24. El îi mântuiește din mâinile păcătoșilor

Audiat pe 25 iulie 1944 (data ebraică: 1 Av, 5704), la încheierea cărții Zohar

Scriptura spune: «Voi, cei ce iubiți pe Creator, urâți răul!... El îi mântuiește din mâinile păcătoșilor» [Psalmul 97:10]. Și [Baal HaSulam] a întrebat care este legătura dintre «urăști răul» și «El îi mântuiește din mâinile păcătoșilor».

Și pentru a înțelege aceasta, trebuie mai întâi să cităm afirmația înțelepților noștri: «Lumea a fost creată fie pentru cei absolut drepți, fie pentru cei absolut păcătoși» [Tractat Berachot, 61:2]. Și el a întrebat: a meritat să fie creată pentru cei absolut păcătoși, dar nu și pentru cei drepți, care nu sunt absolut drepți?

El a răspuns că, din perspectiva Creatorului, nu există nimic în lume care să aibă două înțelesuri, ci [acest lucru se întâmplă] doar din perspectiva destinatarilor, adică în percepția destinatarilor. Cu alte cuvinte, destinatarii fie percep un gust bun în lume, fie percep un gust rău și amar în lume. Căci, cu fiecare acțiune pe care o săvârșesc, ei gândesc dinainte - din moment ce nu săvârșesc nicio acțiune fără un scop - fie vor să îmbunătățească starea existentă, fie să facă rău cuiva. Dar lucrurile fără sens nu se potrivesc unui lucrător cu un scop.

Prin urmare, cei care acceptă modalitățile Creatorului de a guverna lumea, în funcție de cum se simt, decid dacă este bine sau rău.

Și de aceea cei care Îl iubesc pe Creator, Cei care înțeleg că scopul creației a fost de a încânta creaturile Sale și că vor ajunge să simtă acest lucru, înțeleg că acest lucru se întâmplă tocmai prin contopirea cu Creatorul și apropierea de El. Prin urmare, dacă simt o oarecare distanță față de Creator, o numesc «rea» și, într-o astfel de stare, se consideră păcătoși, pentru că nu există cale de mijloc. Adică, fie simt existența Creatorului și controlul Său, fie, în mod terifiant, simt ca și cum «pământul a fost dat în mâinile păcătoșilor» [Iov 9:24].

Și, din moment ce el însuși simte că este o persoană sinceră – adică nu se poate amăgi pe sine și spune că simte și nu simte [simultan] – începe imediat să strige către Creator să aibă milă de el și să-l salveze din mrejele Sitra Achra și din toate gândurile străine. Și, din moment ce strigă dintr-o stare de adevăr, Creatorul îi aude rugăciunea (și poate acesta este sensul versetului: «Creatorul este aproape de toți cei ce-L cheamă... în adevăr» [Psalmii, 145:18]), și apoi «El îi mântuiește din mâinile păcătoșilor».

Până când nu își simte adevărata [esență], adică amploarea răului său, într-o măsură suficientă pentru a-l determina să strige către Creator din cauza multitudinii suferințelor pe care le experimentează odată cu conștientizarea răului său, el tot nu este demn de mântuire. Aceasta pentru că nu a deschis încă Kli-ul pentru a asculta rugăciunea, care este numită «din adâncul inimii», deoarece crede că mai există ceva bun în el.

Adică, el nu coboară în adâncul inimii sale și, în adâncul inimii sale, crede că există puțină bunătate în ea și nu acordă atenție iubirii și respectului cu care tratează Tora și poruncile. Prin urmare, nu vede adevărul.