22. Tora Lișma

Audiat pe 6 februarie 1941. Data evreiască: 9 Șvat, 5701.

Practic, «Torah lishma» (lit. «Tora pentru sine») este numită atunci când cineva studiază pentru a cunoaște absolut clar, precis în cadrul cunoașterii, fără nicio îndoială în clarificarea adevărului că «există judecată și există un judecător».

«Există o judecată» înseamnă că vedem realitatea așa cum apare ea înaintea ochilor noștri. Adică, vedem că atunci când lucrăm cu credință și dăruire, creștem și ne ridicăm zi de zi, căci de fiecare dată vedem o schimbare în bine.

Opusul este, de asemenea, adevărat: atunci când lucrăm în calitatea de a primi și cunoaște, vedem că ne scufundăm zi de zi, chiar până în fundul josniciei care există în lume.

Când privim la aceste două stări, vedem că «există o instanță și există un judecător». La urma urmei, atunci când nu reușim să urmăm legile adevăratei Tore, suntem imediat pedepsiți. Atunci vedem «ce este o instanță judecătorească». Aceasta înseamnă că vedem că aceasta este cea mai bună cale și că poate ajunge și chiar ajunge la adevăr.

Și de aceea se spune că «judecata este o judecată dreaptă» și numai astfel se poate atinge perfecțiunea scopului propriu. Adică, se va înțelege în cadrul cunoașterii, cu o înțelegere completă și absolută, dincolo de care nu există nimic, că numai prin calitatea credinței și a dedicării se poate atinge scopul.

Prin urmare, dacă studiem în acest scop – să înțelegem că «există judecată și există un judecător» – aceasta se numește «Tora Lișma». Și acesta este sensul cuvintelor înțelepților noștri: «Mare este învățătura care duce la acțiune».»². Și, la prima vedere, ar fi trebuit să spună: «care duce la acțiuni». Adică, astfel încât să poată efectua mai multe acțiuni – la plural, nu la singular.

Însă ideea este, așa cum s-a menționat mai sus, că studiul trebuie să-l conducă la calitatea credinței. Iar credința este numită «unica poruncă» care «înclină întreaga lume spre balanța meritului». Iar credința este numită «acțiune» deoarece, așa cum este obișnuit în lume, dacă cineva face ceva, trebuie să existe mai întâi un motiv care să-l oblige să acționeze în baza cunoașterii. Și acesta este un lucru comun între rațiune și acțiune.

Totuși, când acest lucru este dincolo de cunoaștere, iar cunoașterea îl împiedică să o facă, ci mai degrabă opusul, atunci trebuie să spunem că nu există logică în această acțiune, ci doar acțiune. Acesta este sensul cuvintelor: «Cel care îndeplinește o poruncă este fericit, căci se înclină etc., spre scara meritului». Acesta este sensul cuvintelor: «Mare este învățătura care duce la acțiune [Tractatul Kiddushin, 40:2], adică la calitatea acțiunii fără cunoaștere, care este numită «deasupra cunoașterii».”.