50. Două state

Auz pe 20 Sivan

Există două state ale lumii:

1. în prima stare lumea se numește «suferință»,
2. În a doua stare, este numită proprietatea «sfintei Șehine».

Înainte ca o persoană să merite corectarea acțiunilor sale, astfel încât acestea să fie de dragul dăruirii, ea experimentează lumea doar ca suferință și durere. Cu toate acestea, el merită apoi acest lucru și vede că sfânta Shechinah este îmbrăcată în întreaga lume. Atunci Creatorul este chemat - că El umple lumea. Și lumea este apoi numită «sfânta Shechinah», care primește de la Creator. Și atunci aceasta se numește «unirea Creatorului și a Shechinah-ului Său», căci așa cum Creatorul este dătătorul, tot așa [cei care locuiesc] lumea sunt acum angajați doar în dăruire.

Și este ca o melodie tristă, atunci când există muzicieni capabili să exprime suferința pe care este construită această melodie. La urma urmei, toate melodiile sunt ca limba vorbirii, iar melodia explică cuvintele pe care ar vrea să le exprime. Și dacă această melodie îi mișcă până la lacrimi pe cei care o ascultă, iar toată lumea plânge din cauza suferinței pe care o exprimă această melodie, atunci se numește cu adevărat «melodie» și toată lumea se bucură să o asculte.

Dar cum este posibil ca oamenii să se bucure de suferință? Întrucât melodia descrie suferința nu în prezent, ci în trecut - adică suferința care a avut loc în trecut a fost deja îndulcită și împlinită - oamenilor le place să o asculte. La urma urmei, aceasta indică îndulcirea judecăților - că ceea ce a fost suferință pentru el a fost îndulcit. Prin urmare, aceste suferințe sunt dulci de ascultat. Și atunci lumea este numită «sfânta Șechina».

Și cel mai important lucru este ca o persoană să știe și să simtă că «există un conducător în capitală», așa cum au spus înțelepții noștri și așa cum a spus strămoșul nostru Avraam: «Nu poate exista o capitală fără un conducător» [Bereishit Rabbah 39:1. Rabinul Isaac a spus o parabolă despre un om care mergea dintr-un loc în altul și a văzut o anumită capitală arzând. El a spus: «Spune-mi, este această capitală fără conducător?» Conducătorul capitalei s-a uitat la el și i-a spus: ‘Eu sunt conducătorul capitalei.’ Așa cum spune strămoșul nostru Avraam: ‘Spune-mi, este această lume fără conducător?’ Creatorul s-a uitat la el și a spus: ‘Eu sunt conducătorul lumii.’] Și să nu creadă că tot ce se întâmplă în lume este accidental. La urma urmei, Sitra Achra înclină o persoană la păcat: astfel încât spune că totul este accidental. Și aceasta se numește «furie mare» [Vayikra 26:27-28] ‘hamat keri’. Adică, există un vas, „chemet”, plin de accidente, „keri” – „din întâmplare” – „mi-keri” – care aduce unei persoane gânduri care o obligă să spună că totul este accidental. (Și faptul că Sitra Achra aduce astfel de gânduri unei persoane, obligând-o să spună că lumea este guvernată de întâmplare fără îndrumare, nu este nici el accidental, ci mai degrabă Creatorul a dorit acest lucru.).

Totuși, o persoană trebuie să creadă în recompensă și pedeapsă, că «există judecată și există un judecător» și că totul se întâmplă prin controlul recompensei și pedepsei. La urma urmei, uneori o persoană experimentează o dorință și o trezire la lucrarea Creatorului și crede că a apărut din întâmplare. Și trebuie să știe, de asemenea, că înainte de aceasta, lucrase sub forma «acțiunii premergătoare auzirii». Și se rugase pentru ajutor de sus, astfel încât să poată îndeplini o acțiune cu intenție. Și aceasta se numește starea de «ridicare a Manei».

Totuși, persoana uitase deja de acest lucru și nu a apreciat această acțiune, deoarece nu a primit un răspuns la rugăciunea sa imediat pe loc, astfel încât să poată spune: «Căci Tu asculți rugăciunea fiecărei guri» [Rugăciunea Amida (18 binecuvântări), a 16-a binecuvântare]. Și totuși, trebuie să creadă că porunca de sus este de așa natură încât un răspuns la rugăciunea sa poate veni la câteva zile și luni după ce s-a rugat. Și să nu creadă că a primit această trezire acum din întâmplare.

Uneori, o persoană spune: «Acum, că simt că nu-mi lipsește nimic și că nu am griji, iar mintea mea este limpede și calmă, îmi pot concentra mintea și dorința asupra lucrării Creatorului». Se pare că poate spune că toată implicarea sa în lucrarea Creatorului este «tăria mea și tăria mâinii mele care mi-au obținut această bogăție» [Devarim 8:17]. Se pare că, dacă este capabil să se implice și să-și împlinească nevoile spirituale, atunci trebuie să creadă că acesta este un răspuns la rugăciune - că ceea ce s-a rugat înainte a primit acum răspuns.

Prin urmare, uneori, când studiază o carte, iar Creatorul îi luminează ochii și simte o anumită trezire, și atunci o persoană atribuie de obicei acest lucru întâmplării, așa cum s-a menționat mai sus. Cu toate acestea, totul este supus Autorității. Și, deși o persoană știe că întreaga Tora este numele Creatorului, într-un astfel de caz, ea poate spune că, datorită cărții pe care o studiază, a primit o anumită senzație superioară.

Dar el trebuie să știe că în multe cazuri, atunci când studiază o carte și știe că întreaga Tora este numele Creatorului, și totuși nu primește nicio iluminare sau senzație, ci totul este sec, iar cunoștințele pe care le posedă nu îl ajută în niciun fel.

Prin urmare, atunci când o persoană studiază o carte și își pune speranța în Creator, iar studiile sale trebuie să se bazeze pe credință – adică, crede în Creator, că Creatorul îi va da lumină ochilor – atunci are nevoie de Creator și atunci are contact cu Creatorul. Și datorită acestui fapt, poate fi demnă de unirea cu Creatorul.

Așadar, există două forțe care se opun reciproc: forța superioară și forța inferioară. Forța superioară este, așa cum este scris, «Pe oricine este chemat după Numele Meu, l-am creat spre slava Mea» [Isaia 43:7]. Cu alte cuvinte, întreaga lume a fost creată exclusiv pentru slava Creatorului. Iar forța inferioară este dorința de a primi, care susține că totul a fost creat pentru ea, atât lucrurile materiale, cât și cele spirituale - totul pentru iubire egoistă. Dorința de a primi susține că atât această lume, cât și lumea viitoare îi aparțin. Și nu există nicio îndoială că Creatorul iese victorios. Totuși, aceasta se numește «calea suferinței». Și se numește calea lungă.

Dar există o scurtătură numită «calea Torei». Și aspirația fiecărei persoane ar trebui să fie scurtarea timpului, iar aceasta se numește starea de «ahișena»O să accelerez.‘ Altfel, va exista o stare de ’fi-ita»la timpul potrivit‘, cum au spus înțelepții noștri:’Au fost acordate – prin accelerarea ‘achișenei’, nu au fost acordate – la momentul potrivit ‘be-ita’»[Isaia 60:22, comentariul lui Rași], când «voi pune peste voi un împărat ca Haman și el, vrând-nevrând, vă va întoarce la bunătate» [Tractatul Sanhedrin 97:2].

Tora începe cu cuvintele: «La început… pământul era gol, dezordine și întuneric…» [Bereshit 1:1-2] și se termină cu: «în fața întregului Israel» [Devarim 34:12]. La început, vedem că pământul este calitatea «golului, dezordinii și întunericului». Dar apoi, când se corectează de dragul dăruirii, sunt vrednici de: «Și Creatorul a zis: Să fie lumină!» [Bereshit 1:3] Până când lumina este revelată «în fața întregului Israel».