159. Și s-a întâmplat, după mult timp,

«Și după multe zile, împăratul Egiptului a murit. Și copiii lui Israel gemeau din cauza robiei și strigau; și strigătul lor s-a suit până la Dumnezeu din cauza robiei lor. Și Dumnezeu le-a auzit gemetele» [Exodul 2:23-24]. Cu alte cuvinte, ei trăiau o suferință atât de mare încât era imposibil să o îndure. Și erau atât de stăruitori în rugăciune încât «strigătul lor s-a suit până la Dumnezeu». Și mai departe vedem că au spus: «O, de am fi murit... când ședeam lângă oala cu carne și mâncam pâine până ne săturam» [Exodul 16:3]. Și au mai zis: «Ne aducem aminte de peștele pe care-l mâncam în Egipt fără plată, de castraveți, pepeni, ierburi, ceapă și usturoi» [Numeri 11:5].

Adevărul este că, de fapt, munca lor în Egipt a fost extrem de plăcută. Aceasta este ceea ce se numește «S-au amestecat cu neamurile și au învățat faptele lor» [Psalmul 107:35]. Adică, dacă Israelul este sub stăpânirea unei națiuni, acea națiune îi stăpânește. Și nu au nicio modalitate de a scăpa de stăpânirea lor. În acest caz, s-au simțit suficient de mulțumiți de această lucrare și nu au putut fi mântuiți.

Și ce a făcut Creatorul? «Și regele Egiptului a murit» [Șemot 2:23]. Adică, au pierdut această slujbă. Și, fie cum ar fi, nu au mai putut lucra. Adică, au înțeles că atunci când mochin nu este perfect, atunci slujba în sine nu este perfectă. Prin urmare: «Și copiii lui Israel au gemut din cauza muncii.» Munca - adică, nu aveau nicio satisfacție în munca lor, adică nu aveau nicio forță vitală în această slujbă. Și acesta este sensul cuvintelor: «Și regele Egiptului a murit» - adică, toată puterea regelui Egiptului, care i-a hrănit și i-a întreținut, a murit. Prin urmare, li s-a ivit un loc pentru desfășurarea rugăciunii. Și au fost imediat mântuiți. Și mai târziu - când au mers prin deșert și au ajuns la o stare de katnut - au început să se străduiască pentru slujba pe care o aveau înainte de moartea regelui Egiptului.