminare de sus, dorința de a primi este smerită și apoi anulată, ca o lumânare în fața unei torțe. Și, bineînțeles, atunci nu are niciun efort, pentru că nu mai trebuie să accepte jugul Malchut-ului superior cu forța, «ca un bou sub jug și un măgar sub povară», așa cum este scris:«Iubitori ai Creatorului, urâți răul!»[Psalmii, 97:10] Ceea ce înseamnă că numai dintr-un loc al răului vine dragostea pentru Creator.”.

Cu alte cuvinte, în măsura în care are ură față de rău – adică vede cum dorința de a primi îl împiedică să-și atingă scopul – în acea măsură trebuie să fie demn de iubirea Creatorului. În același timp, dacă nu simte că are rău, este incapabil să fie demn de iubirea Creatorului, pentru că nu are nevoie de el, găsindu-și deja satisfacție în munca sa.

Și din cele spuse [rezultă] că o persoană nu ar trebui să se indigneze atunci când are de lucru cu dorința de a primi, deoarece aceasta îi împiedică munca. Și o persoană ar fi cu siguranță mai satisfăcută dacă dorința de a primi ar dispărea din trup, adică, astfel încât să nu pună întrebările unei persoane, interferând cu lucrarea sa de îndeplinire a Torei și a poruncilor.

La urma urmei, o persoană trebuie să creadă că dorința de a primi îi împiedică munca, aceasta venind de sus. Pentru că de sus i se dă puterea de a dezvălui dorința de a primi, deoarece tocmai atunci când dorința de a primi se trezește, există loc pentru muncă, pentru ca o persoană să aibă un contact strâns cu Creatorul, astfel încât El să o poată ajuta să transforme dorința de a primi în «dorința de a dărui».

Și o persoană trebuie să creadă, că aceasta îi va aduce plăcere Creatorului - pentru că o persoană se roagă Lui să o aducă mai aproape de calitatea fuziunii, numită «similaritate în formă», care este anularea dorinței de a primi - astfel încât aceasta să devină de dragul dăruirii. Și Creatorul vorbește despre aceasta: «Fiii mei m-au cucerit»[Tractatul Bava Metzia, 59:1] Adică, ți-am dat dorința de a primi, iar tu Îmi ceri să-ți dau în schimb dorința de a dărui.”.

Și din aceasta putem explica ceea ce este relatat în Gemara: «Rabinul Pinchas ben Yair era în drum spre răscumpărarea captivilor. A ajuns la râul Ginai. I-a spus: «Ginai, desparte-ți apele și eu voi trece peste tine». Ea i-a spus: «Tu vei împlini dorința Creatorului tău, iar eu voi împlini dorința Creatorului meu. Există îndoieli că tu vei împlini [voința Lui] și există îndoieli că nu vei împlini [voința Lui], dar eu cu siguranță voi împlini [voința Lui]» [Tractatul Chullin, 7:1].

Și [Baal HaSulam] a spus că aceasta înseamnă că i-a spus acestui râu – adică dorinței de a primi – să-i permită să treacă prin el și să atingă nivelul de îndeplinire a dorinței Creatorului – adică să facă totul de dragul de a aduce plăcere Creatorului său. Și râul, adică dorința de a primi, i-a răspuns că, din moment ce Creatorul l-a creat cu această natură, astfel încât să dorească să primească plăcere și bucurie, nu dorește să-și schimbe natura în raport cu modul în care Creatorul l-a creat. Și R. Pinchas ben Yair a început să lupte cu el, adică a vrut să-l schimbe în dorința de a dărui. Aceasta se numește că a început să lupte cu creația pe care Creatorul a creat-o cu natura numită dorința de a primi, cu care Creatorul a creat-o, iar această întreagă creație se numește «existență din nimic».

Și trebuie să știm că în timpul muncii, când dorința de a primi vine la o persoană cu cerințele sale, nicio dispută cu aceasta și nicio cantitate de argumente rezonabile pe care o persoană le consideră corecte nu vor ajuta - [toate acestea] nu vor ajuta o persoană să-și poată depăși răul. Și, așa cum se spune: «Își tocește dinții»[Hagada de Paște. - Răspuns către păcătos], ceea ce înseamnă să te angajezi doar în fapte și nu în dispute, ceea ce se numește că o persoană ar trebui să-și sporească puterea pe calea constrângerii, iar acesta este sensul cuvintelor înțelepților noștri:«Îl forțează până când spune: Aș vrea»[Tractatul Bava Batra, 47:2, 48:1] Cu alte cuvinte, prin [acțiuni] repetate și constante, un obicei devine o a doua natură.”.

Dar, cel mai important, trebuie să se depună eforturi pentru a dezvolta o dorință puternică de a atinge dorința de a dărui și de a depăși dorința de a primi. Iar «dorință puternică» înseamnă că o dorință puternică este măsurată prin multiple aspirații și pauze dintre ele. Cu alte cuvinte, prin pauze între două depășiri succesive. Și uneori o persoană experimentează o pauză la mijloc, adică o cădere. Și această cădere poate fi o pauză de un moment, sau de o oră, sau de o zi, sau de o lună. Și apoi încep să lucreze din nou pentru a depăși dorința de a primi și se străduiesc să atingă dorința de a dărui.

O dorință puternică apare atunci când o pauză nu durează mult și se întoarce imediat la muncă. Este ca un om care vrea să spargă o piatră mare. Ia un ciocan mare și îl lovește în mod repetat toată ziua, dar sunt slăbiți. Nu lovește cu ciocanul piatra, ci îl coboară treptat. El susține că această muncă de spargere a pietrei nu este pentru el, deoarece, [aici,] este nevoie cu siguranță de un om puternic care să poată sparge această piatră mare. El spune că nu s-a născut cu o forță atât de mare încât să poată sparge această piatră.

În același timp, cel care ridică acest ciocan imens și lovește piatra cu toată puterea sa, și nu o face treptat, ci o face cu forță, piatra i se va supune imediat și se va sfărâma sub eforturile sale. Și asta înseamnă: Ca un ciocan puternic, el va sfărâma stânca [tratat Sukkah, 52:2].

La fel, în lucrarea în sfințenie – ceea ce înseamnă plasarea Kelim-urilor primitoare în sfințenie – chiar dacă avem un ciocan puternic, adică cuvintele Torei care ne dau sfaturi bune, dar dacă nu are o curgere (lit.: «curgere») și [funcționează] cu pauze lungi la mijloc – atunci o persoană fuge de pe câmpul de luptă și spune că nu a fost creată pentru asta, iar această lucrare necesită pe cineva care s-a născut cu talente speciale pentru ea.

Însă o persoană trebuie să creadă că orice persoană poate atinge un scop, dar trebuie să încerce - adică, de fiecare dată va încerca să depună eforturi mai mari pentru a-l depăși, și atunci va putea sparge această piatră într-un timp scurt.

De asemenea, este important să știm că pentru ca eforturile să conducă la contactul cu Creatorul, există o condiție foarte dificilă. Iar această condiție este ca efortul unei persoane să fie de calitatea necesară decorațiuni ‘Idur.’ Și podoaba este ceva important pentru o persoană. Pe când, dacă efortul este neimportant pentru ea, nu poate lucra cu bucurie. Adică, nu poate experimenta bucuria din faptul că acum are contact cu Creatorul.

Și acest lucru este indicat de etrog, așa cum se spune despre etrog: «Fructul unui citric»(al arborelui «adar»), care trebuie să fie pur deasupra hotemului său («gură»). Se știe că există trei proprietăți:

1. splendoarea ‘adarului’,
2. miros,
3. gust.

Gust înseamnă că luminile sunt transmise de sus în jos, adică sub gura «pe», unde există proprietatea palatului și a gustului, ceea ce înseamnă că luminile intră în kelim-urile receptori.

Miros ‘Atingere’ înseamnă că luminile trec de jos în sus, adică luminile intră în kelim-urile de dăruire, ceea ce înseamnă «primește și nu dăruiește» [Zohar, cap. Balak, punctul 225. Și întrucât uneori Nukva, Malchut, este numită cu numele de Knesset (adunare) și se spune despre ea «atzeret», de la cuvântul «atsira (închidere)». După cum se spune: «Pentru Creatorul complet închis», iar aceasta înseamnă că ea primește, dar nu dăruiește], sub palat și gât, care este proprietatea «și El îl va umple cu duhul de ‘reah’ al venerației înaintea Creatorului»[Isaia 11:3], care este spus despre Mesia. Se știe că calitatea mirosului ‘a ajunge’ este atribuită hotemului («nasului»).

Măreție ‘Adar’ este calitatea frumuseții și este o stare superioară hotemului, adică nu are miros. Cu alte cuvinte, nu are nici gust, nici parfum. Deci, ce îi permite să rămână în această stare? Ideea este că doar «podoaba» lui ‘idur’ este prezentă în ea, într-un fel sau altul. Și asta o susține.

Vedem în etrog că splendoarea este prezentă în el chiar înainte de a fi bun de mâncat. Totuși, când este bun de mâncat, splendoarea nu mai este acolo. Și acest lucru are scopul de a ne arăta lucrarea în proprietatea «primului în numărarea păcatelor», așa cum s-a menționat mai sus. Cu alte cuvinte, tocmai în timpul lucrării în proprietatea «Și ia pentru tine» - adică în timpul lucrării de a lua asupra ta jugul Malchut superior, când corpul se opune acestei lucrări - există loc pentru bucurie. decorațiuni ‘idur’. Adică, în timpul acestei lucrări, «podoaba» devine vizibilă. Cu alte cuvinte, dacă el experimentează bucurie în această lucrare, este pentru că, pentru el, această lucrare este considerată o podoabă, nu una disprețuitoare.

Cu alte cuvinte, uneori o persoană neglijează această lucrare de acceptare a jugului Malchut-ului superior, care este momentul experimentării întunericului dinaintea zorilor, al shacharit-ului. Adică, ea vede că nimeni nu poate salva starea în care se află, cu excepția Creatorului. Și acceptă Malchut-ul superior, mai presus de cunoaștere, ‘ca un bou sub jug și un măgar sub povară’ [Tractatul Avoda Zara, 5:2]. Și ar trebui să se bucure că acum are ceva de oferit Creatorului. Iar Creatorul experimentează încântarea din faptul că are ceva de oferit Creatorului.

Totuși, o persoană nu are întotdeauna puterea să spună că această muncă frumos, ceea ce se numește «decorare»Idur.‘ Și el neglijează această muncă. Și această condiție este dificilă pentru o persoană - pentru ca ea să poată spune că alege această muncă mai mult decât munca în calitatea de ’albeață« (lavnunit). Adică, starea în care nu simte gustul întunericului în timpul muncii. Și atunci simte gustul în muncă, adică atunci nu trebuie să lucreze în dorința de a primi, astfel încât aceasta să fie de acord să accepte Malchut-ul superior, deasupra rațiunii.

Dar dacă totuși se învinge pe sine și poate spune că această lucrare îi este plăcută prin faptul că acum îndeplinește porunca credinței mai presus de cunoaștere și acceptă această lucrare sub forma frumuseții și splendorii ‘adarului’, aceasta se numește «bucuria poruncii».

Și asta se numește rugăciunea fiind mai importantă decât răspunsul la rugăciune. La urma urmei, în rugăciune, cineva are loc pentru efort și are nevoie de Creator, adică așteaptă cea mai înaltă milă. Atunci cineva are un contact adevărat cu Creatorul și apoi rămâne în Palatul Regal. În același timp, când rugăciunea cuiva este ascultată, a părăsit deja Palatul Regal, luând deja ceea ce și-a dorit și plecând.

Și de aici putem înțelege versetul: «Mireasma untdelemnului Tău este bună; numele Tău este untdelemn turnat» [Cântarea Cântărilor, 1:3]. Cu ulei Se numește cea mai înaltă lumină atunci când curge din abundență. Ulei ‘turak’ - în timpul încetării binelui suprem, căci atunci aroma uleiului rămâne (adică aroma se numește cea care încă rămâne reshimo din ceea ce a avut. Întrucât decorare ‘Idur’ se numește în locul unde nu există nicio legătură, adică nici măcar reshimo nu strălucește).

Și aceasta se numește Atik și Arich Anpin, căci în timpul răspândirii binelui suprem, proprietatea lui Arich Anpin este numită, adică proprietatea lui Hochma, sau control explicit. Și Atik înseamnă din cuvântul «și s-a mișcat» [Bereshit, 12:8] ‘va-yaaatek’, care înseamnă proprietatea de a expulza lumina, adică nu strălucește, iar aceasta se numește ascundere. Și apoi acesta este momentul rezistenței la îmbrăcăminte și apoi acesta este momentul acceptării coroanei regale ‘keter’, care este proprietatea malchut a luminilor, iar această proprietate Malchut al Cerului.

Și este scris despre asta în cartea Zohar, că sfânta Shechina i-a spus rabinului Shimon: «Nu există niciun loc unde să mă pot ascunde de tine.» Aceasta înseamnă că, chiar și în cea mai mare ascundere posibilă din lume, el acceptă totuși jugul Malchut-ului superior cu mare bucurie.

Motivul pentru aceasta este că el urmează calea dorinței de a dărui. În acest caz, el dăruiește ceea ce are la dispoziție. Și dacă Creatorul îi dă mai mult, el dă mai mult. Și dacă nu mai are nimic de dăruit, atunci se ridică și strigă din toți rărunchii către Creator să-l salveze de apele dăunătoare. Prin urmare, chiar și în acest fel, el menține în continuare contactul cu Creatorul.

De ce se numește acest nivel «Atik», din moment ce Atik este cel mai înalt nivel? Răspunsul este: pentru că tot ce este mai departe de veșmânt este mai înalt. Și o persoană are capacitatea de a simți în cel mai abstract loc, numit «zero absolut», deoarece mâinile umane refuză să slujească acolo. Cu alte cuvinte, dorința de a primi poate fi susținută doar acolo unde există o oarecare difuzie a Luminii. Până când o persoană nu și-a purificat Kelim-urile astfel încât să nu dăuneze Luminii, ea nu este pregătită ca Lumina să vină la ea sub formă de difuzie.

Și numai atunci când o persoană merge pe calea dăruirii - adică în acel loc unde nu există dorință de a primi, nici în minte, nici în inimă - acolo lumina poate veni în deplină perfecțiune, iar lumina vine la ea sub forma unei senzații, deoarece poate simți măreția celei mai înalte lumini.

În același timp, atunci când o persoană nu și-a corectat încă Kelim-urile astfel încât să fie destinate scopului dăruirii - când Lumina începe să se răspândească, Lumina este obligată să se contracte și strălucește doar în conformitate cu purificarea Kelim-urilor. Prin urmare, apare atunci ca și cum Lumina ar fi în Katnut absolută. Prin urmare, atunci când Lumina este abstractizată din veșmântul său în Kelim, ea poate străluci în perfecțiune și claritate absolută, fără nicio contracție de dragul inferiorității.

Rezultă de aici că munca este importantă tocmai atunci când [o persoană] ajunge la zero complet, adică atunci când vede că își anulează întreaga existență și ființă, când dorința de a primi nu mai are putere și abia atunci intră în sfințenie.

Ar trebui să știm că «Creatorul l-a pus pe unul împotriva celuilalt» [Kohelet, 7:14]. Cu alte cuvinte, în măsura în care există revelație în sfințenie, în aceeași măsură este trezită Sitra Achra. Adică, atunci când o persoană afirmă: «El este în întregime al meu» [Tractatul Bava Metzia, 2:1. Două persoane țin un talit. Una spune: «L-am găsit.» Iar cealaltă spune: «L-am găsit.» Una spune: «El este în întregime al meu.» Iar cealaltă spune: «El este în întregime al meu»], adică, că întregul corp aparține sfințeniei, și Sitra Achra, argumentând cu aceasta, afirmă că întregul corp trebuie să slujească Sitrei Achra.

Prin urmare, o persoană ar trebui să știe că atunci când vede corpul pretinde că aparține Sitrei Achra și cu toată puterea sa strigă întrebările cunoscute, adică proprietățile Ce и OMS, - acesta este un semn că o persoană urmează calea adevărului, adică că întreaga sa intenție este să-i aducă plăcere Creatorului său.

Prin urmare, lucrarea principală se desfășoară tocmai în această stare. Și o persoană ar trebui să știe că acesta este un semn că lucrarea sa își atinge ținta. Iar semnul acestui fapt este că luptă și își trimite săgețile în capul șarpelui, imediat ce acesta strigă și face revendicări.«Ce»Și«OMS»«, ceea ce înseamnă: »Ce fel de muncă este aceasta pe care o faceți?« Adică: »Ce veți câștiga lucrând doar de dragul Creatorului și nu pentru propriul vostru beneficiu?« Iar afirmația »cine?« înseamnă afirmația Faraonului, care a pus întrebarea: »Cine este Creatorul, ca să ascult de glasul Lui?” [Șemot, 5:2]

Și, la prima vedere, pare că afirmația «cine» a faraonului este rezonabilă. La urma urmei, este o practică obișnuită în lume ca atunci când cuiva i se spune: «Du-te și lucrează pentru el», persoana respectivă să întrebe: «Cui?»Prin urmare, când corpul întreabă: «Cine este Creatorul, ca să ascult de glasul Lui?», acesta este un argument rezonabil. Totuși, conform legii care afirmă că mintea nu este un obiect independent, ci este reflecţie din ceea ce este în simțuri, așa că totul apare în minte, ceea ce este numit: «Și fiii lui Dan: Hușim» [Bereșit, 46:23].

Cu alte cuvinte, mintea judecă ‘dan’ doar în funcție de modul în care simțurile (hushim) îi permit să exploreze și să conceapă invenții și trucuri care să satisfacă cerințele simțurilor. Cu alte cuvinte, ceea ce cer simțurile, mintea se străduiește să le ofere ceea ce cer. Cu toate acestea, mintea însăși nu are nevoie să își pună nicio cerere. Prin urmare, dacă simțurile cer dăruire, mintea operează în direcția dăruirii, iar mintea nu pune întrebări, deoarece servește doar simțurilor.

Și mintea este ca un om care se uită în oglindă să vadă dacă este murdar. Și oriunde oglinda îi arată murdar, el merge să se spele și să se curețe, pentru că oglinda i-a arătat că există lucruri urâte pe fața lui care trebuie curățate.

Cel mai dificil lucru, însă, este să determini ce constituie urâțenia. Poate că este vorba de dorința de a primi, adică insistența corpului de a face totul exclusiv spre propriul său beneficiu, sau poate că dorința de a dărui este lucrul urât, ceva ce corpul nu poate tolera? Și mintea nu poate înțelege acest lucru, așa cum o oglindă nu poate spune ce este urât și ce este frumos. Totul depinde de simțuri, pentru că numai simțurile pot determina acest lucru.

Prin urmare, atunci când o persoană se antrenează să lucreze sub constrângere, să lucreze în spiritul dăruirii, atunci și mintea lucrează în spiritul dăruirii. Și atunci este imposibil ca mintea să pună întrebarea «Cine?» când simțurile s-au obișnuit deja să lucreze în spiritul dăruirii. Cu alte cuvinte, simțurile nu pun atunci întrebarea «Ce fel de muncă este aceasta?», deoarece ele lucrează deja de dragul dăruirii, iar mintea, desigur, nu pune întrebarea «Cine?».»

Se pare că munca principală se face cu [întrebarea:] «Ce fel de muncă faci?» Iar faptul că o persoană aude că trupul pune de fapt întrebarea: «Cine?» se datorează faptului că trupul nu vrea să se umilească atât de mult. Prin urmare, pune întrebarea: «Cine?» și pare că pune o întrebare rezonabilă. Cu toate acestea, adevărul este – așa cum s-a spus mai sus – că munca principală se face cu [întrebarea] «Ce?».»

---