53. În ceea ce privește limitarea

Auzit la 4 iunie 1943 (data ebraică: Ajunul Sabatului, 1 Sivan, 5703)

Limitarea înseamnă limitarea stării în care se află și nedorirea gadlutului (o stare superioară). Dar în starea sa actuală, el dorește să rămână pentru totdeauna. Aceasta se numește «fuziune permanentă». Cantitatea de gadlut pe care o are este irelevantă. Chiar dacă este cea mai mică katnut (stare minoră), dacă strălucește pentru totdeauna, se numește «a fi fost considerat demn de o fuziune constantă». Între timp, cel care aspiră la un gadlut mai mare este numit «excesiv».

Și aceasta se numește «și orice întristare va fi de prisos» [Proverbe 14:23]. Adică, întristarea apare într-o persoană pentru că aceasta tinde spre excese. Și acesta este sensul momentului în care Israel a venit să primească Tora, iar Moise i-a condus la poalele muntelui, așa cum este scris: «Și au stat la poalele muntelui» [Șemot 19:17] («munte» 'ar' înseamnă ‘îndoială" 'irurim'), adică Moise i-a adus la capătul gândirii, al înțelegerii și al rațiunii, și nu există un nivel mai jos decât acesta.

Și numai atunci când au consimțit la o astfel de stare, pot lucra în ea fără nicio ezitare sau mișcare și pot rămâne în această stare ca și cum ar avea cel mai mare gadlut și pot descoperi bucurie în ea. La urma urmei, aceasta se numește: «Slujiți Creatorului cu bucurie» [Psalmul 100:2]. Deoarece în timpul gadlut, nu se poate spune că li se dă o muncă care ar fi bucuroasă. La urma urmei, în timpul gadlut, bucuria apare de la sine. Cu toate acestea, în timpul katnut, li se dă muncă cu bucurie. Și apoi, în timpul katnut, trebuie să aibă bucurie, în ciuda faptului că simt katnut. Și aceasta este o muncă măreață.

Aceasta se numește «lucrul principal în nașterea unei etape» și este starea de katnut. Și această stare trebuie să fie constantă. Gadlut este doar o adăugare. Trebuie să tindem spre lucrul principal, nu spre adăugiri.