6. Ajutorul oferit de Tora în lucrarea spirituală

Cartea Shamati, Articolul 6

Când o persoană studiază Tora și dorește să atingă o stare în care toate acțiunile sale sunt în scopul dăruirii, trebuie să se străduiască să se asigure că Tora îi servește întotdeauna drept sprijin. Iar ajutorul Torei este reprezentat de forțele care hrănesc o persoană: dragostea și venerația, o stare de spirit elevată, veselia și așa mai departe. Și trebuie să găsească toate acestea în Tora; adică, Tora trebuie să le ofere acest rezultat.

Și când o persoană studiază Tora și nu obține un astfel de rezultat, aceasta nu înseamnă că studiază Tora, deoarece prin Tora se înțelege lumina conținută în Tora. Iar când înțelepții au spus: «Am creat înclinația rea și am creat Tora pentru a o corecta», ei se referă la lumina conținută în ea, deoarece lumina conținută în Tora se întoarce la Sursă.

Și trebuie să știi că Tora este împărțită în două părți:

1. Tora.
2. Poruncă.

Și este imposibil să înțelegi adevăratul sens al acestor două părți până când cineva nu este considerat vrednic să urmeze calea Creatorului în misterul versetului: «Creatorul este pentru cei care se tem de El». Când cineva se pregătește doar să intre în palatul Creatorului, este imposibil să înțeleagă căile adevărului, dar se poate da un exemplu pentru ca cineva, chiar și în perioada de pregătire, să poată înțelege ceva. După cum au spus înțelepții: «O poruncă mântuiește și protejează atunci când este împlinită, iar Tora mântuiește și protejează atât atunci când este practicată, cât și atunci când nu este practicată».

Ideea este că îndeplinirea unei porunci semnifică prezența luminii, pe care o persoană a atins-o. Iar o poruncă poate servi unei persoane doar atunci când aceasta are lumină, iar acest lucru o face bucuroasă. Aceasta se numește poruncă. Adică, unei persoane nu i s-a acordat încă Tora și numai lumina îi dă forță vitală spirituală.

Întrucât Tora semnifică calea pe care a atins-o, care îi poate servi chiar și atunci când nu este implicat în Tora, adică chiar și atunci când îi lipsește lumina. Aceasta deoarece doar iluminarea îl părăsește, în timp ce calea pe care a atins-o prin muncă îi poate servi chiar și atunci când iluminarea a dispărut.

Dar, în același timp, trebuie să știm că o poruncă, atunci când este îndeplinită, este mai importantă decât Tora atunci când nu este îndeplinită. Adică, atunci când o persoană primește Lumina, înseamnă că îndeplinește o poruncă și, prin urmare, o poruncă, atunci când o persoană are Lumina, este mai importantă decât Tora atunci când îi lipsește – adică, atunci când Tora nu este viață pentru ea.

Pe de o parte, Tora este importantă deoarece calea pe care a învățat-o din Tora îi poate servi. Dar dacă îi lipsește viața numită lumină și, printr-o poruncă, primește viața numită lumină, atunci din această perspectivă, porunca este mai importantă decât Tora.

Prin urmare, atunci când o persoană nu are viață, aceasta este numită păcătos, deoarece nu mai poate spune că Creatorul guvernează lumea cu bunătate. Și, deoarece îl învinovățește pe Creator, este numit păcătos, căci acum simte că nu mai are viață în el și că nu are de ce să se bucure și nu există nicio bază pentru a spune că este acum recunoscător Creatorului pentru că i-a dat bunătate și plăcere.

Și nu ne putem aștepta ca el să creadă că Creatorul îi îndrumă pe ceilalți cu bunătate, deoarece căile Torei sunt percepute de simțurile noastre. Dacă o persoană ar crede cu adevărat că îndrumarea Creatorului i-a fost revelată prietenului său ca fiind bună, această credință i-ar aduce bucurie și plăcere, deoarece el crede că Creatorul îndrumă lumea cu bunătate.

Și dacă o persoană nu se simte bine atunci când o alta se simte bine, dacă acest lucru nu îi aduce bucurie și viață, atunci care este rostul să spunem că Creatorul îi călăuzește prietenul cu bunătate? Ceea ce contează este ceea ce simte în propriul corp: fie se simte bine, fie se simte rău. Și din perspectiva lor, prietenul lor se simte bine doar atunci când ei înșiși se bucură de bunătatea prietenului lor.

Adică, studiem senzațiile corpului pentru a vedea că cauza nu este importantă; ceea ce contează este dacă cineva se simte bine. Dacă cineva se simte bine, spune că Creatorul este bun și aduce bunătate, dar dacă cineva se simte rău, nu poate spune că Creatorul îl călăuzește cu bunătate.

Prin urmare, dacă se bucură exact de ceea ce este bine pentru tovarășul său și obține din aceasta o dispoziție bună și bucurie, atunci poate spune că Creatorul este un bun conducător. Dar dacă îi lipsește bucuria și se simte rău, atunci cum poate spune că Creatorul este bun și aduce bunătate?

Prin urmare, dacă o persoană se află într-o stare în care nu simte viață sau bucurie, nu mai are dragoste pentru Creator. Nu-L poate justifica sau bucura, așa cum se cuvine cuiva care a fost onorat să-L slujească pe marele rege.

Și, în general, trebuie să știm că Lumina Supremă se află în pace absolută, iar toată diversitatea numelor Creatorului se datorează celor inferioare. Adică, toate numele date Luminii Supreme provin din înțelegerea celor inferioare. Cu alte cuvinte, modul în care o persoană înțelege lumina, adică modul în care o percepe, este modul în care o numește.

Și dacă o persoană nu simte că Creatorul îi dă ceva, atunci ce nume poate da Creatorului dacă nu primește nimic de la El? Dar când o persoană crede în Creator, ea spune că fiecare stare pe care o experimentează îi este dată de Creator și, în funcție de senzațiile sale, îi dau Creatorului un nume.

Adică, dacă o persoană se simte bine în starea în care se află, atunci spune că Creatorul este numit Bine și Aducător de Bine, pentru că așa simte ea, simțind că primește bine de la Creator. Și atunci persoana este numită dreaptă, deoarece își justifică Creatorul.

Și dacă o persoană în starea în care se află se simte rău, atunci nu poate spune că Creatorul îi trimite binele și, prin urmare, este numită păcătoasă, deoarece dă vina pe Creatorul său.

Dar nu există o stare intermediară, în care o persoană poate spune că se simte atât bine, cât și rău în același timp. Se poate simți fie bine, fie rău.

Și înțelepții au spus că «lumea a fost creată fie pentru păcătoși desăvârșiți, fie pentru oameni absolut drepți». Și asta pentru că este imposibil ca o persoană să simtă atât bine, cât și rău în același timp.

Înțelepții vorbesc despre o stare intermediară deoarece creaturile au un concept al timpului, iar starea intermediară există între două perioade succesive: ascensiunea și decăderea - când o persoană este uneori dreaptă, alteori păcătoasă. Cu toate acestea, este imposibil ca o persoană să simtă atât bine, cât și rău în același timp.

Din aceasta rezultă că Tora este mai importantă decât o poruncă atunci când nu se practică nici Tora, nici poruncile, adică atunci când o persoană nu are viață. Atunci, o Tora căreia îi lipsește viața este mai importantă decât o poruncă căreia îi lipsește viața. Căci dintr-o poruncă lipsită de viață, omul nu poate câștiga nimic, în timp ce din Tora omul are încă calea în lucrare pe care a primit-o atunci când s-a dedicat Torei. Și chiar dacă viața a trecut, omul are încă o cale pe care o poate folosi.

Există însă momente când o poruncă este mai importantă decât Tora. Aceasta se întâmplă atunci când există viață în poruncă, dar nu și în Tora. Prin urmare, atunci când o persoană nu este angajată în Tora și porunci - adică, atunci când nu găsește bucurie și viață în munca sa - nu există alt sfat pentru ea - doar rugăciunea. Dar în timpul rugăciunii, trebuie să știe că este un păcătos, deoarece nu simte bunătatea și plăcerea care există în lume. Și chiar dacă crede că Creatorul îi dăruiește doar bunătate, nu toate gândurile și acțiunile unei persoane se află în limitele muncii.

O persoană se află în cadrul muncii atunci când gândul duce la acțiune, adică la senzație în organe. Atunci organele trebuie să simtă că Creatorul este bun și aduce bunătate și să primească viață și bucurie din aceasta. Dar dacă nu au viață, la ce bun calculele lor, din moment ce organele lor nu-L pot accepta pe Creator pentru că El le dăruiește bunătate?

Prin urmare, o persoană trebuie să știe că, dacă îi lipsește bucuria și viața în munca sa, acesta este un semn că este păcătoasă, deoarece nu simte binele. Și toate gândurile sale sunt false, dacă nu duc la acțiune - la o senzație în organe, care îi va face să-L iubească pe Creator pentru încântarea pe care o aduce creației.