8. Diferența dintre umbra sfântă și umbra Klippoth-ului

Cartea Shamati, Articolul 8

Este scris: «Înainte de ivirea zorilor și înainte ca umbrele să fugă...» (Cântarea Cântărilor, capitolul 2). Este esențial să înțelegem ce sunt «umbrele» în lucrarea spirituală și de ce există două umbre. Ideea este că atunci când o persoană nu simte esența guvernării Creatorului, nereușind să înțeleagă că El guvernează lumea spre bine și spre binele suprem, starea sa este definită ca întuneric, rezultat dintr-o umbră care ascunde soarele. Așa cum o umbră fizică care ascunde soarele nu îl poate influența în niciun fel și permite soarelui să strălucească cu toată puterea sa, tot așa o persoană care nu simte îndrumarea Creatorului nu poate schimba ceea ce se întâmplă sus. Și de sus, totul rămâne neschimbat, așa cum este scris: «Nu Mi-am schimbat HaVaYaH».

Totuși, schimbările se produc doar la cei care le primesc. Și în această umbră, adică în această ascundere, se pot distinge două tipuri. Primul este atunci când o persoană are încă oportunitatea de a depăși acest întuneric și ascundere, de a-L justifica pe Creator și de a se ruga Lui să-i deschidă ochii și să înțeleagă că toate ascunderile vin de la Creator. Adică, Creatorul le face acest lucru pentru ca ei să-I poată cere ajutorul Creatorului și să dorească să se unească cu Creatorul. La urma urmei, numai prin suferința primită de la Creator își vor dori să fie eliberați de ea și vor face tot ce le stă în putere pentru a face acest lucru. Prin urmare, primind acum ascunderea și suferința de la Creator, ei vor folosi în mod natural mijloacele cunoscute și își vor intensifica rugăciunea, cerându-i Creatorului să-i ajute și să-i salveze din starea în care au căzut. Și, prin urmare, în această stare, ei încă mai cred în Creator și în îndrumarea Lui.

Al doilea tip este acela că nu-și mai poate întări credința și spune că toată suferința și loviturile pe care le simte vin de la Creator, pentru a-i permite să urce la nivelul următor. Și atunci, Doamne ferește, s-ar putea să intre într-o stare de necredință, pentru că nu poate crede în controlul Creatorului și, în mod firesc, nu va putea să se roage Creatorului și să-I ceară ajutorul. Se pare că există două feluri de umbre și, în acest sens, se spune: «și umbrele au fugit» - adică, umbrele au dispărut din lume.

Umbra klipei înseamnă: «Un alt zeu este sterp și nu aduce rod». În timp ce despre umbra sfântă se spune: «Am tânjit după umbra Lui și am stat în ea, iar rodul Lui mi-a fost dulce». Cu alte cuvinte, toate ascunderile și suferințele vin la om la voința Creatorului, astfel încât să poată ieși din ele cu o credință mai presus de cunoaștere. Și dacă are puterea să spună că Creatorul aranjează toate acestea spre propriul său beneficiu - căci numai atunci poate începe să lucreze de dragul dăruirii și nu pentru sine - atunci înțelegerea vine la om și el crede că Creatorul se bucură tocmai de acest tip de muncă, construită în întregime pe credința mai presus de cunoaștere. Și omul nu-i mai cere Creatorului ca umbrele să dispară din această lume, ci spune: «Văd că Creatorul dorește să lucrez pentru El tocmai în acest fel - cu credință mai presus de cunoaștere». Și apoi, indiferent ce face, va spune: «Desigur, Creatorul se bucură de o astfel de muncă! Și deci nu contează pentru mine că lucrez în ascunderea Creatorului». La urma urmei, el dorește să lucreze de dragul dăruirii, adică pentru bucuria Creatorului. Și astfel, nu simte niciun sentiment de inferioritate în această muncă, ca și cum ar simți că Creatorul se ascunde de el și este privat de munca sa. Dimpotrivă, el consimte îndrumării Creatorului - adică, este din toată inima de acord cu sentimentul realității Creatorului pe care Creatorul a vrut să i-l ofere în timpul acestei lucrări. La urma urmei, el nu se uită la ceea ce s-ar putea bucura el însuși, ci caută ce poate face pentru a-L încânta pe Creator. Și astfel, se dovedește că o astfel de umbră îi aduce viață.

Și despre aceasta se spune: «Am avut sete de umbra Lui», adică o persoană dorește să ajungă la o stare în care este capabilă de un fel de depășire prin credință, mai presus de cunoaștere. Dar dacă nu reușește să facă acest lucru în această stare de ascundere, când încă are ocazia să se roage, cerându-i Creatorului să-l aducă mai aproape - și ratează această ocazie - atunci i se trimite o dublă ascundere, timp în care nici măcar nu se poate ruga. Și toate acestea se datorează păcatului, căci nu și-a adunat toată puterea pentru a se întoarce către Creator în rugăciune și, prin urmare, s-a prăbușit într-o astfel de josnicie. Dar când va ajunge la o astfel de stare, vor avea milă de el de sus și îl vor trimite din nou la trezire - și va începe același ciclu de la capăt. Până când, în cele din urmă, va fi întărit în credință, iar apoi Creatorul îi va auzi rugăciunea și îl va aduce mai aproape de Sine, întorcându-l la sursă.