7. Ce înseamnă la locul de muncă când un obicei devine o a doua natură?

Cartea «Shamati», articolul 7, auzită în 1943

Când o persoană se obișnuiește cu ceva, acesta devine un obicei, iar orice obicei poate deveni o a doua natură. Prin urmare, nu există nimic în care o persoană să nu poată experimenta gustul realității. Și chiar dacă rămâne complet insensibilă la ceva, datorită obișnuinței începe să îl simtă.

Este important să știm că există o diferență între percepțiile Creatorului și cele create. Creații au un simț și ceva simțit, un perceptor și ceva perceput - au o percepție a unei anumite realități. În timp ce realitatea, în absența unui simț, aparține doar Creatorului Însuși. Iar realitatea Creatorului este de neînțeles. Oamenii, însă, percep orice realitate prin senzație. Iar realitatea este adevărată pentru ei în măsura în care o simt, îi simt gustul. Acesta este adevărul pentru ei. Dacă experimentează într-adevăr un gust amar, adică dacă se simt rău într-o anumită stare și suferă de ea, atunci în lucrarea spirituală o astfel de persoană este numită păcătoasă, pentru că dă vina pe Creator, care este bun și creează doar binele. Dar, conform senzațiilor umane, ei primesc opusul de la Creator - adică ceva rău.

Și înțelepții au spus: «Lumea a fost creată doar pentru cei mai păcătoși sau pentru cei mai drepți.» Aceasta înseamnă că cineva fie se simte bine în realitatea existentă, caz în care îl justifică pe Creator și este numit drept, fie se simte rău, caz în care este păcătos. Rezultă că totul este măsurat conform propriilor percepții. Aceste percepții, însă, nu se aplică Creatorului, așa cum este scris în Cântarea Unității: «Așa va fi pentru totdeauna - să nu fie nici descreștere, nici creștere în Tine.» Toate ascunderile și schimbările se aplică numai celor care primesc și depind de înțelegerea cuiva.