121. Ea este ca niște nave comerciale

În versetul: «Ea este ca niște corăbii negustorești, își aduce pâinea de departe» [Proverbe 31:14] – când o persoană cere și insistă că «el este în întregime al meu» [Tractatul Bava Metzia 2:1. Două persoane se țin de un talit, una spune: «L-am găsit», iar cealaltă spune: «L-am găsit». Una spune: «El este în întregime al meu», iar cealaltă spune: «El este în întregime al meu»], adică, astfel încât toate dorințele sunt dedicate în întregime Creatorului, Sitra Achra se trezește împotriva lui și afirmă, de asemenea: «El este în întregime al meu».

Și apoi vine negocierea. Se numește negociere atunci când o persoană vrea să cumpere ceva, iar cumpărătorul și vânzătorul negociază prețul. Fiecare pretinde că are dreptate. Și apoi corpul decide pe cine să asculte: pe receptor sau pe forța dăruirii. La urma urmei, amândoi spun clar: «El este în întregime al meu». Și din moment ce persoana își vede propria josnicie - din moment ce are și scântei care refuză să îndeplinească Tora și poruncile nici măcar o iotă - căci întregul corp insistă: «El este în întregime al meu», atunci «ea își aduce pâinea de departe».

Adică, de la distanță - când o persoană vede cât de departe este de Creator și regretă și Îi cere Creatorului să o aducă mai aproape, «ea își aduce pâinea». «Pâinea» semnifică credința. Atunci i se acordă o credință constantă, căci «Creatorul a făcut-o astfel încât ei să se teamă de El» [Kohelet, 3:14]. Adică, toate distanțele pe care le simte îi sunt date de Creator, astfel încât să aibă nevoie să accepte venerația cerurilor.

Și acesta este sensul expresiei «omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu tot ce iese din gura Creatorului» [Devarim 8:3]. Aceasta înseamnă că forța vitală a sfințeniei într-o persoană nu apare doar din apropieri, adică din intrări, cu alte cuvinte, din intrarea în sfințenie. Ci și din ieșiri, adică din distanțare. La urma urmei, deoarece Sitra Achra se îmbracă în ‘guful’ unei persoane și afirmă: «El este în întregime al meu» într-o pretenție justă, și prin depășirea acestor stări, unei persoane i se acordă o credință constantă.

Cu alte cuvinte, o persoană trebuie să conecteze totul cu Creatorul, adică chiar și ieșirile vin de la Creator. Și atunci când este considerată demnă, vede că atât ieșirile, cât și intrările vin toate de la Creator.

Și, prin urmare, el este obligat să fie smerit. La urma urmei, el vede că Creatorul face totul - atât ieșirile, cât și intrările. Și iată ce se spune despre Moise: «blând și răbdător» [Bamidbar, 12:3. Comentariul lui Rashi] - adică, el trebuie să îndure josnicia. Adică, la fiecare nivel, el trebuie să păstreze josnicia. Și în momentul în care abandonează josnicia, toate nivelurile lui Moise pe care le-a atins deja dispar imediat din el. Și este suficient pentru el să înțeleagă.

Și aceasta se numește răbdare. La urma urmei, toată lumea are josnicie, dar nu toată lumea experimentează josnicia ca pe ceva bun. Se pare că nu sunt dispuși să îndure. Pe când învățătorul nostru Moise a îndurat smerenia. De aceea este numit «modest». Adică, el a găsit bucurie în josnicie.

Și există o regulă: într-un loc unde nu există bucurie, Shechinah nu locuiește. Prin urmare, în timpul purificării, Shechinah nu poate locui. Deși purificarea este necesară (și este ca o toaletă - chiar dacă o persoană trebuie să intre în ea, este totuși sigură că nu este un palat regal).

Și aceasta se numește binecuvântarea ‘berachah’ și dreptul de întâi născut ‘bhora’, care au aceleași litere. Căci dreptul de întâi născut este proprietatea lui Gar. Și Sitra Achra dorește Gar, dar nu binecuvântări. Căci o binecuvântare este proprietatea îmbrăcămintei pe un mochin. Dar Esau a vrut dreptul de întâi născut fără îmbrăcăminte. Și un mochin nu poate fi primit fără îmbrăcăminte. Și de aceea Esau a spus: «Nu mi-ai lăsat nicio binecuvântare?» [Bereshit, 27:36,38] «O binecuvântare» înseamnă opusul «binecuvântărilor», adică un blestem, și despre acesta este scris: «Și a iubit blestemul și acesta a venit peste el și nu a dorit binecuvântarea» [Psalmii, 109:17].