117. Dacă ai încercat și nu ai găsit, nu crede.

Nevoia de efort este un lucru necesar. Întrucât Creatorul oferă unei persoane un dar, El dorește ca aceasta să simtă beneficiul acestui dar. Altfel, va fi ca un nebun, așa cum au spus înțelepții noștri: «Cine este nebunul? Cel care risipește ceea ce i s-a dat» [Tractatul Hagigah, 4:1]. Căci nu simte importanța acestuia și, prin urmare, nu acordă atenție nevoii de a proteja acest dar.

Și există o regulă conform căreia o persoană nu simte nicio importanță pentru un obiect, decât dacă are nevoie de el. Și în funcție de măsura nevoii și a suferinței, dacă nu a atins-o, tocmai în acea măsură simte gustul plăcerii și bucuriei atunci când își umple hisaronul. Este ca și cum cineva i se dă diverse băuturi bune, dar dacă nu-i este sete, nu are gust, după cum se spune: «Ca apa rece pentru un suflet obosit» [Proverbe 25:25].

Așadar, atunci când se pregătește o masă, pentru a încânta și a mulțumi oamenii, se obișnuiește – așa cum se prepară carnea, peștele și toate lucrurile bune – să se asigure că pe masă sunt puse atât mâncăruri picante, cât și amare, adică muștar, ardei iuți, murături și mâncăruri sărate. Și toate acestea se fac pentru a stârni foamea. Căci atunci când inima simte gusturi amare și înțepătoare, se stârnește foamea și hissaronul, iar omul trebuie să-și umple hissaronul cu o masă formată din lucruri bune.

Și nimeni să nu întrebe: «De ce am nevoie de lucruri care stârnesc foamea? La urma urmei, gazda ar trebui să pregătească doar împlinirea nevoii, adică masa, și nu să pregătească lucruri care stârnesc nevoia acestei împliniri.» Și răspunsul este clar pentru toată lumea: pentru că, dacă gazda vrea ca oamenii să se bucure de această masă, atunci în măsura în care au nevoie de această masă, tocmai în acea măsură se vor bucura de masă. Rezultă că, dacă înmulțește lucrurile bune, acest lucru nu va contribui neapărat la bucuria lor de masă din motivul menționat anterior, «căci nu există împlinire fără hisaron».

Prin urmare, pentru a fi demn de lumina Creatorului, trebuie să posezi și calitatea de hissaron. Iar hissaron pentru aceasta este efort. În măsura în care o persoană depune efort și îl cere pe Creator în timpul celei mai mari ascunderi, în acea măsură devine nevoia de Creator, adică, ca Creatorul să-i acorde lumină ochilor, astfel încât să poată merita să urmeze calea Creatorului. Apoi - când are deja acest kli de hissaron - când Creatorul îi acordă un anumit ajutor de sus, va ști deja cum să păzească acest dar. Rezultă că efortul este starea de «achoraim». Și când primește «achoraim», are oportunitatea de a merita calitatea de «panim».

Și despre aceasta este scris: «Nebunul nu poftește înțelepciunea» [Proverbe 18:2]. Adică, nu are o nevoie atât de puternică încât să vrea să depună efort pentru înțelepciune – să o dobândească. Se pare că nu are «achoraim». Desigur, este imposibil să atingi starea de «panim».

Aceasta se numește: «În funcție de suferință, există răsplată» [Tractatul Avot, Capitolul 5, Mișna 23]. Adică, suferința, numită efort, creează Kli-ul astfel încât acesta să poată merita calitatea răsplății. Cu alte cuvinte, în măsura în care experimentează suferința, în aceeași măsură poate merita ulterior calitatea bucuriei și a plăcerii.