203. Mândria unui om îl umilește

Auzit la 12 octombrie 1938 (data ebraică: a doua jumătate a sărbătorii din Sukkot, 5699)

«Mândria omului îl va smeri» [Proverbe 29:23]. Explicație: Se știe că omul a fost creat în josnicie absolută. Totuși, dacă cei smeriți își recunosc locul, nu suferă de pe urma smereniei lor. Adică, acesta este locul lor. Este similar cu picioarele, care nu simt nicio josnicie pentru că umblă mereu prin gunoi. Și sunt obligate să poarte întreaga greutate a corpului. Este diferit cu capul, care este mereu deasupra. Adică, își recunosc locul și, prin urmare, picioarele nu simt nicio josnicie, adică nu suferă de pe urma smereniei lor.

Pe când, dacă ar vrea să fie sus și ar fi obligați să fie jos, atunci ar experimenta suferința. Și acesta este sensul cuvintelor: «Mândria omului îl va smeri». La urma urmei, dacă o persoană ar vrea să rămână în josnicie, atunci [oamenii] nu ar simți nicio josnicie, adică nicio suferință, în faptul că «omul se naște măgar sălbatic» [Iov 11:12]. Ci vor să fie mândri și atunci simt josnicia. Și atunci experimentează suferința.

Însă suferința și josnicia merg mână în mână. Căci dacă nu are suferință, se consideră că nu are josnicie. Și aceasta corespunde exact gradului de mândrie pe care îl are. Sau vrea să o aibă, dar nu o are - astfel simte josnicie. Și această josnicie devine apoi un Kli pentru măreție, așa cum este scris: «Domnul domnește; El este îmbrăcat cu măreția ‘geut’» [Psalmul 94:1]. Adică, dacă se agață de Creator, au veșmântul măreției, așa cum este scris: «Mândria ‘geavah’ și măreția către Eternul Viu» [Din imnul «Cântecul Îngerilor», cântat în rugăciunea de dimineață de Yom Kippur]. Adică, cei care se agață de Eternul Viu au mândrie și măreție. Și în măsura în care simt gradul de josnicie și în funcție de magnitudinea suferinței pe care o experimentează, în acea măsură sunt considerați vrednici de veșmântul Creatorului.